Germania va primi peste 1.500 de refugiați din insulele grecești

Vicecancelarul german Olaf Scholz a confirmat marţi că Germania va primi 1.553 de migranţi aflaţi în prezent pe cinci insule greceşti după incendiile care au distrus tabăra de refugiaţi Moria, lăsându-i pe mii dintre ei fără adăpost, relatează AFP şi dpa.

„Garantăm că 1.553 membri ai familiilor care sunt deja recunoscuţi (ca refugiaţi de autorităţile elene – n.r.) vor părăsi insulele” din Marea Egee pentru a merge în Germania, a spus el, confirmând informaţiile unei surse guvernamentale.

Cancelarul german Angela Merkel şi ministrul de interne Horst Seehofer au convenit asupra planului respectiv în urma presiunilor la care a fost supus guvernul de la Berlin după incendiile care au devastat tabăra de refugiaţi Moria din insula Lesbos, unde erau cazaţi circa 12.000 de oameni.

ADVERTISING

Germania acceptase de săptămâna trecută să primească 100 până la 150 de copii, în cadrul unei iniţiative europene pentru minorii fără adăpost.

Grecia este cea mai obişnuită destinaţie pentru refugiaţii care încearcă să ajungă în Europa din Orientul Mijlociu şi nordul Africii.

Criza refugiaților: Ce a reușit Germania până acum?

Tabăra de refugiați Moria, în flăcări

Austria refuză să primească refugiați din tabăra de pe insula Lesbos

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇