Consiliul UE a găsit o soluție să acorde ajutorul de 18 miliarde de euro Ucrainei, în ciuda veto-ului Ungariei

Consiliul UE a găsit o soluție să acorde ajutorul de 18 miliarde de euro Ucrainei, în ciuda veto-ului Ungariei

Consiliul European a ajuns la un acord cu privire la un pachet legislativ care va permite UE să ajute financiar Ucraina pe parcursul anului 2023 cu 18 miliarde EUR. Decizia vine după ce marți, Ungaria s-a opus prin veto pachetului în valoare de 18 miliarde de euro pentru Ucraina propus de Comisia Europeană.

Propunerea a fost adoptată sâmbătă de Consiliul UE prin procedură scrisă și va fi transmisă Parlamentului European spre o posibilă adoptare săptămâna viitoare, informează un comunicat al organismului european.

ADVERTISING

„Ucraina poate conta pe UE. Vom continua să sprijinim Ucraina, inclusiv din punct de vedere financiar, atât timp cât va fi nevoie. Legislația pe care am adoptat-o astăzi înseamnă că Ucraina poate conta pe un ajutor financiar regulat din partea UE pe parcursul anului 2023”, a declarat la finalul reuniunii Zbyněk Stanjura (foto), ministrul Finanțelor din Cehia, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a UE.

Potrivit comunicatului, pachetul prevede o soluție structurală pentru sprijinirea financiară a Ucrainei în 2023.

ADVERTISING
  • Suma care urmează să fie împrumutată Ucrainei în 2023 va fi de 18 miliarde EUR, iar împrumuturile vor avea o perioadă de grație de 10 ani.
  • Statele membre vor acoperi cea mai mare parte a costurilor cu dobânzile prin intermediul veniturilor alocate externe.
  • Garanțiile pentru împrumuturile respective vor fi asigurate fie de la bugetul UE, fie de către statele membre.

Scopul este de a oferi ajutor financiar pe termen scurt, care să finanțeze nevoile imediate ale Ucrainei și reabilitarea infrastructurii critice, și sprijin inițial în vederea unei reconstrucții postbelice durabile, cu scopul de a sprijini Ucraina pe calea integrării europene.

ADVERTISING

O parte a pachetului legislativ, o modificare a regulamentului financiar, fusese deja adoptată de Consiliu în formațiunea ECOFIN la 6 decembrie.

Ungaria s-a opus, marţi, prin veto pachetului în valoare de 18 miliarde de euro sub formă de ajutor macrofinanciar pentru Ucraina pentru anul 2023 propus de Comisia Europeană, iar din acest motiv UE a anunțat că va căuta o soluţie pentru a canaliza asistenţa financiară către Kiev.

”Nu am putut adopta pachetul, dar nu ne descurajăm. Ambiţia noastră continuă să fie să începem să trimitem ajutorul Ucrainei la începutul lui ianuarie” 2023, a declarat marți, ministrul Finanţelor din Cehia, Zbynek Stanjura, la încheierea unei scurte dezbateri pe această temă care a avut loc la reuniunea miniştrilor europeni de resort (ECOFIN), la Bruxelles.

Opoziţia Ungariei, singurul din cei 27 de membri ai UE care a respins acest ajutor, s-a produs în contextul negocierii altor dosare care afectează Budapesta: aprobarea PNRR şi îngheţarea fondurilor europene pentru nerespectarea statului de drept.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇