România e singura țară în care planul croit în laboratorul KGB, pus în practică printr-o operațiune de deturnare a voinței poporului, a reușit. Nu e prima dată când Thierry Wolton, unul dintre cei mai acerbi și lucizi investigatori ai totalitarismului comunist, spune asta, dar de fiecare dată rana pe care România vrea să o acopere se reacutizează.
De data asta, concluzia lui Wolton, cât se poate de directă, se leagă de realitatea politică imediată: noul pachet de Legi ale securității naționale, publicat de G4Media, arată tendința de militarizare a statului român și de vulnerabilizare a democrației de la București.
Intenția nu e alta nici dacă breșa de informații a fost creată tocmai pentru a testa reacția societală, din contră: constanţa politicii interne din ultimii doi ani a fost aceea de a uza în așa fel societatea și speranța acesteia (acel „în ce direcție merg lucrurile?” din sondaje), încât capacitatea de reacție civică în cazul unor abuzuri de putere să tindă spre zero.
În situația asta suntem acum, cu regimul Liviu Dragnea înlăturat și, totuși, cu un PSD în creștere, pe fondul dispariției opoziției politice din dezbaterile esențiale ale țării.
Rezultatul pe care l-a obținut Klaus Iohannis fragmentând mai întâi PNL-ul, pentru a readuce PSD la guvernare, este apatia socială. Oamenii nu mai reacționează, protestul pare a-și fi dovedit inutilitatea, de vreme ce lucrurile se petrec, păstrând proporțiile comparației, ca atunci când puterea mai schimbă câte ceva în Rusia, pe modelul descris de Peter Pomeranțev: ies trei, intră alți trei; sistemul se întărește.
Lipsa de transparență în modificarea legilor securității naționale, blocarea unei dezbateri publice reale, manipularea contextului (cu un război la granițe și o criză economică resimțită deja din plin, oamenii nu mai pot avea grija legilor securității naționale), derivele iliberale fac ca discuția despre Securitate să rămână în bagajul de țară.
Iată cum explică Thierry Wolton deturnarea Revoluției de la București, după planul Gorbaciov, într-un interviu acordat tot Spotmedia.ro:
„Ce s-a întâmplat în România era fix ceea ce-și dorea să facă Gorbaciov peste tot în țările din centrul și estul Europei. Nu la el acasă, ci în RDG, Cehoslovacia, Ungaria, peste tot în rest.
Și anume să alunge vechea gardă, Honecker, Ceaușescu, pe vechii zbiri, acei oameni bătrâni în pardesiul lor gri, destul de înfricoșători și să-i înlocuiască cu alții, mai tineri și mai simpatici.
Până și Gorbaciov era mai simpatic decât Brejnev, de exemplu, chiar și soția sa era mai frumoasă. Voia o schimbare de “look” a comunismului. Situația comunismului era catastrofală în blocul socialist, singura speranță era să obțină ajutor financiar din partea capitaliștilor.
Prin urmare, trebuiau să-i seducă, iar vechii comuniști nu puteau să facă asta. Cu noii lideri, mai seducători, urmau să vină investițiile din Vest, iar comunismul să fie salvat. Cam asta era planul, dar nu a funcționat.
Popoarele din Est s-au opus, cehii, polonezii, ungarii. Și România la fel, la Timișoara a fost o revoluție populară.
Dar mărturiile spun că revoluția anticomunistă din România a eșuat, pentru că era deja în mișcare o direcție neocomunistă, în frunte cu Ion Iliescu, care a confiscat revolta populară. Ceaușescu a fost eliminat, pentru că ar fi putut să vorbească și ar fi avut multe de spus, mai ales că era vorba despre oamenii lui. Și atunci îl ucidem și luăm liniștiți puterea.
Revoluția din România a dus în final la ceea ce-și dorea Gorbaciov.
Putem discuta despre calitatea democrației în Ungaria și Polonia, însă ea există, cu alternanțe democratice la putere. România a fost îndelung blocată de către actualul PSD, moștenitorii comunismului”.
Strategia uzării societății a funcționat.
„Ce s-a întâmplat grav în ultimele alegeri din România nu e faptul că PSD a ieșit pe primul loc, ci rata foarte mare de absenteism.
Când 65% din alegători nu merg la urne, asta înseamnă că modelul democratic clasic de a merge și a băga un buletin de vot în urnă nu mai este convingător. Există multe explicații, pandemia și altele, dar rezultatul e că socialiștii sunt pe primul loc”.
Adam Burakowski, un alt istoric extrem de minuțios și care a învățat limba română, pentru a avea acces la arhivele comunismului, are cam aceeași concluzie.
„Cel mai mare învingător după 1989 este nomenclatura comunistă şi securistă, care, pur şi simplu peste noapte, a devenit nomenclatura capitalistă.
Ea are acum mai mult chiar decât a avut în perioada de dinainte de 1989.
Societatea, nu ştiu ce să spun, trebuie să ne reamintim că oficial două miloane de oameni, neoficial trei, dar se vorbeşte şi despre patru milioane chiar, au emigrat din România. Aceasta este cea mai mare pierdere de resurse umane din toată istoria României, cea care se întâmplă acum”, spunea Burakowski, într-un interviu pe care mi l-a acordat acum câțiva ani.
Fără să-și confrunte trauma națională a Revoluției deturnate și compromise prin metodele KGB, România nu va reuși să-și schimbe clasa politică în mod real. Memoria socială nu e locul unde se păstrează fișe și dosare, ci mecanismul care face ca răul istoric să nu se repete, nici în forme diluate.