Armenia şi Azerbaidjan au convenit marţi dimineaţă o încetare a ostilităţilor în regiunea Nagorno-Karabah, însă înţelegerea a fost încălcată după doar câteva minute.
Acordul de încetare a focului a intrat în vigoare la orele locale 09:00 (05:00 GMT), potrivit relatărilor de presă şi unei surse care a solicitat anonimatul, dar media azere au informat că a fost încălcat la scurt timp.
Pe de altă parte, miniştrii apărării din Rusia şi Armenia, Serghei Şoigu şi Suren Papikian, au discutat marţi dimineaţă şi au decis „să ia măsurile necesare pentru a stabiliza situaţia” la frontiera armeano-azeră, a declarat Ministerul Apărării armean, citat de Interfax.
Situaţia de la graniţa armeano-azeră a fost analizată marţi şi într-o convorbire telefonică între premierul Armeniei, Nikol Paşinian, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
În timpul convorbirii, şeful executivului armean a acuzat Azerbaidjanul de escaladarea tensiunilor legate de regiunea Nagorno-Karabah.
De partea sa, Charles Michel a afirmat că Uniunea Europeană este „pregătită să facă eforturi pentru a preveni escaladarea suplimentară” a violenţelor. El a subliniat că nu există „nicio alternativă la pacea şi stabilitatea în regiune”.
Armenia şi Azerbaidjan au anunţat marţi confruntări de amploare la graniţă, soldate cu victime, în cea mai recentă izbucnire de violenţă între cele două ţări.
Potrivit Interfax, premierul armean Nikol Paşinian a anunţat în parlamentul de la Erevan că cel puţin 49 de soldaţi armeni şi-au pierdut viaţa în noile confruntări cu Azerbaidjanul, precizând că luptele continuă.
Schimburi frecvente de focuri de armă au fost raportate de-a lungul frontierei comune de la sfârşitul războiului din 2020 dintre Erevan şi Baku din cauza regiunii Nagorno-Karabah.
Ministerul Apărării azer a acuzat Armenia de „acte subversive pe scară largă” în apropierea districtelor Daşkasan, Kelbajar şi Laşin de la graniţă, adăugând că poziţiile armatei sale „au fost atacate, inclusiv cu mortiere”.
Săptămâna trecută, Erevanul a acuzat Azerbaidjanul de uciderea unuia dintre soldaţii armeni într-un schimb de focuri la frontieră.
Cele două ţări vecine au purtat două războaie - în anii '90 şi în 2020 - în regiunea Nagorno-Karabah, enclavă azeră populată majoritar de etnici armeni.