Accidente grave se întâmplă peste tot în lume, dar acolo unde statul există în mod legitim, el le poate garanta cetățenilor securitate, prin sancționarea și eliminarea din ordinea socio-politică a agenților distructivi și prin intervenție salvatoare, atunci când un rău s-a întâmplat cetățenilor.
Or, în România statul este disfuncțional, compromis de amestecul agenților distructivi în chiar relația stat – cetățeni și de folosirea sărăciei și a răului social ca instrumente de control al societății.
În multe părți sociale, societatea este, ca model de organizare, în fața politicului, dar felul în care sunt construite rețelele de putere face imposibilă o circulație pe orizontală a elitelor reale, în așa fel încât reprezentarea să poată fi restabilită și angajarea civică să aibă ca efect reguli și norme pentru binele general. Bărbatul care a murit la Crevedia, a făcut atac de cord când și-a văzut soția arsă, era unul dintre cei care aveau casa lângă cisternele ucigașe: vreme de doi ani, relatează Oana Despa, într-un reportaj pentru Europa Liberă, acesta a făcut sesizări avertizând asupra pericolului. Autoritățile nu au funcționat pentru siguranța lui, dar au funcționat pentru siguranța fiului de politician-baron.
- Vă rog frumos să veniți!, le-a spus Alexandra de la Botoșani medicilor. A murit după șapte ore în care nimeni nu i-a acordat ajutor medical, în spital, din cauza unui avort spontan. Statul nu a protejat-o.
- Veniți, veniți, vă rog!, i-a spus operatorului de la 112 Alexandra, înainte ca un criminal din Caracal să o ucidă. Nici pentru ea statul nu a existat, a eliberat linia.
De ce la noi nu se poate? e întrebarea obsesivă și retorică. Totuși, răspunsurile există, iată patru dintre ele.
- La peste 3 decenii de la căpușarea administrativă a țării și de la preluarea subteranelor de putere ale regimului totalitar comunist, marile tragedii, anomaliile de tipul stației ilegale GPL de la Crevedia, duc direct la politicienii și baronii locali. Mai mult, se remarcă transformarea copiilor politicienilor-baroni în părtași: la resurse, la sistemul de recompense și corupere. A fost cazul lui Viorel Hrebenciuc, este cazul primarului PSD din Caracal, al cărui fiu deține afacerea cu GPL. Este ceea ce Marcel Ciolacu și echipa lui de consilieri au înțeles, faptul că partidul mamut al României nu poate fi desprins de fenomenul marii uzurpări instituționale și administrative pe care au făcut-o baronii locali și familiile/camarilele lor. Este motivul pentru care primarul din Caracal a fost (auto)suspendat din partid. A comis însă actul de aroganță tipic marilor politicieni PSD (Iliescu, Năstase, Ponta), replicând că în accidentul petrecut la firma ilegală a fiului lui a murit un singur om, pompierii răniți sunt pe cont propriu.
- Sistem de organizare vătafică a puterii, în care baronul local și vătafii sunt investiți cu puterea de a recompensa sau, din contră, de a lipsi de resurse și recompense populația. Paradigma relației dintre politicianul/baronul local și populație este una între boier și supuși – aceștia din urmă aprobă ce face politicianul local prin supunere tacită. Altă reprezentare politică lipsește, de unde și percepția că oamenii nu au pârghii reale prin care să poată influența organizarea politică. Centrul nu este prezent în periferii decât prin politicienii locali și, la nivel de reprezentare, prin televiziuni care folosesc polarizarea și care astfel servesc manipulărilor.
- Așteptările sociale negative. Profesorul de științe politice Andrei Țăranu numește aceste fenomen anomie socială, în care între societate și stat nu există nicio reprezentare și, ca atare, oamenii mai degrabă evită statul: pe scurt, se feresc să ajungă la îndemâna și mâna statului, în școli, spitale și în tot ce înseamnă garantarea securității. Statul există, în principal, pentru a asigura cetățenilor siguranța, protecția în fața violenței (intenționate de ceilalți sau arbitrare) și intervenția în salvarea vieților. În cazul de față, dacă accidente și drame se întâmplă peste tot în lume, diferența pe care o face România este că statul se dovedește incapabil structural să garanteze securitatea cetățenilor lui, prin acces la un sistem de sănătate viabil. Or, ne aflăm în situația în care, la opt ani de la tragedia Colectiv, în mare cauzată de stat și lipsa lui de organizare, statul român nu le poate garanta cetățenilor tratarea marilor arși. Am mai scris despre o definiție funcțională a corupției, care pleacă de la conceptul de așteptare socială. Ray Fisman și Miriam A. Golden propun o paradigmă a corupției ca echilibru, pentru a explica de ce politicienii și funcționarii unei țări sunt mai dispuși să se lase corupți, iar contribuabilii mai înclinați să dea mită, decât aceia ai unei alte țări, cu condiții de trai și parcurs socio-politic similare. Dacă o persoană care merge cu copilul bolnav într-un spital se așteaptă ca majoritatea oamenilor să dea mită personalului medical, atunci și ea o va face. Dacă, din contra, așteptările sociale îi arată că numărul celor care nu au pregătit bani în plic pentru a cumpăra informal serviciile medicale este minor, atunci nici ea nu va intra în acest schimb corupt. În acest fel, corupția ține de acest echilibru între propriul comportament față de autoritate și așteptările de la ceilalți. E un cerc vicios, care nu înseamnă că românii au un compas moral defect, ci că manipularea așteptărilor negative funcționează. Pentru politicienii-baroni, nu pentru societate.
- Sărăcia ca metodă de corupție și control social. E loc comun povestea unui afacerist de la finalul anilor 1990, care vindea (încă) lămpi cu gaz în satele neelectrificate ale României. Îndestularea lui, ca să folosim un termen bancar, depindea de menținerea celorlați în sărăcie. E o tehnică stilizată de politicienii marilor partide care stăpânesc la propriu țara și a căror putere depinde de starea precară a multor comunități – precară educațional, economic, juridic. În contextul accidentului de la Crevedia, unul dintre argumentele aduse pentru existența consimțită de oameni a acestor stații de încărcat butelii este cel financiar: e ieftin, îți poți pune de 20 de lei, dacă nu ai mai mult. Ca și corupția, sărăcia este un instrument de manipulare.