Militari ruşi au ocupat alte două noi poziţii în sudul Armeniei, la frontiera cu Azerbaidjanul, ca o „garanţie suplimentară de securitate” în urma conflictului de anul trecut, au relatat agenţiile de presă ruse, citând o declaraţie a premierului armean Nikol Pashinyan, potrivit Reuters.
Prin această mişcare Moscova îşi consolidează prezenţa într-o regiune unde a trimis trupe suplimentare pentru a menţine pacea, în baza unui acord care a pus capăt unui război de şase săptămâni anul trecut, când forţele azere au obţinut câştiguri teritoriale importante împotriva etnicilor armeni.
Rusia este un aliat al Armeniei, fostă republică sovietică săracă, cu mai puţin de 3 milioane de locuitori.
Moscova dispune deja de o bază militară în nord-vestul Armeniei şi a trimis 2.000 de soldaţi în cadrul unei forţe de menţinere a păcii în Nagorno-Karabah, o enclavă azeră populată de etnici armeni, în baza acordului care a pus capăt violenţelor de anul trecut în zonă.
„Două puncte de sprijin ale celei de-a 102-a baze militare ruse au fost instalate în regiunea sudică Syunik”, a transmis Interfax, citându-l pe premierul Pashinyan, care s-a adresat parlamentului de la Erevan, referindu-se la baza rusă existentă în Armenia.
„Aceasta este o garanţie de securitate suplimentară nu numai pentru regiunea Syunik, ci şi pentru Armenia”, a spus Pashinyan.
Syunik este o fâşie strategică armeană situată între Azerbaidjan, exclava azeră Nahicevan şi Iran. Ministerul armean al Apărării declarase în februarie că Erevanul doreşte ca Rusia să-şi extindă prezenţa şi să desfăşoare trupe mai aproape de Azerbaidjan.
Pashinyan a rămas în funcţie cu titlu interimar, după ce a demisionat din postul de premier luna trecută, în urma unei dispute cu armata cu privire la responsabilitatea pentru rezultatul războiului de anul trecut, văzut ca o înfrângere umilitoare pentru Erevan. Noi alegeri legislative au fost stabilite pentru 20 iunie în Armenia.
Citește mai multe despre conflictul din Nagorno-Karabah, declanșat anul trecut: