“Dumneata nu vei pleca din țara asta niciodată”, îi spunea lui Ovidiu Lipan Țăndărică un șef de la vârful aparatului comunist, la care Nicu Ceaușescu îl trimisese pe Țăndărică. Se întâmpla cu câteva luni înainte de una dintre cele mai spectaculoase evadări din România ceaușistă și unul dintre cele mai mari eșecuri ale Securității.
Investigatorul CNSAS Andrei Galiță a documentat acest episod uluitor din istoria trupei Phoenix, dar și relația acesteia cu Securitatea. Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, Andrei Galiță oferă detalii savuroase și pe alocuri incredibile despre felul în care Nicu Covaci a reușit să păcălească aparatul regimului și înainte, și după plecarea sa din țară.
Investigatorul CNSAS relatează și complicata interacțiune a trupei Phoenix cu Adrian Păunescu: “parcă era un preot venit de pe Muntele Athos! Probabil că Adrian Păunescu văzuse acolo o imagine care ducea spre misticism, religiozitate”.
Andrei Galiță lucrează în CNSAS din 2015, în primii 3 ani la Departamentul de cercetare, apoi la investigații. Este absolvent de științe politice și doctorand în științe politice.
Au trecut 60 de ani de la apariția Phoenix, o trupă cu o istorie nu doar muzicală pe care ați studiat-o din perspectiva arhivelor CNAS pentru un documentar realizat de TVR. Care a fost relația Phoenix cu Securitatea?
Fiind un fan al trupei, evident că temerea cea mai mare a fost ca nu cumva să descoperim relații de colaborare cu Securitatea. Acesta era elefantul din încăpere. Toată lumea se temea să nu fi dat note informative unii despre alții.
Ei bine, nu s-a întâmplat asta, nu am identificat așa ceva. Dar în jurul trupei, care de-a lungul timpului a avut aproximativ 60 de oameni, potrivit lui Nicu Covaci, am identificat o mică armată de informatori: prieteni, cunoștințe și mulți ofițeri care s-au ocupat de trupă.
Totuși, nu există la CNSAS un dosar al trupei și nici chiar al lui Nicu Covaci.
Cum așa?
Răspunsuri pot fi multe. Documente legate de membrii trupei există în foarte multe dosare.
Cele mai multe documente pe care noi le-am identificat, cu privire la trupă și, în special, cu privire la momentul cel mai important - fuga din țară, se regăsesc în dosarul domnului Alexander Polgar, care este și șoferul camionului cu care Nicu Covaci și-a scos colegii.
Acolo am găsit inclusiv prima scrisoare pe care Nicu Covaci o trimite mamei sale, după fuga lor în Germania și prima lor fotografie acolo. Le veți vedea în documentar.
Având cetățenie germană, când a venit în România, dl Polgar a intrat în atenția Securității. Era un apropiat al trupei, era muzician și o scurtă perioadă a cântat cu trupa.
Erau rockeri, erau urmăriți, cum de nu au fost reținuți?
Securitatea a încercat cumva să controleze de la distanță ceea ce se întâmpla cu Phoenix. Ea oricum acționa în mod direct și brutal în ultimele etape. Dar avea informații despre ce se întâmpla cu trupa.
Nicu Covaci a plecat primul din țară, legal, în 1976. S-a căsătorit fictiv cu o olandeză și a renunțat la cetățenia română.
Am găsit în documentele noastre că Nicu Covaci avea foarte multe probleme pe linie de Miliție prin prisma schimburilor valutare pe care le făcea.
Trupa Phoenix avea cea mai importantă instalație de sunet din țară, boxe mari și instrumente de top, instalație pe care a folosit-o și Adrian Păunescu la Cenaclul Flacăra. Nu puteau cumpăra așa ceva decât din Occident, cu valută.
Milițienii îi reproșau că schimbă valută, 1.000 de mărci sau de dolari, și a realizat că ei nu știau foarte multe, pentru că, de fapt, schimbase zeci mii de dolari. Frecușul ăsta îl face să plece din țară.
N-aș putea să spun de ce regimul nu a simțit nevoia să intre într-o coliziune directă cu trupa, pentru că ei au avut, inclusiv în prima parte a existenței, în anii ‘60, până la perioada etno, după 1971, melodii cu trimitere destul de evidentă la regim, la Nicolae Ceaușescu. Sigur, erau chestiuni de nuanță.
Era Securitatea prea grosieră pentru ele?
Destul de grosieră. La CNSAS sunt foarte multe dosare din fondul documentar pe tineret, învățământ, în care tineri erau în atenția Securității pentru că erau adepți ai curentului hippie, care ideologic vorbind are valențe de stânga.
Problema e că purtau plete, blugi și cămăși înflorate. Deci și la Phoenix erau mai degrabă atenți la apariția lor pe scenă. Pletele întotdeauna au fost o problemă.
Există un document din 1971, trupa, deja consacrată, avea o invitație să concerteze în Italia și într-un raport al unui ofițer de securitate se menționează că nu vor beneficia de permisiunea plecării în străinătate din cauza ținutei cosmopolite, a atitudinii, a pletelor, pe scurt a acestui import de influență occidentală.
După plecarea din țară a lui Nicu Covaci, au fost efecte asupra restului membrilor trupei? Când îți pleca cineva din familie sau din anturajul apropiat, începea cel puțin o hărțuială.
Aici a fost o situație poate puțin diferită. Vorbim de niște oameni consacrați, vedete în România, umpleau stadioane.
Nicu Covaci a plecat în toamna lui 1976 și le-a recomandat colegilor de trupă să continue să cânte, să rămână calzi, pentru că nu se știe ce o să se întâmple. Le-a lăsat inclusiv boxele, toată instalația de sunet, de lumini, instrumentele.
Membrii trupei au picat prost, erau într-un vârf de carieră și, practic, au rămas fără liderul trupei. Evident că au avut probleme, dar n-aș putea să spun că presiunea pe ei a devenit mai mare.
Au încercat să se orienteze, au reluat un pic colaborarea cu Cenaclul Flacăra.
Mai colaboraseră?
Adrian Păunescu a beneficiat din plin de ajutorul trupei. În momentul în care Cenancul Flacăra depășește faza de sală mică de evenimente și intră în săli mai mari sau chiar stadioane, spectacolele se făceau cu ajutorul instrumentelor lui Covaci.
Și există o scenă descrisă cam de toți membrii trupei: înainte de un cenaclu, au apărut în niște costume lungi, cu un aspect preoțesc, cu păr lung, cizme cu ținte. Adrian Păunescu le spune în culise: “în spectacolele mele, nu intrați așa pe scenă”.
Imediat Nicu Covaci îi spune colaboratorului său: “strânge!”. I-au luat instalația de sunet și de lumini.
Cât de mult a fost implicată Securitatea în Cenaclul Flacăra?
Cenaclul Flacăra a intrat în atenția Securității nu pe o componentă ideologică. Acolo erau destul de mulțumiți. A început să-i sperie dezordinea creată la spectacole, ceea ce se întâmpla, de fapt, și cu Phoenix.
Când umpli stadioane, transmiți destul de multă emoție, un drive destul de puternic către public, evident că oamenii intră într-o anumită stare de surescitație.
Deci Securitatea a fost interesată de Cenaclul Flacăra în special la finalul anilor ‘70 și începutul anilor ‘80 până la evenimentul tragic de la Ploiești, pe două dimensiuni.
Pe de-o parte, ceea ce se întâmpla în public, pe de altă parte, faptul că la un moment dat Adrian Păunescu instituie o ordine draconică. Este termenul folosit și în documentele Securității. Devine din ce în ce mai presant, are o linie proprie, încearcă să instituie cu forța o anumită disciplină și o anumită imagine.
Un personaj care reușește să controleze mase atât de bine, care reușește să obțina la un moment dat un soi de monopol asupra activității muzicale culturale, capătă mai multă forță în societate decât era cazul.
Asta cred că este rațiunea pentru care, la un moment dat, Securitatea devine extrem de interesată de ceea ce face Adrian Păunescu în interiorul cenaclului.
Revenind la ciocnirea cu Adrian Păunescu? De ce le-a interzis să apară pe scenă în ținuta aceea? Cenaclul nu era un spațiu conformist.
Spunea cineva așa, cu destul de multă savoare: parcă era un preot venit de pe Muntele Athos! Probabil că Adrian Păunescu văzuse acolo o imagine care ducea spre misticism, religiozitate.
Adrian Păunescu mai are o problemă cu Nicu Covaci. Plecase în 1976 și după cutremurul din ‘77 umple cu ajutoare pentru sinistrați acel camion de care vorbeam mai devreme și vine în România.
Nu a fost primul scenariu să-i scoată pe băieți în boxe. Planul s-a numit “Marshall”. Inițial, el a încercat să facă niște concerte prin țară. S-a reunit cu trupa în speranța că va putea să obțină pașapoarte de serviciu pentru ei și să îi scoată din țară.
Deci au loc câteva concerte, inclusiv cu cenaclul. Dar în momentul în care Nicu Covaci se urcă pe scenă, Adrian Păunescu se opune, spunând că el nu primește apatrizi. E destul de lungă istoria asta dintre Adrian Păunescu și Nicu Covaci.
Ca trăitoare în acele vremuri mi se pare cumva straniu că Nicu Covaci se întoarce în țară, ia legătura cu membrii trupei, face un plan și Securitatea nu află de el. Se ciobește din nou mitul Securității?
Există un document antedatat de cei de la Securitatea din Timiș. E din 2 iunie 1977, când ei erau deja ieșiți din țară, și menționează că se pare că trupa va pleca în boxe. Securitatea dădea și rateuri.
Dar planul exact nu a fost știut. Pe lângă concertele de care am spus, au existat niște contacte cu autoritățile. Ovidiu Lipan Țăndărică a discutat cu Nicu Ceaușescu, spunându-i că au oferte să concerteze afară, că și-ar dori să poată să concureze cu trupele din străinătate.
Nicu Ceaușescu îl trimite la cineva din structurile statului. Intră în birou, personajul respectiv nici măcar nu ridică privirea către el și îi spune exact așa: “Dumneata nu vei pleca din țara asta niciodată”.
Nu i-ar fi lăsat niciodată să plece în Vest. Și atunci Nicu Covaci înțelege că nu va reuși să obțină acele pașapoarte de serviciu prin îmbunarea autorităților cu toate concertele pentru sinistrați, cu toate donațiile.
Nicu Covaci anunțase de la momentul venirii în țară, la punctul de trecere a frontierei, că la plecare își va lua boxele. A lăsat un inventar cu ce piese urmau să fie scoase, cele pe care le lăsase băieților atunci când a plecat el. Deci cumva a pregătit din timp varianta asta.
În momentul în care se întorc spre Timișoara după ultimul concert, undeva la Tulcea, în tren împart banii și Covaci îi cheamă la el acasă a doua zi.
Din pricina unor disensiuni, Mircea Baniciu, din păcate, nu mai vine. La acea întâlnire, boxele erau deja pregătite. Singura persoană care a știut de intenția sa a fost mama lui Covaci.
Fiind croitoreasă de meserie, la teatru, a rugat-o să-i facă niște fațete negre pe care să le poată pune pe fețele boxelor, ca să nu se vadă că difuzoarele sunt scoase.
La acea întâlnire, povestește Nicu Covaci, Tăndărică nu mai are răbdare și spune “hai să ieșim și noi să bem o bere” și el îi răspunde “bun, ieșim, dar ieșim definitiv”.
Evident că sunt șocați, încearcă să-și sune părinții, să vorbească. Nicu Covaci a rupt inclusiv firul telefonului ca să nu fie dejucat planul. Se gândea că poate fi ascultat telefonul.
Pleacă spre Porțile de Fier în noaptea respectivă, iar în boxa pe care o pregătise pentru Mircea Baniciu ia o vecină, o tânără însărcinată care nu voia să nască în România lui Ceaușescu.
La frontieră, șeful vameșilor îi spune “o să te controlăm și la chiloți”. Se aștepta la asta, știa că vor fi și câini, așa că a luat un coș cu cârnați, cu franzele, niște blănuri de lup netăbăcite. A luat ceva alcool pe care l-a dat celor care controlau.
A durat foarte mult. Se tot uitau prin camion să vadă dacă numărul de boxe corespunde cu ce aveau ei pe hârtii. Apare și un soi de mică petrecere.
Țăndărică povestește că unul dintre soldați s-a suit cu fundul pe boxa lui, cânta și dădea cu călcâiul cizmei exact în obrazul lui. Cam asta a fost povestea plecării.
Dacă planul ar fi fost dejucat, cu siguranță că nu puteau să plece și ar fi fost extrem de rău pentru ei. În primul rând, pentru Covaci, ca inițiator, și pentru toți cei implicați.
Dar cum de nu erau microfoane în casa mamei lui Covaci? Cetățean străin, rocker, vine în România. Nu erau microfoane plantate peste tot, să audă ce vorbește, ce respiră?
Nu toți cei urmăriți de Securitate erau și ascultați. Nu era o chestiune implicită. În plus, el venise foarte recent, prin mai, asta se întâmpla în iunie, iar lucrurile astea durau.
Când se deschidea un dosar de urmărire informativă și ofițerul de caz considera că trebuie să folosească și metode de tehnică operativă - ascultarea telefonului, interceptare ambientală etc - se făceau niște rapoarte, niște solicitări...
Sfânta birocrație...
Exact! Solicitarea se accepta într-un timp. El s-a mișcat repede.
A fost vreo consecință a acestei acestui rateu al Securității? Au picat niște capete?
Nu am mers în profunzime ca să vedem ce s-a întâmplat la Inspectoratul Timiș. Dar nota aceea antedatată, în care vor să pară că ar fi știut, arată clar că s-a creat un pic de deranj în unitatea respectivă. Evident că a fost o scăpare.
Spuneați că în jurul Phoenix gravita o armată de informatori, de ofițeri, încă dinaintea plecării lui Nicu Covaci. Au avut bănuieli cine îi turna?
Probabil că da. Cu ocazia documentarului, am mai discutat cu unii dintre ei și cumva confirmau că știau, simțeau în cine nu puteau avea încredere.
Toată povestea aceasta, cu mult mai detaliată desigur, este într-un documentar realizat de TVR. Când va fi difuzat?
A fost o singură difuzare la TVR, pe 8 decembrie, și va intra în cinematografe în luna ianuarie. Este un documentar poate mai puțin despre muzică și mai degrabă despre oameni, așa cum regizorul Cornel Mihalache și producătoarea Claudia Duca au ținut să menționeze de fiecare dată.
E construit în jurul persoanelor care au avut, până la urmă, cea mai mare contribuție la ceea ce înseamnă creația și istoria.