Andrei Ursu a depus și el cere de revizuire a deciziei de achitare a torționarilor tatălui său: Sper să avem parte de judecători onești

Andrei Ursu a depus și el cere de revizuire a deciziei de achitare a torționarilor tatălui său: Sper să avem parte de judecători onești

Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, susţine că decizia Parchetului General de a formula o cerere de revizuire a hotărârii prin care torţionarii tatălui său au fost achitaţi este o veste îmbucurătoare.

”Este o veste îmbucurătoare. Sper să avem parte de judecători oneşti şi cu o anumită coloană vertebrală. Este îmbucurător că Parchetul General a avut curajul să meargă mai departe, să aducă elemente noi – fapte şi împrejurări care contrazic motivarea în baza căreia au fost achitaţi cei doi torţionari (Marian Pârvulescu şi Vasile Hodiş – n.red.).

ADVERTISING

Se deschide o nouă speranţă, o nouă perspectivă că un complet nou de judecată va avea curajul să dispună redeschiderea şi rejudecarea cauzei pe baza probelor noi, coroborate cu cele anterioare - care însumează 50 de volume. Când dosarul era adus în sala de judecată, era nevoie de un cărucior pentru a aduce tot probatoriul. Deci este o speranţă”, a declarat Andrei Ursu, pentru News.ro.

Fiului disidentului Gheorghe Ursu anunţă că, în paralel cu Parchetul General, a depus la rândul său o cerere de revizuire a sentinţei prin care torţionarii tatălui său au fost achitaţi de instanţa supremă.

ADVERTISING

”Vreau să vă mai spun un lucru important: am depus şi eu o cerere de revizuire a sentinţei săptămâna trecută. Sunt sute de mărturii ale altor oameni care au fost torturaţi, bătuţi cu bestialitate în anii ’70-’80 în beciurile Securităţii şi ale Miliţiei din toată ţara. Plus condamnări penale pe care le-au primit unii oameni în anii ’80 pentru învinuiri strict politice. Deci e vorba numai de represiune politică în acei ani, chiar dacă a fost deghizată sub pretexte de drept comun”, a adăugat Andrei Ursu.

ADVERTISING

Fiului disidentului Gheorghe Ursu speră că, pe baza noilor probe, viitorul complet de judecată să redeschidă dosarul morţii tatălui său.

Torţionarii disidentului Gheorghe Ursu, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, au fost achitaţi definitiv, în 27 iulie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Miercuri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat o cerere de revizuire a hotărârii de achitare a inculpaţilor. Cererea de revizuire se bazează pe fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la data verdictului din vară, susţin procurorii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇