Viktor Orban și Ursula von der Leyen, față în față la București

Viktor Orban și Ursula von der Leyen, față în față la București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierul Ungariei, Viktor Orban, cel al Georgiei, Irakli Garibasvili și președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, vor veni pe 17 decembrie la București.

Informațiile au fost confirmate, pentru presa maghiară, de purtătorul de cuvânt al lui Orban, Bertalan Havasi, însă anunțul semnării acordului fusese făcut încă de acum o lună de ministrul român de Externe Bogdan Aurescu, după o întâlnire cu omologul său ungar Péter Szijjártó.

Aurescu vorbea atunci de „semnarea unui Acord important între România, Georgia, Azerbaidjan și Ungaria, pentru crearea acestui cadru de transport al energiei electrice verzi dinspre Azerbaidjan spre Europa Centrală, ceea ce va contribui, cu siguranță, la creșterea securității energetice a statelor noastre”.

ADVERTISING

Despre acest acord a vorbit și președintele Klaus Iohannis, la jumătatea lunii octombrie, când a primit la Cotroceni vizita oficială a președintelui Georgiei, Salome Zourabichvili.

„Avem ca prioritate construirea unui cablu electric între România, Georgia și Azerbaidjan, în cadrul 'Coridorului verde de electricitate', care să conecteze regiunea Mării Caspice cu cea a Mării Negre și cu spațiul Uniunii Europene. Acesta ar urma să fie dublat de un cablu submarin de fibră optică România-Georgia pentru dezvoltarea conectivității digitale între Uniunea Europeană, Georgia și, mai departe, către Asia Centrală.

ADVERTISING

În plus, lucrăm cu Georgia pentru operaționalizarea Coridorului de transport de mărfuri Marea Neagră-Marea Caspică. Este o inițiativă a României care în ultimii ani a început să prindă contur și care dobândește valențe noi în contextul regional actual.

În același timp, discutăm despre stabilirea unei linii de feribot regulate la Marea Neagră, care să lege România de Georgia. Acesta este un proiect esențial pentru încurajarea comerțului și îmbunătățirea conectivității între Uniunea Europeană și Georgia", spunea atunci Iohannis.

ADVERTISING

În orice caz, momentul vine pe un fond tensionat. O dată între Orban și șefa CE, după ce instituția şi-a menţinut vineri propunerea de îngheţare a unor fonduri europene ce revin Ungariei, acuzând reforme insuficiente.

Iar apoi, între Orban și Klaus Iohannis. Aceasta va fi prima vizită a premierului ungar în România de la cea neoficială de la sfârșitul lui iulie, de la Băile Tușnad.

Atunci, într-un discurs la Universitatea de Vară din Băile Tuşnad, Orban s-a dezlănțuit împotriva „amestecului” dintre rasele europene și cele non-europene și a atras imediat indignarea liderilor politici din România și Europa.

Și Iohannis a reacționat atunci, criticând discursul lui Orban și cerând liderilor UDMR care au fost prezenți în Harghita să explice de ce au aplaudat.

Mai recent, Orban a stârnit din nou reacții oficiale de la București, după ce a purtat la un meci de fotbal un fular pe care se poate vedea harta stilizată a Ungariei Mari, din care face parte și o bucată din Ardeal.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇