Mădălin Hodor despre Securitate, SRI, legile securității și paranoia. "Societatea românească nu a luat niciodată în serios deconspirarea" - Interviu

Mădălin Hodor despre Securitate, SRI, legile securității și paranoia. "Societatea românească nu a luat niciodată în serios deconspirarea" - <span style="color:#ff0000;font-size:100%;">Interviu</span>
Foto: Facebook Mădălin Hodor

Unii încearcă să ne țină în continuare captivi în spitalul de nebuni din care am ieșit în 1989, accesând angoasele și fricile de care nu ne-am vindecat, afirmă istoricul Mădălin Hodor, de 22 de ani istoric în cadrul CNSAS, autor al multor deconspirări care au marcat societatea românească.

Într-un interviu pentru spotmedia.ro, Mădălin Hodor explică modul de acțiune al foștilor securiști în societatea românească de azi, dar și relația dintre SRI și Securitate.

“Ofițerii de Securitate sunt singurii care au luat în serios deconspirarea Securității. De partea cealaltă avem societatea românească, care nu a luat niciodată în serios deconspirarea Securității și nici nu interesată să urmărească problema asta”.

Mădălin Hodor a analizat și scandalul drafturilor legii securității: “Știut fiind faptul că societatea noastră civilă are atenția și capacitatea de concentrare a unui câine care în timp ce aleargă după o pisică vede un os și uită de ce aleargă, cât de greu mi-ar fi să păcălesc prin niște formulări bine găsite?”

Recent a apărut la Pitești o troița de elogiere a Securității și a "sacrificiilor" făcute de ea. Cum a fost posibil așa ceva?

Publicul s-a emoționat foarte mult pentru că a asociat monumentul cu torturile aplicate în penitenciarul de la Pitești. Troița a fost ridicată de filiala locală a Asociației Cadrelor Militare Rezervă și în Retragere –SRI (ACMRR).

O asociație profesională care cuprinde mulți foști ofițeri de Securitate și care este condusă în Argeș de un fost cadru care a activat, puțin timp, e adevărat, înainte de 1989. De altfel, majoritatea membrilor sunt ofițeri de securitate care au activat înainte de 1989 și au ieșit în rezervă și în retragere, inclusiv în anii ’90, după ce s-a înființat SRI.

Ceremonia, la care au participat și fețe bisericești, nu a fost una singulară.

ACMRR este mai mult decât un ”club al foștilor securiști”. Este o asociație care luptă activ pentru drepturile foștilor ofițeri de Securitate și încearcă să păstreze o coeziune între membri. Ei editează și o revistă, care e numește “Vitralii - Lumini și umbre”.

Dar 90% din activitatea ACMRR constă în apărarea ofițerilor de securitate în procesele care sunt deschise de CNSAS împotriva lor.

Asociația nu doar că oferă consiliere juridică și sprijin foștilor ofițeri de Securitate identificați de CNSAS cu activități de poliție politică, dar încearcă să influențeze opinia judecătorilor și să schimbe percepția publică asupra activității lor.

Publicația conține texte scrise chiar de către rezerviști, majoritatea dintre ele laudative la adresa activității Securității, care acreditează ideea că ei nu au făcut decât să-și apere țara, să umeze prevederile legale și ordinele în vigoare.

Au și un sistem de distribuție gratuită la instanțe. O găsiți la standul de cărți de la CAB. Am văzut-o și ICCJ, am văzut-o în birourile unor procurori, inclusiv al procurorului șef de la Secția Parchetelor Militare. Este trimisă la mai multe instituții ale statului, chiar și la CNSAS.

Nu este deloc întâmplător. Mii de ofițeri de Securitate au fost trimiși în instanță de CNSAS pentru acte de poliție politică, unii deja publicați în MOf, alții în diverse stadii.

Ofițerii de Securitate sunt singurii care au luat în serios deconspirarea Securității.

În parte pentru că se tem pentru pensiile lor, în situația în care s-ar pune în discuție și alte tipuri de sancțiuni asupra lor în afară de simpla publicare în MOF, în parte pentru că doresc să își apere propria carieră și în parte din spirit de corp.

De partea cealaltă avem societatea românească, care nu a luat niciodată în serios deconspirarea Securității și nici nu e interesată să urmărească problema asta.

De ce spuneți asta?

Avem de a face de cele mai multe ori cu reacții emoționale de scurtă durată declanșate de un eveniment despre care se află din întâmplare și care nu duc nicăieri, după indignare și furie. Totul râmâne la fel, până la indignarea următoare.

Am ajuns să avem chiar indignați profesioniști (istorici, ziariști sau oameni simpli) care folosesc tema fostei Securități, fără să înțeleagă o iotă din subiect sau chiar fără să cunoască lucruri elementare, în scopul promovării personale ca „luptători cu Securitatea”.

Dacă foștii ofițeri de Securitate sunt nocivi, acești falși eroi ai indignării nu sunt deloc departe, deoarece pervertesc subiectul și îl duc mereu într-o zonă de unde ei pot culege ovațiile din tribune, dar în același timp zona aceea este un punct mort din punct de vedere al cunoașterii.

Ambele tabere contribuie, din motive diferite, la evitarea aflării adevărului și a conturării unei imagini reale a fostei Securității. Să nu vorbesc despre reglarea unor rachiune personale sau semnalarea disponibilității pentru a li se da un post, a li se oferi niște proiecte sau a intra în „lumea bună a anticomunismului”

Revenind la denumirea asociației, ea face parte dintr-o campanie de a-și mistifica trecutul și de afiliere instituțională la SRI. Spun că sunt cadre în rezervă și retragere din SRI, deși majoritatea sunt rezerviști ai Securității.

Încearcă să obțină sprijin, să spunem, simbolic, din partea SRI și să creeze ideea că Securitatea a continuat cu SRI. Sigur, tehnic este adevărat. Ei au ieșit în rezervă din SRI, dar foarte mulți au cariere consistente în Securitate.

Chiar mi se pare foarte interesant că ofițerii de securitate spun despre ei în instanțe că au fost ofițeri de informații. Oameni care au lucrat în Direcția I susțin că au lucrat în Direcția “Apărarea Constituției”, care a apărut după 1990.

Cred că această încercare de a-și mistifica afilierea instituțională este elocventă: foștii securiști nu doresc să se știe că au lucrat la Securitate. Ca și cum, în ciuda a ceea ce susțin public, le-ar fi totuși rușine că au lucrat în poliția politică comunistă.

Dacă ar fi cum spun ei, adică nu au făcut nimic rău, atunci de ce se chinuie să ascundă activitatea lor la Securitate?

Care e diferența între ofițerul de securitate și cel de informații?

Majoră. Ofițerul de Securitate dinainte de ‘89 era, în primul rând, un activist al partidului, al cărui principal scop era apărarea comunismului, a sistemului ideologic. El nu apăra țara, cum spun ei, ci partidul comunist și ideologia comunistă, era un un slujbaș al poliției politice.

Nu poți compara poliția politică totalitară, deși există unii care se străduiesc din greu să o facă, și nu cu cele mai oneste intenții, cu un serviciu secret dintr-o democrație. Să dau doar un exemplu pe înțeles.

Astăzi, fără mandate de la procuror și judecător nu poate fi nimeni interceptat sau pus sub urmărire de un serviciu secret.

Chiar așa?

Dacă s-a întâmplat altfel, au fost cazuri izolate, au fost condamnate că abuzuri și au existat consecințe.

Ofițerul de Securitate avea nevoie doar de semnătura superiorului pentru orice măsură dispusă în timpul urmării, inclusiv pentru interceptarea prin ascultarea telefonului sau prin introducerea de microfoane în casă.

Securitatea decidea singură cine sunt dușmanii statului, ce măsuri să ia asupra lor și până unde. Eu cred că este o mare diferență.

Să nu vorbim despre jurământul de loialitate. Ofițerii serviciilor de informații actuale de la noi jură să apere Constituția țării, în vreme ce ofițerii de Securitate jurau să apere PCR. Mare diferență din nou.

Acest transfer de imagine e un construct foarte subtil care se bazează pe percepțiile distorsionate ale societății, pe paranoile noastre de după ’90, multe dintre ele, dacă nu majoritatea, sădite chiar de fosta Securitate. Ceea ce se numește „securism”.

Dar conducerea SRI validează acest transfer. Numărul din decembrie 2021 al revistei "Vitralii" se deschide cu un cald și elogios mesaj al directorului SRI, Eduard Helvig, care scrie așa: “Membrii Asociației vor rămâne și în continuare pentru cadrele active un adevărat tezaur de cunoaștere, de care ne vom preocupa prin toate mijloacele care ne stau la dispoziție.”

Tradițional, directorul SRI adresează două mesaje pe an rezerviștilor: de ziua națională  și de ziua serviciului.

Problema este că ACMMRR-SRI cuprinde, așa cum spuneam mai sus, ambele categorii într-un amestec, care din punctul meu de vedere este toxic.

Probabil ar fi trebuit că la un moment dat SRI să își creeze propria organizație de rezerviști, cu excluderea celor care au activat în fosta Securitate. Dar mă gândesc că directorul care ar fi încercat să facă asta nu ar fi supraviețuit prea mult în funcție.

Sigur că pentru noi un fost securist este un fost securist și așa va rămâne. Pentru serviciile de informații însă el continuă să fie un „asset”. Unii dintre foștii securiști au activat în domenii sensibile și astăzi și dețin informații importante.

Să ne gândim un pic că în anii '70-'80 în România a fost școlită elita tehnică a multor țări arabe. Oameni care atunci aveau 20-30 ani, iar astăzi sunt în poziții foarte importante în țările lor.

Atunci când SRI are nevoie să contacteze o astfel de țintă, și asta la cererea aliaților noștri de exemplu, ce folosește? Informațiile obținute și vulnerabilitățile create de un fost ofițer USLA sau de la Contraspionaj din anii '80. Dacă ar arunca la coș această sursă, și-ar mai face slujba pentru care astăzi noi îi plătim?

Probabil vor sări foarte mulți la gâtul meu, dar cineva trebuie să vorbească un pic și despre realitate, nu numai despre cai verzi pe pereți. Aceasta este realitatea.

Perspectiva SRI în privința foștilor ofițeri de Securitate, și nu asupra tuturor, ci asupra unora dintre ei, este strict utiliatristă și pragmatică. Să nu credeți că alte servicii de informații din lume se comportă altfel. Nici nu vreau să încep să vorbim despre serviciile germane de informații, căci ar cădea icoanele de pe pereții multor eticiști.

Ca civil eu am altă perspectivă, și noi ca societate civilă trebuie să avem altă perspectivă, dar asta nu înseamnă că nu înțeleg rațiunile pentru care un director SRI îi mai mângâie pe cap pe unii rezerviști.

Și apropo de mângâieri pe cap aș avea ceva de spus. Eduard Hellvig este primul și singurul șef de serviciu secret post 1989 care a condamnat fosta Securitate într-un discurs public. A făcut-o la o dată simbolică, anume comemorarea a 35 de ani de la moartea lui Gheorghe Ursu. Nu vreau să mă gândesc ce anume or fi simțit foștii securiști din ACMMRR-SRI când au auzit următoarele cuvinte:

„Între SRI și fosta Securitate comunistă nu există și nu va exista vreodată nici o formă de înțelegere sau compatibilitate”. Nu știu ce au simțit, dar știu ce au făcut foștii securiști, după acest mesaj. S-au mobilizat să se plângă pe la diverse uși.

În plus pot să certific că, datorită lui Eduard Hellvig, SRI a predat către CNSAS ultima parte din arhiva fostei Securități care mai rămăsese la SRI, deși conducerea CNSAS nu dorea să le preia, invocând cele mai absurde motive și tergiversând la nesfârșit procesul.

Vorbeați de paranoia sădită de Securitate. Adică?

Paranoia că există o conspirație eternă a Securității care conduce și controlează în continuare sistemul politic, justiție, administrație, afaceri, presă.

Și nu este așa?

Nu există nicio dovadă a unei activități susținute și coordonate a fostei Securități, ca sistem, în aceste zone. Unii dintre foștii securiști au fost în poziția de a acapara putere și s-au dus în anumite zone unde într-adevăr au reușit să își impună influența.

Dar asta nu înseamnă că Securitatea, ca sistem, a supraviețuit și a controlat societatea românească. Nu înseamnă, așa cum cred foarte mulți, că a existat un master plan atât de elaborat încât să fi fost implementat după 1990.

Vorbim despre o instituție care nu a fost cababilă să anticipeze căderea lui Ceaușescu, deși vedeai la televizor că sistemul comunist se prăbușește. Vreți să cred că aceeași Securitate a fost în stare să facă un plan pentru a controla societatea românescă încă 30 de ani în democrație?

Nu a existat așa ceva. O spun cu toată răspunderea și pe baza cunoștințelor pe care le-am acumulat. Nu e problema mea în ce povești cu elfi și zâne crede fiecare, nici din ce filme și cărți își ia realitatea, dar asta este un construct conspiraționist de tipul "Deep State". Faptul că mulți încă mai cred așa ceva și leagă niște linii ca să le iasă povestea nu înseamnă că povestea este reală.

Sigur că în anii ‘90 și chiar începutul anilor 2000, fostele cadre ale Securității intrate în SRI au continuat practicile dinainte de 89, au susținut regimul politic al lui Iliescu, s-au implicat în mineriade, în acțiuni împotriva presei. Dar nu ca un plan de control, ci tot ca instrumente ale puterii politice.

După părerea mea, repet, este o paranoia să considerăm că astăzi Securitatea de dinainte de 1989 mai are vreo influență atât de mare în societatea românească.

Nu există o luptă a Securității pentru controlul României. De altfel, securiștii au fost primii care s-au adaptat schimbării din societatea românească, nu cred că vreunul dintre ei ar vrea să se întoarcă la comunism.

Știu că sunt foarte mulți cei interesați ca acest narativ să râmână puternic, că frica aceea de dinainte de 1989 să fie permanent invocată, că există pur și simplu o manipulare abjectă a emoției publice în scop politic, în scop personal sau pur și simplu din prostie, atunci când subiectul Securității este invocat ca mijloc de luptă.

Datoria mea este să atrag atenția că suntem pe un drum greșit, dacă continuăm în acest fel. Unii încearcă să ne țină în continuare captivi în spitalul de nebuni din care am ieșit în 1989, accesând angoasele și fricile de care nu ne-am vindecat.

Drafturile sau ce or fi fost ele ale legilor securității arată altceva. Apare acolo inclusiv obligarea populației de a colabora cu ofițerul SRI, ceea ce nici măcar Securitatea nu avea.

Da, nu avea, funcționa frica tuturor celor care aveau contact cu Securitatea.

Reacțiile virulente la acele drafturi au fost normale la ce era prevăzut acolo, dar citindu-le, nu am văzut niciun fel de asumare a lor. Nu am înțeles cine le-a redactat, de cine erau asumate.

Presa a spus că proveneau de la servicii și apoi o parte a ei a continuat pe ideea că aceste servicii ar intenționa să ne întoarcă la vechea Securitate.

Au existat niște declarații publice din care am înțeles că totuși ar fi fost niște drafturi vehiculate între niște instituții.

Mi s-a părut foarte ciudată scurgerea acestor draft-uri în presă, cu ideea că acestea sunt prevederile care urmează să fie legile siguranței naționale. Fix în momentul în care se pregătea o discuție pe această temă și se anunțase că vor intra în Parlament.

Ca și cum cineva a vrut să se asigure printr-o campanie mediatică că refacerea legilor siguranței naționale și modernizarea lor nu se va întâmpla.

Mi s-a părut că mai degrabă s-a mizat pe crearea unui val foarte emoțional și radical împotriva acestei chestiuni, în contextul în care, la modul cel mai serios, legile siguranței naționale trebuie refăcute, pentru că ele sunt cele din ‘90.

Dar ce scria în acele drafturi nu are nicio legătură cu Constituția României și cu legislația în vigoare.

Părerea mea, pe care am exprimat-o public, este că acele draft-uri reprezentau de fapt niște opinii mai vechi, formulate într-o anumită perioadă de niște cercuri de reflecție din servicii. Au fost păstrate în niște sertare și aruncate pe piață la momentul oportun.

Chiar nu cred că cineva întreg la minte din serviciile secrete românești din zilele noastre poate să pună așa ceva pe hârtie.

Nu subestimați tentația puterii?

Să ne gândim un pic logic. Dacă aș fi un șef de serviciu și aș dori să controlez societatea românească prin intermediul unor legi ale siguranței naționale, care să îmi permită toate abuzuirle imaginabile, aș fi un pic mai subtil în redactarea textelor, astfel încât să nu-mi sară în cap societatea și să nu stârnesc un scandal întreg.

Știut fiind faptul că societatea noastră civilă are atenția și capacitatea de concentrare a unui câine care în timp ce aleargă după o pisică vede un os și uită de ce aleargă, cât de greu mi-ar fi să păcălesc prin niște formulări bine găsite? Și în loc de asta arunc niște aberații care nici Nicolschi nu le-ar fi pus pe hârtie? Nu prea ține.

Aș găsi ceva mai subtil decât niște texte efectiv scoase din manualul despre bazele de muncă ale Securității. E mult prea strident pentru ca lucrurile alea să fie într-adevăr niște propuneri serioase de modificare a legilor siguranței naționale.

Opinia mea este că a fost o operațiune tocmai pentru a stârni scandal și a opri promovarea noului pachet de legi ale siguranței naționale.

A cui?

Nu știu. Dar președintele Iohannis, care a făcut atunci o declarație extrem de tăioasă, necaracteristică, sigur știe. M-am gândit că într-adevăr a fost ceva foarte important din moment ce a fost atât de iritat și a folosit un ton atât de direct. Vom afla peste câțiva ani și noi, sunt sigur.

Citiți mâine pe spotmedia.ro partea a doua a interviului cu Mădălin Hodor despre boala de care nu ne vindecăm, despre legenda la care nu vrem să renunțam și de aceea respingem adevărul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇