Cum și-a refăcut viața în București o familie de refugiați ucraineni: Am primit mult ajutor aici Interviu video

Cum și-a refăcut viața în București o familie de refugiați ucraineni: Am primit mult ajutor aici <span style="color:#990000;">Interviu video</span>

Jhezherina Natalia Vichislavovna și familia ei, originari din regiunea Odesa, au ajuns în România acum un an și câteva luni. Imediat după izbucnirea războiului, ei nu știau ce să facă, unde să se ducă; nu îi lăsa inima să părăsească Ucraina. Dar când situația a devenit mai periculoasă și bombardamentele mai intense, iar copiii din ce în ce mai speriați, și-au dat seama că nu au încotro decât să plece. Și au plecat cu toții. 

Discuția noastră cu Natalia, soțul ei, băiatul lor mai mare, fratele mai mic, soacra și socrul ne-a fost facilitată de Asociația The Social Incubator, care a demarat proiectul „Împreună pentru Ucraina” în 2022.

Acesta s-a născut ca răspuns imediat pentru nevoia stringentă de a-i ajuta pe refugiații ucraineni ajunși în România ca urmare a pornirii războiului de la graniță. Proiectul a adus împreună mai mulți oameni de bine care au contribuit activ la ajutorarea refugiaților.

Încă de la început, cei din echipa The Social Incubator s-au implicat punctual în medierea de resurse între refugiați și colaboratorii care au dorit să se implice. Au fost la graniță, au ajutat la amenajarea primelor spații pentru refugiați în centrele din București, Sectorul 1, au furnizat alimente și cartele telefonice.

ADVERTISING

Iar odată ce proiectul „Împreună pentru Ucraina” a fost pus pe picioare, lucrurile au început să evolueze constant și ajutorul să fie acordat din ce în ce mai mult în funcție de nevoile beneficiarilor. Prin urmare, direcțiile de acțiune actuale ale acestui proiect sunt:

  1. oferirea de suport imediat refugiaților prin oferirea de produse alimentare de bază și produse de igienă, consiliere și mediere pe piața muncii din România, suport logistic pentru educația tinerilor și copiilor, acces la servicii medicale și medicamente;
  2. dotarea și renovarea centrelor pentru asigurarea unui minim de confort refugiaților care au rămas pe termen lung în aceste centre;
  3. integrarea socio-profesională prin intermediul un activități specifice: târg de joburi, consiliere vocațională, activități recreative.

Iar Natalia și familia ei reprezintă un exemplu grăitor despre cum astfel de acțiuni și abordări holistice îi pot sprijini pe refugiații ucraineni să se integreze cu succes în comunitățile din țara noastră. 

POVESTEA NATALIEI ȘI A FAMILIEI SALE

Înainte de război, viața lor era una obișnuită, le era bine, ocupându-se de cele de zi cu zi, cu munca și cu creșterea celor mici. Evident, le-a fost greu să-și vadă distrus locul în care își au rădăcinile. Cel mai tare se temeau să nu îi lovească vreo rachetă, pentru că nu voiau ca familia lor, copiii să vadă și să treacă prin astfel de orori.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Războiul le-a schimbat total viața, într-un mod inimaginabil; toți cei din jurul lor erau pe fugă sau se ascundeau. Era și multă confuzie; nimeni nu știa exact ce să facă, unde să se ducă. Așa că și-au luat inima în dinți și au trecut granița; mai întâi Natalia cu cei mici, iar apoi i-a urmat și soțul. Ca, în final, să se reunească și cu alte rude.

Natasha-si-sotul

Foto: Natalia și soțul ei, înainte de război / Arhivă personală

În România, inițial au fost transportați într-o școală din București, unde au fost cazați temporar pentru a se face triajul. Au spus că nu își doresc să plece mai departe de-aici și că plănuiesc să rămână. Mai ales că înțeleg și vorbesc limba română.

Acolo au stat cam o lună, pentru a-și aștepta și alte rude să li se alăture. Au ajuns în contact cu asociația și, după ce s-au cunoscut puțin, au fost cazați la un centru pentru refugiați din Sectorul 1. Au primit mult ajutor, pentru care sunt extrem de recunoscători. Dar, la rândul lor, și ei au dat ceva înapoi comunității. 

De exemplu, Natalia a intermediat comunicarea între alți refugiați care vorbeau numai ucraineană și autoritățile locale, astfel încât aceștia să înțeleagă ce au de făcut. Și drept răsplată familia ei a primit cadou un televizor. „Foarte bine ne-am găsit la România”, a fost concluzia Nataliei în ceea ce privește acea perioadă, spusă într-un grai dulce și plin de recunoștință. 

ADVERTISING

Dincolo de mâncare, cazare și alte activități organizate pentru ei, au primit și ajutor să-și găsească de muncă. Pentru că nu au venit aici să stea degeaba. Și-au dorit să aibă o ocupație și să încerce să se descurce din punct de vedere financiar.

Întâi s-a angajat soțul, apoi Natalia - amândoi lucrează într-un restaurant. A fost nevoie de o perioadă de acomodare la job, dar acum se înțeleg bine cu colegii și chiar îi consideră ca pe o a doua familie. Ba chiar s-au mai angajat acolo și alți membri ai familiei. În plus, de ceva vreme s-au mutat din centrul de refugiați și locuiesc în chirie.

Natalia și familia ei au legături cu țara noastră și cu vecinii de peste Prut. Soacra și socrul s-au născut în R.Moldova. Și deși au plecat în Ucraina după ce s-au căsătorit, au transmis mai departe generațiilor următoare cunoștințele lor lingvistice. Așa au ajuns cu toții să înțeleagă, să cunoască și acum să și vorbească româna, fapt ce i-a ajutat să se integreze mai repede aici.

Copiii mai mici învață la școală - la început, le-a fost puțin mai greu să se adapteze, dar s-au descurcat. Iar băiatul cel mare muncește. 

Atrocitățile războiului, reziliența lor, faptul că au reușit să își aducă familia aici și să înceapă să-și croiască împreună un nou destin, dar și dinamica lor relațională i-a făcut să aibă o energie atât de caldă încât nu ai cum să n-o remarci. Și le-am spus-o și lor. Așa că Natalia mi-a transmis că pot să-i spun pe numele său de alint - Natasha.

Acum numesc România „acasă”. Pentru că deja de mai bine de un an își au viața aici și plănuiesc să rămână. Nu doresc să se mai întoarcă în Ucraina, pentru că se gândesc că nu mai au la ce. Tot ce aveau acolo a fost distrus și nimic nu mai este cum a fost odată.

Dar încă mai au de rezolvat unele aspecte. De exemplu, Natalia nu are documente legale. Ea speră ca, ajutată de cei de la asociație, să obțină de la autoritățile române un certificat de naștere. Și deși lor le place în București și s-au obișnuit în țara noastră, viața de aici este scumpă, iar o familie numeroasă nu este ușor de întreținut. Însă privesc cu speranță către viitor.

Cum și-a refăcut viața în București o familie de refugiați ucraineni: Am primit mult ajutor aici

SPRIJIN HOLISTIC PENTRU REFUGIAȚI

Încă din primele minute ale interviului, Natalia și familia ei și-au exprimat recunoștința față de ajutorul pe care l-au primit de la Marcela Ilie, coordonatoarea unui centru de refugiați aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 1, unde au și locuit o perioadă.

Așa că a fost o plăcere să stăm și noi de vorbă cu „doamna Marcela”, cea care a schimbat în bine viața a sute de refugiați ucraineni.

Ea ne-a spus că de la începutul războiului și până în prezent au trecut prin centrul pe care-l coordonează între cinci și șase sute de refugiați, marea majoritate rămânând acolo. Totodată, apreciază enorm implicarea asociațiilor și ONG-urilor, cu echipa The Social Incubator având o colaborare constantă.

„În centrul de refugiați, DGASPC asigură cazarea și hrana. Primesc trei mese pe zi și două gustări și, lunar, The Social Incubator oferă sprijin refugiaților constând în produse de igienă și un plus de produse alimentare de primă necesitate. Pe lângă asta, prin intermediul asociației, sunt implicați în activități educaționale, psihologice, târguri de joburi și ieșiri în oraș pentru a facilita acomodarea lor pe teritoriul țării noastre”, explică Marcela Ilie, care speră ca programele și proiectele pentru refugiați să continue, pentru că aceștia încă au nevoie de sprijin pentru integrare. 

Este bucuroasă pentru Natalia și evoluția ei din ultimul an. Aceasta a făcut parte din primele valuri de refugiați și a ajuns în centru în martie 2022. Ea și familia ei au rămas acolo timp de câteva luni, dar după deschiderea programului 50/20, au ales să plece în comunitate, între timp primind asistență și sprijin pentru angajare. 

„Mă bucur că Natasha a reușit să se integreze foarte repede; a ajutat-o și faptul că știa să vorbească cât de cât română, așa că i-a fost mai ușor. Ea ne-a ajutat încă de la început în centrele de refugiați cu traducerea și s-a implicat foarte mult în activitățile noastre. Automat, s-a creat o legătură și, chiar dacă nu mai stă la noi, ea nu a uitat de unde a plecat și încă păstrăm legătura.

Mă bucur că familia ei e bine și că au evoluat, reușind să nu mai stea în centru și să se integreze în comunitate”, povestește Marcela Ilie.

Ea este cea care i-a dat încredere Nataliei să aibă curajul să se desprindă. A fost acea persoană care a avut încredere în ea și a asigurat-o că are unde să se întoarcă dacă lucrurile nu merg bine după mutarea în chirie.

Chiar dacă nu a fost cazul până acum, acest lucru a contat foarte mult pentru ca Natalia să poată face primul pas spre independență împreună cu familia ei.

Cât despre viitor, Marcela Ilie speră ca proiectele frumoase realizate în colaborare cu asociațiile precum The Social Incubator să continue, pentru a aduce un plus valoare și a ajuta și mai mult la integrarea în comunități a refugiaților ucraineni.

Coordonatoarea unui centru de refugiați povesteşte cum se pot integra ucrainenii în România

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇