Când Ekaterina râde, râde din toată inima. Dar și când plânge, îi simți tristețea ca și când ar fi a ta. Rar mi-a fost dat să întâlnesc o persoană atât de conectată la emoțiile sale, capabilă să creeze instantaneu o conexiune cu celălalt și să-ți lase senzația că parcă v-ați cunoaște de-o viață. Așa că nu este de mirare că toți clienții care se așază pe scaunul ei la tuns și aranjat au numai lucruri bune de spus – și cei mai mulți revin cu plăcere.
Maksimciuk Ekaterina Alexandrovna s-a născut și a trăit în Odesa. Vorbește atât de frumos de acest oraș încât m-am surprins imaginându-mi cum îi era viața de acolo înainte să fie distrus de război. Ba chiar ne-a recomandat să vizităm Opera din Odesa, maiestuoasă și plină de artiști talentați, ca să facem un schimb intercultural – pentru mine, această invitație a însemnat că speranța că războiul se va termina și că locurile natale vor fi refăcute îi este încă vie în suflet. Asta și pentru că și-a lăsat în urmă o parte din inimă – pe fiul și pe tatăl ei, deci speră ca familia ei să se reîntregească curând.
Iar acum ea încearcă să se țină ocupată aici, în București - îi place orașul, îi plac oamenii, îi place muzica noastră. Tocmai de aceea este încântată de activitățile în care a fost implicată de către Asociația The Social Incubator, cum ar fi ateliere de gătit și cursuri de făcut aranjamente florale, ieșiri culturale și la restaurante.
Acestea sunt doar câteva dintre direcțiile proiectului „Împreună pentru Ucraina”, demarat în 2022, care s-a născut ca răspuns imediat pentru nevoia stringentă de a-i ajuta pe refugiații ucraineni ajunși în România ca urmare a pornirii războiului de la graniță. Proiectul a adus împreună mai mulți oameni de bine care au contribuit activ la ajutorarea refugiaților.
Încă de la început, cei din echipa The Social Incubator s-au implicat punctual în medierea de resurse între refugiați și colaboratorii care au dorit să se implice. Au fost la graniță, au ajutat la amenajarea primelor spații pentru refugiați în centrele din București, Sectorul 1, au furnizat alimente și cartele telefonice.
Iar odată ce proiectul „Împreună pentru Ucraina” a fost pus pe picioare, lucrurile au început să evolueze constant și ajutorul să fie acordat din ce în ce mai mult în funcție de nevoile beneficiarilor. Prin urmare, direcțiile de acțiune actuale ale acestui proiect sunt:
- oferirea de suport imediat refugiaților prin oferirea de produse alimentare de bază și produse de igienă, consiliere și mediere pe piața muncii din România, suport logistic pentru educația tinerilor și copiilor, acces la servicii medicale și medicamente;
- dotarea și renovarea centrelor pentru asigurarea unui minim de confort refugiaților care au rămas pe termen lung în aceste centre;
- integrarea socio-profesională prin intermediul un activități specifice: târg de joburi, consiliere vocațională, activități recreative.
Ekaterinei îi place să fie activă și să-și practice meseria. I se luminează ochii atunci când vorbește despre împlinirea pe care o are când clienții se ridică încântați de pe scaunul de frizerie. A găsit acest job la salon pe canalul de Telegram destinat ucrainenilor din București. I-a plăcut și mai mult pentru că patronul are legături cu Ucraina, iar ea nu vorbește deloc românește.
Tocmai de aceea mi se pare și mai incredibilă conexiunea pe care a reușit s-o creeze cu noi în mai puțin de o oră cât am discutat. Asta oare pentru că bunătatea unui om se recunoaște indiferent de limba vorbită, nu-i așa? Și să nu mai punem la socoteală faptul că ea consideră că a fost bine primită în România și că i se pare incredibil de frumos că se poate înțelege cu trecătorii de pe stradă sau cu unii clienți de-ai săi prin intermediul aplicațiilor de traduceri…
În final, am rugat-o pe Ekaterina să ne sumarizeze experiența ei în București de până acum. Iar după ce ne-a povestit o întâmplare cu un băiețel din Nicolaev care a venit să se tundă la ea, mărturisindu-i că îi e dor de casă, ea a reușit să-l facă să se simtă un pic mai bine. „Îmi place să aduc bucurie oamenilor”, a fost concluzia ei, spusă din suflet.
Și ce poate fi mai frumos de-atât?