Armenia vrea să adere la CPI, instanța care a emis mandat de arestare pentru Putin. Rusia avertizează cu consecințe grave

Armenia vrea să adere la CPI, instanța care a emis mandat de arestare pentru Putin. Rusia avertizează cu consecințe grave
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia a avertizat Armenia cu privire la consecinţele grave pe care le-ar suporta dacă se va supune jurisdicţiei Curţii Penale Internaţionale (CPI), care a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui Vladimir Putin.

CPI a emis mandatul luna aceasta, acuzându-l pe Vladimir Putin de crima de război a deportării ilegale a sute de copii din Ucraina, o decizie condamnată de Kremlin ca fiind lipsită de sens şi scandalos de partizană.

Armenia, un aliat tradiţional al Rusiei ale cărui legături cu Moscova s-au deteriorat de când Putin a ordonat invadarea Ucrainei, face demersuri pentru a deveni parte la Statutul de la Roma, ceea ce ar aduce statul caucazian sub jurisdicţia CPI.

ADVERTISING

RIA a citat o sursă din Ministerul rus de Externe, conform căreia Moscova consideră inacceptabile planurile Armeniei referitoare la CPI. Rusia a avertizat Erevanul cu privire la "consecinţele extrem de negative" pentru relaţiile bilaterale dacă îşi va duce la îndeplinire planul, care va trebui ratificat de Parlamentul armean după primirea aprobării din partea Curţii Constituţionale.

”Moscova consideră că planurile oficiale ale Erevanului de a adera la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale sunt absolut inacceptabile pe fondul recentelor mandate ilegale şi nule din punct de vedere juridic ale CPI împotriva conducerii ruse”, conform sursei citate.

ADVERTISING

Nu a existat nicio reacţie imediată din partea Armeniei.

Mandatul CPI are potenţialul de a complica planurile de călătorie globale ale preşedintelui Putin dacă ţara în care doreşte să călătorească este parte oficială la Statutul de la Roma.

Printre ţările în care preşedintele rus ar putea călători în acest an se numără Africa de Sud şi Turcia. În trecut, liderul de la Kremlin a călătorit în mod regulat în ţări din fosta Uniune Sovietică, inclusiv în Armenia, unde Rusia are trupe de menţinere a păcii şi o bază militară.

ADVERTISING

Legăturile Moscovei cu Erevan s-au deteriorat în ultimele luni. Armenia acuză eşecul Rusiei de a susţine pe deplin respectarea tratatului de încetare a focului din 2020 pe care l-a negociat cu Armenia şi Azerbaidjan pentru a pune capăt războiului asupra regiunii cu populaţie armeană Nagorno-Karabah din Azerbaidjan.

Moscova a apărat acţiunile forţelor sale de menţinere a păcii, care până acum nu au intervenit pentru a pune capăt la ceea ce Armenia consideră că este o blocadă parţială a activiştilor azeri din Nagorno-Karabah.

Rusia are încheiat un pact de apărare reciprocă cu Armenia şi este un agent de putere tradiţional în regiunea Caucazului de Sud, dar se confruntă cu o concurenţă crescândă pentru influenţă din partea Statelor Unite, Uniunii Europene şi Turciei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇