Poate că ne-ar fi util să avem parte de reality check măcar din când în când, dacă nu în fiecare zi. Ne tot plângem de nivelul educației și îi tot scoatem în evidență minusurile încât uităm să-i vedem (și să-i apreciem) părțile bune. Și, pornind de le ele, să CONSTRUIM acel sistem de învățământ pe care-l visăm pentru copiii noștri. Aceste gânduri mi-au venit în timpul interviului cu o fată și mama ei din Ucraina.
Refugiată la noi în țară la scurt timp după izbucnirea războiului, fără să știe deloc română, Renata Arikova a mers la cursuri la o școală din București, unde a dat peste un colectiv grozav. Ajutată la început de mama ei, Natalia, dar mai ales grație ambiției sale, a reușit să învețe limba într-un timp record. Și nu numai atât – a terminat anul școlar cu nota maximă. Într-o țară necunoscută. Urmând cursuri într-o limbă pe care nu o mai auzise niciodată. Cu colegi și profesori noi. Cu mentalități și programe diferite.
Am întrebat-o pe Renata care sunt principalele diferențe dintre sistemul de învățământ ucrainean și cel românesc. Și ne-a prezentat perspectiva ei. Copiii de la școala din București au primit-o bine și au ajutat-o să învețe limba, dar și cu temele (oare a fost norocoasă?). Nu au râs de ea și nici nu au transformat totul într-o competiție, așa cum se întâmpla acasă, în Odesa, unde domina o altă mentalitate. Apoi, ei îi place mai mult cum se face școală în România, căci aici învață mult mai multe lucruri decât în Ucraina. Și tocmai de aceea visul ei este să ajungă ministrul Educației când va crește mare – un lucru pe care ni l-a mărturisit după interviu. Este interesant când schimbi optica și vezi lucrurile și dintr-o altă perspectivă, nu-i așa?
Mama ei, Natalia, a fost în schimb surprinsă să vadă că în țara noastră nu se vorbește rusă - și că a doua limbă vorbită este, de fapt, engleza - lucru pentru care ne felicită din toată inima.
„După ce am ajuns și ne-am cazat în centrul pentru refugiați, eu mi-am căutat de lucru. S-a deschis o școală de vară pentru copiii ucraineni. Eu sunt profesoară de limba rusă și ucraineană. (...) În copilărie, cu mama, până la vârsta de 10 ani, am vorbit românește. (...) Așa că la școala de vară le predam ucrainenilor româna, atât cât știam eu. Am făcut o metodă de predare astfel încât copiii să poată deprindă baza”, ne-a povestit Natalia.
Renata a fost în clasa ei, ca elevă, iar în două luni de zile a învățat strictul necesar. Apoi s-a înscris în clasa a patra la o școală cu predare în limba română din București, pe care a terminat-o cu rezultate extraordinare: calificativul FB.
În centrul pentru refugiați unde locuiesc, The Social Incubator este un partener de bază, care le vine în ajutor ucrainenilor de acolo cu foarte multe lucruri, de la produse la organizare de activități și sprijin pentru integrare în comunități și angajare. Asociația a demarat proiectul „Împreună pentru Ucraina” în 2022. Acesta s-a născut ca răspuns imediat pentru nevoia stringentă de a-i ajuta pe refugiații ucraineni ajunși în România ca urmare a pornirii războiului de la graniță. Proiectul a adus împreună mai mulți oameni de bine care au contribuit activ la ajutorarea refugiaților.
Încă de la început, cei din echipa The Social Incubator s-au implicat punctual în medierea de resurse între refugiați și colaboratorii care au dorit să se implice. Au fost la graniță, au ajutat la amenajarea primelor spații pentru refugiați în centrele din București, Sectorul 1, au furnizat alimente și cartele telefonice.
Iar odată ce proiectul „Împreună pentru Ucraina” a fost pus pe picioare, lucrurile au început să evolueze constant și ajutorul să fie acordat din ce în ce mai mult în funcție de nevoile beneficiarilor. Prin urmare, direcțiile de acțiune actuale ale acestui proiect sunt:
- oferirea de suport imediat refugiaților prin oferirea de produse alimentare de bază și produse de igienă, consiliere și mediere pe piața muncii din România, suport logistic pentru educația tinerilor și copiilor, acces la servicii medicale și medicamente;
- dotarea și renovarea centrelor pentru asigurarea unui minim de confort refugiaților care au rămas pe termen lung în aceste centre;
- integrarea socio-profesională prin intermediul un activități specifice: târg de joburi, consiliere vocațională, activități recreative.
Iar Renata și Natalia reprezintă un exemplu grăitor despre cum astfel de acțiuni și abordări holistice îi pot sprijini pe refugiații ucraineni să se integreze cu succes în comunitățile din țara noastră.
„Nu simțim că suntem în țară străină. Am prins drag de loc și de oameni. Simțim că suntem acasă. Aici, oamenii sunt mai aproape de Dumnezeu”, consideră Natalia.
Dar ce ar mai fi de făcut pentru a ajuta la integrarea ucrainenilor în țara noastră? Natalia consideră că ar fi utile niște grădinițe și școli de vară pentru copii, dar și niște cursuri pentru adulții care nu vorbesc limba română, astfel încât să aibă măcar bazele și să fie capabili să comunice și, în cele din urmă, să-și găsească un job. „Așa ceva ar fi de folos și pentru copii, că au o ocupație și fac ceva util, dar și pentru mamele care altfel nu au cu cine să-i lase și, pe cale de consecință, nici nu au cum să meargă la lucru”, susține Natalia.
Cât despre speranțe și planuri, ea își vede viitorul aici, în România, alături de familie, doar că jumătate de inimă încă îi este în Ucraina: acolo se află fiica mijlocie, care face misiuni umanitare și le oferă sprijin celor care au nevoie. Așadar, își dorește să se termine mai repede războiul. Și, totodată, vede necesară și o apropiere mai mare între țările noastre, România și Ucraina, care ar putea colabora mult mai bine de-acum înainte.