În prima sa ieșire publică de după tragedia din preajma Lacului Morii – unde, pe 21 ianuarie, o femeie a murit sfâșiată de câini – Nicușor Dan i-a anunțat pe bucureșteni că își pot steriliza și microcipa gratuit animalele. Și i-a îndemnat să nu abandoneze câini de teama amenzilor.
„Vreau să încep prin a-mi exprima regretul față de tragedia care s-a petrecut sâmbăta trecută și condoleanțele pentru familia și prietenii Anei Oros. Persoană pozitivă, o activistă implicată în nenumărate cauze, fie civice, fie sociale. Persoană regretată de multă lume.
Situația la zi.
Ne confruntăm, zilele astea, cu o provocare nouă. Avem un val de câini care încep să fie abandonați de proprietari, foarte probabil din cauză că aceștia din urmă sunt speriați de eventualele amenzi pe care le-ar putea primi pentru că nu și-au sterilizat și microcipat animalele.
Îi asigur pe bucureșteni că nu îi vom sancționa înainte de a le oferi posibilitatea să își sterilizeze și microcipeze câinii. Deja de câteva zile e o campanie gratuită, care merge din cartier în cartier.
Nu îi vom sancționa decât pe cei care se vor opune sterilizării și microcipării câinilor pe care îi dețin. (dar amenzi, în acest caz, dau și polițiile locale ale ssectoarelor și poliția națională și Direcțiile Sanitare veterinare - n.red.).
Problema câinilor din București. Avem aici 3 componente aici.
Prima: problema câinilor fără stăpân. Colectarea lor se face, de ani de zile, de către ASPA și structurile din primăriile Sectorului 1 și 5. Avem - așa cum am anunțat - un control în curs al Corpului de control care ne va spune dacă operațiunile se fac bine sau nu.
A doua problemă: câinii de pe proprietăți, curți, șantiere etc care sunt lăsați să iasă în zona publică. Și aici din păcate nu am primit răspuns coerent de la autoritățile competente.
Și avem problema cea mai mare, de zeci de ani, a înmulțirii necontrolate a câinilor cu sau fără stăpân. Și aici vorbim și de București, și de Ilfov. Nu s-au dat sancțiuni.
Este o opțiune microciparea și sterilizarea gratuită, fără însă a sancționa”, a precizat Nicușor Dan.
Acesta a spus că probleme mari sunt în Ilfov, unde puține comune au comunicat ceva până acum cu privire la problema câinilor.
Spre exemplu, poliții ale animalelor există în subordinea Poliției Locale București și a Poliției Locale Sectorului 1. Primarul general susține că nu are informații cu privire la existența unor Poliții ale animalelor în subordinea primăriilor din Ilfov.
În plus, deși în Iflov sunt 40 de localități, există doar câteva structuri care se ocupă de gestionarea câinilor fără stăpân.
E nevoie de circa 30 de milioane de lei
Potrivit lui Nicușor Dan, sterilizarea unui câine costă 200 - 220 lei. Iar pentru a steriliza toți câinii din București-Ilfov ar fi nevoie de circa 30 de milioane de lei (în condițiile în care ar fi circa 100.000 de câini în București, iar restul, în Ilfov - n.red.).
Primarul general a declarat și că în bugetul PMB pentru anul în curs va fi prevăzută o sumă însemnată care să permită atât sterilizări și microcipări, cât și extinderea capacității adăposturilor pentru câini fără stăpân din București.
La acest moment, din cele 1.800 de locuri în adăposturile ASPA mai sunt libere circa 200 de locuri.
În cadrul conferinței de presă de luni, 30 ianuarie, Nicușor Dan i-a îndemnat pe bucureșteni să adopte câini. Potrivit primarului general, dacă un bucureștean din 1.000 ar adopta un câine, adăposturile ASPA s-ar goli în foarte scurt timp.
Primarul general: terenul pe care s-a petrecut tragedia nu era nici îngrădit, nici igienizat
„Proprietarii au obligația să își igienizeze și să își îngrădească terenurile. Polițiile locale de sector verifică îngrădirea și polițiile locale și Garda de Mediu verifică situația igienizării.
Terenul pe care s-a petrecut tragedia de sâmbăta trecută e al unei societăți. Nu era nici îngrădit, nici igienizat. Era acolo cadavrul unui animal. Probabil că și asta a declanșat instinctul de proprietate al câinilor”, a mai spus Nicușor Dan.
Întrebat de jurnaliști de ce iese public abia după 9 zile fără informații certe - anunțând, din nou, doar că se face un control - Nicușor Dan a replicat:
„Ca să verificăm o instituție publică, trebuie să ne uităm în documente. Sunt multe instituții implicate și trebuie să verificăm tot acest peisaj administrativ”.
Întrebat de ce nu s-a ocupat până acum de problema câinilor fără stăpân, Nicușor Dan a răspuns:
„Problema câinilor vagabonzi din București datează din 1977. Ceea ce a făcut în plus actuala administrație, față de cele precedente, sunt campanii de conștientizare și sterilizare și microcipare gratuită”.
Tragedia de la Lacul Morii
O femeie de 44 de ani care alerga în zona Lacului Morii din București (Sectorul 6) a fost omorâtă de câini sâmbăta trecută. Este vorba de Ana Oroș Daraban, o femeie care a mai fost atacată în aceeași zonă tot de câini şi în aprilie 2022, când a ajuns la spital cu răni grave.
Iar acest caz a stârnit un adevărat război între autorităţi. Prima reacție a primarului Sectorului 6 Ciprian Ciucu a venit duminică dimineaţă. El a spus că a reacționat așa de târziu deoarece a așteptat să vadă ce zice primarul general, Nicușor Dan.
Duminică seara, a venit și prima reacție a primarului general al Capitalei, Nicușor Dan. Într-o scurtă postare pe Facebook el a spus că îi pare rău de modul tragic în care a murit Ana Oroș și își exprimă condoleanțe, după care a afirmat că refuză să intre în jocul incriminărilor și va reveni (nu spune când) cu un raport al Corpului de Control care va indica vinovații.
Între timp, s-a început capturarea maidanezilor din locul tragediei. De sâmbătă, Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) a capturat 26 de câini.
Marți, Primăria Sectorului 6 anunţa că Poliţia Locală a fost dimineaţă la locul tragediei şi a văzut pe câmp că încă erau maidanezi.
În plus, aceeaşi sursă spune că doar în 2023 a făcut 83 de sesizări la ASPA pentru ridicarea câinilor identificaţi, iar prinzătorii au sosit doar la 7 dintre ele.