Activista ecologistă Greta Thunberg a fost arestată, marţi, la Londra, la o manifestaţie organizată în prima zi a unui eveniment la care iau parte oficiali de rang înalt din industria petrolului şi gazelor naturale.
Câteva sute de manifestanţi au blocat marţi dimineaţa, ocupând pavajul, toate intrările în Hotelul Intercontinental, pe Park Lane, în care are loc Conferinţa Energy Intelligence Forum.
Activista ecologistă Greta Thunberg a fost arestată la prânz de către doi poliţişti, potrivit unui fotograf AFP aflat la faţa locului.
Ea a fost urcată într-un furgon aparţinând forţelor de ordine.
Mişcarea Fossil Free London a anunţat pe X ”Breaking - Greta Thunberg a fost arestată”.
Imagini postate pe reţele de socializare o surprind pe suedeză escortată de poliţie.
”Politicieni fără coloană vertebrală”
Zeci de manifestanţi au blocat Hamilton Place, în apropiere de Park Lane, la ambele capete, relatează BBC News.
Ei agitau bannere şi umbrele roz cu ochi pictaţi pe ele, scandând ”Afară cu banii din petrol!” şi ”Anulaţi conferinţa!”. Unii au aprins fumigene galbene şi roz.
Această acţiune de protest e organizată de Fossil Free London în prima dintre cele trei zile ale Conferinţei Energy Intelligence Forum - denumită anterior Conferinţa Oil and Money -, în care urmau să ia cuvântul conductări ai giganţilor Shell şi Total.
”În spatele acestor uşi închise ale Conferinţei Oil and Money, politicieni fără coloană vertebrală fac afaceri şi compromisuri cu lobbyişti din industrii distructive - industria combustibililor fosili”, a denunţat Thunberg la miting.
”Oamenii din întreaga lume suferă şi mor din cauza consecinţelor crizei (modificărilor) climatice cauzată de aceste industrii pe care le lăsăm să se întâlnească cu politicienii noştri care au acces privilegiat”, a acuzat ea.
”De aceea, trebuie să acţionăm în mod direct pentru a opri acest lucru şi a scoate banii petrolului din politică”, a îndemnat ea.