Mica istorie: ziua de 21 martie în lume

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Anul 630: Împăratul Heraclius, liderul Imperiului Roman de Răsărit, informează că deține „adevărata cruce”, respectiv crucea originală, din lemn, pe care fusese răstignit Isus Hristos, cu șase secole în urmă.  Crucea a dobândit-o în luptele cu perșii, stăpâni ai Ierusalimului în acele zile.

Potrivit unei tradiții creștine care datează de la sfârșitul secolului al IV lea, crucea din lemn pe care a fost răstignit Mântuitorul a fost descoperită de către împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin I, în timpul unui pelerinaj în Palestina întreprins în 326.

Așa s-a lansat cultul „Adevăratei Cruci” care a devenit ulterior una dintre principalele relicve ale creștinismului, subiect de venerație deosebită. Cu timpul, bisericile și mănăstirile din întreaga lume s-au arătat interesate în a avea măcar un fragment din „Sfânta Cruce”. Așa se face că au început să circule asemenea fragmente, care sunt venerate asemănător moaștelor.

Anul 1556: Arhiepiscopul anglican Thomas Cranmer este ars pe rug sub acuzația de erezie. Este condamnat pentru a doua oară după ce, de la prima condamnare îl salvase regina, uzând de dreptul ei de grațiere. Dar, când Cranmer a recidivat, nici măcar regina nu-l putea salva, iar ereticul arhiepiscop a trebuit să îndure supliciul.

ADVERTISING

Cu un an înainte, mai fuseseră arși în același loc și episcopii Ridley și Latimer (octombrie 1555). Aceste trei martiraje în Oxford sunt comemorate la Memorialul Martirilor, datând din vremea reginei Victoria.

Anul 1685: Se naște Johann Sebastian Bach, compozitor și organist german, titanul muzicii instrumentale și simfonice. Compozițiile sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală, stăpânirea mijloacelor tehnice și expresive și pentru frumusețea lor artistică.

Anul 1768: Se naște Jean Baptiste Joseph Fourier, matematician, fizician și filosof francez. Este cunoscut pentru contribuțiile sale în teoria ecuațiilor diferențiale, a seriilor trigonometrice și în fizica matematică. A fost membru în șapte Academii și societăți de știință, din Franța, Anglia, Suedia, Rusia, Germania.

Anul 1800Papa Pius al VII-lea este încoronat papă la Veneția, cu o tiară papală improvizată, papier-mâché, în condițiile în care Roma era ocupată de trupele franceze ale lui Napoleon Bonaparte.

Anul 1804: Intră în vigoare în Franța Codul civil al lui Napoléon, cod care, alături de cel comercial și cel penal, constituie noua legislație bonapartistă. Este o treaptă importantă de trecere de la legislația antică și medievală la cea modernă.

ADVERTISING

Anul 1857: Un cutremur de mare intensitate produs în Japonia duce la moartea a peste 100.000 de oameni, cei mai mulți în capitala Tokio.

Anul 1859: S-a născut Alexandru Averescu, viitor mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial. A fost, în trei cabinete diferite, prim ministru al României, membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

Anul 1871Otto von Bismarck devine Cancelar al Germaniei, după ce fusese prim ministru al Prusiei și, în acestă calitate, a susținut unificarea Germaniei de la 1871, sub hegemonie prusacă, devenind totodată cancelar.

Diplomația lui, supranumită Realpolitik (adică „politica realistă”), și modul autoritar în care a condus statul i-au adus eticheta der Eiserne Kanzler (cancelarul de fier). A fost unul din principalii lideri europeni ai secolului XIX.

Anul 1919: Se proclamă Republica Sovietică Ungaria, prima guvernare de tip comunist formată în Europa după cea a lui Lenin, din Rusia anului 1917.

Veniți la putere, bolșevicii conduși de Bela-Kun au început numaidecât să reorganizeze armata maghiară pentru a recâștiga teritoriile pierdute, inclusiv Transilvania. Primul Război Mondial era quasi terminat, Puterile Centrale erau învinse, dar militarismul belicos al lui Bela Kun reprezenta o amenințare pentru România.

ADVERTISING

Amenințarea s-a dovedit reală: în aprilie 1919, armata bolșevică maghiară a atacat armata română din Transilvania. Era clar planul lui Bela-Kun: (re)ocuparea Ardealului și joncțiunea pe teritoriul românesc a forțelor sovietice din Ungaria, cu cele din Rusia sovietică.

Contraofensiva armatei române se va dovedi deosebit de puternică și va ajunge până la ocuparea Budapestei, de către armata condusă de generalul Gh. Mărdărescu. Pentru Bela-Kun situația a ajuns năucitoare, abia a reușit să fugă în Austria, iar apoi în Rusia, unde și-a petrecut tot restul vieții. După două luni, armata română s-a retras de la Budapesta, până la pozițiile convenite cu Aliații și care prefigurau viitoarele frontiere din Vest ale României Mari.

Anul 1999: Francezul Bertrand Piccard și britanicul Brian Jones, urcați la bordul balonului Breitling Orbiter 3, au reușit să aterizeze în Egipt, după o călătorie non stop, ocolind Planeta în 20 de zile. 

Decolând de la Chateau d’Oex, Elveția, balonul a reușit să parcurgă 45.755 km, fără consum de combustibil pentru înaintare, ci doar folosind curenții de aer favorabili.

Anul 1939: Ultimatumul german adresat Poloniei, prin care se cerea cedarea orașului Danzig (Gdansk) și deschiderea unui coridor spre Prusia Orientală, care în fapt însemna desființarea accesului polon la Marea Baltică.

Neobținând satisfacția, Germania lui Hitler a continuat concentrări de trupe, a convenit cu URSS redesenarea frontierelor în această parte a Europei, încheind faimosul Pact Ribbentrop-Molotov. A înscenat o provocare chiar lângă Gdansk și a atacat Polonia la 1 septembrie 1939, declanșând cel de Al Doilea Război Mondial.

Anul 1944Constantin I.C. Brătianu și Iuliu Maniu adresează mareșalului Ion Antonescu o scrisoare în care cer ieșirea Regatului României din război. Era scrisoarea din ceasul al doisprezecelea. Germania nu mai reușea să facă față pe frontul de răsărit, sovieticii reușind să atingă frontiera de nord a României la începutul lunii martie.

După două săptămâni, sovieticii treceau frontiera, iar războiul se muta pe teritoriul românesc. Antonescu n-a dat curs scrisorii celor doi lideri politici nici în zilele următoare când, la 4 și 5 aprilie, aviația anglo-americană a declanșat două bombardamente devastatoare, peste București și peste Ploiești. Regimul Antonescu a mai rezistat aproape cinci luni, până la 23 august 1944.

Anul 1963: Vestita închisoare Alcatraz de lângă Golden Gate din San Francisco și-a închis oficial porțile.  Astăzi, fosta închisoare, amplasată pe o insulă din golful San Francisco, este obiectiv turistic, vizitat de turiști.

Insula constă într-un masiv din gresie, lung de 500 m, și cu o suprafață totală de 85.000 m². Pe această suprafață, era clădit un vechi fort cuprinzând și cel mai vechi far de pe coasta de vest americană. Fortul a fost transformat în închisoare, iar închisoarea este astăzi muzeu.

Anul 1964: În CopenhagaDanemarcaGigliola Cinquetti câștigă cea de a 9-a ediție a concursului Eurovision pentru Italia, cu cântecul "Non ho l'età". Îl puteți asculta aici:

Anul 1986: Are loc un grav accident produs la mina Vulcan, ca urmare a unei explozii de gaze în subteran. A provocat moartea a 17 persoane și rănirea altor două. Presa europeană a relatat pe larg tragedia, produsă din neglijență, dar și din cauza calității precare a dotărilor din subteran. Presa comunistă din România s-a rezumat la o informație succintă, ca un fel de fapt divers.

Anul 1990România a solicitat aderarea la Consiliul Europei. Cererea a fost acceptată la 7 octombrie 1993.

Anul 2014: Camera superioară a Parlamentului rus a ratificat unilateral tratatul privind alipirea Crimeii la Rusia, la o zi după ratificarea sa de către Camera inferioară, sfidând comunitatea internațională, care nu recunoaște acest acord, și sfidând faptul că peninsula Crimeea este parte componentă a altui stat.

Ocuparea Crimeii a fost doar începutul unui conflict de proporții, evoluat într-un război al cărui sfârșit este încă nepredictibil.

Memento pentru 21 martie:

  • Ziua mondială a teatrului de păpuși
  • Ziua Internațională a poeziei
  • Ziua internațională a copiilor străzii
  • Ziua internațională a Sindromului Down
  • Ziua internațională de luptă pentru eliminarea discriminării rasiale
  • Ziua internațională a pădurilor
  • Ziua internațională de combatere a insomniei
  • Sărbătoare națională în Namibia—Ziua Independenței

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇