Administraţia Prezidenţială a reacţionat marţi la informaţiile apărute ieri în presă cum că RA-APPS renovează cu milioane de euro o vilă dintr-o zonă exclusivistă a Capitalei care va deveni reşedinţa familiei Iohannis după ce şeful statului îşi încheie mandatul.
Un comunicat de la Cotroceni susţine că nu există nicio solicitare din partea preşedintelui pentru atribuirea unei locuinţe de protocol.
"Nu există nicio solicitare din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis, sau a Administraţiei Prezidenţiale pentru atribuirea unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru organizarea cabinetului de lucru, ambele cu destinaţia de reşedinţă, după încetarea mandatului de preşedinte al României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, cu modificările şi completările ulterioare", a transmis Administraţia Prezidenţială, la solicitarea Agerpres.
Jurnaliştii au vrut să afle marţi de la premierul Marcel Ciolacu ce ştie despre investiţia de milioane de euro din bani publici pe care o face RA-APPS, pentru a renova o vilă din Aviatorilor.
Ciolacu susţine că ar fi aflat din presă despre lucrările de renovare şi promite că se va interesa la Secretariatul General al Guvernului, care are în subordine RA-APPS.
Pe de altă parte, USR a publicat veniturile colosale de care se bucură şefii acestei regii de stat şi a făcut o o solicitare de documente, să vadă exact câţi bani şi cum sunt cheltuiţi pentru renovarea palatului din Bucureşti.
Fostul sediu PNL și ALDE de pe Bd. Aviatorilor 86, aflat într-una dintre zonele exclusiviste ale Capitalei, e pe cale să fie transformat într-o ”locuință individuală”. Lucrările se desfășoară în strict secret. Iar suma pe care RA-APPS intenționează să o investească aici depășește orice imaginație: 7 milioane de euro numai pentru renovare și amenajare (potrivit Recorder) sau chiar 9 milioane de euro (potrivit G4Media).