Austria, Ungaria și Serbia au făcut un pact anti-migrație: Azilul à la carte trebuie să înceteze!

Austria, Ungaria și Serbia au făcut un pact anti-migrație: Azilul à la carte trebuie să înceteze!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Austria, Ungaria şi Serbia au semnat la Belgrad un protocol prin care să împiedice migranții să ceară azil.

Documentul a fost semnat în cadrul unui summit găzduit de către preşedintele sârb Aleksandar Vučić, împreună cu premierul ungar Viktor Orban și cancelarul austriac Karl Nehammer.

„Sistemul de azil al Uniunii Europene (UE) a eşuat. Am ajuns în punctul în care diverse ţări europene caută noi forme de parteneriat în afara a ceea ce este posibil în UE. Azilul à la carte trebuie să înceteze, iar turismul azilului trebuie să fie oprit”, a declarat presei cancelarul austriac.

ADVERTISING

Austria a semnat, în cadrul acestui summit, protocolul unui acord cu Serbia ş Ungaria care vizează o consolidare a cooperării între cele trei ţări, cu scopul de a lupta împotriva migraţiei clandestine, terorismului şi crimei organizate.

În document se îndeamnă la o „despărţire clară” a azilului de migraţie.

Numărul solicitanţilor de azil în Austria s-a triplat faţă de anul trecut, potrivit unor date oficiale.

Partidul ÖVP (conservator), încearcă să se poziţioneze ca un critic al migraţiei şi refugiaţilor în perspectiva alegerilor din 2024 - o abordare cu care a obţinut o victorie în 2017.

ADVERTISING

Karl Nehammer a salutat acest pact drept un „parteneriat împotriva exploatării fiinţelor umane” - în pofida faptului că, în realitate, este vorba pur şi simplu despre arestarea persoanelor care încearcă să înceapă o nouă viaţă în UE.

Ruta migraţiei prin Balcanii Occidentali - care traversează Turcia, Bulgaria, Macedonia de Nord şi Serbia - a devenit principala rută a migraţiei către UE.

În septembrie, numărul trecerilor a crescut cu 141% faţă de nivelul din 2021.

UE înregistrează această intensificare pe mai multe fronturi, care provoacă tensiuni între statele membre UE.

ADVERTISING

Ultimul episod a avut loc între Franţa şi Italia, care se află în prima linie a migraţiei din Africa de Nord.

Roma a interzis debarcarea navei umanitare Ocean Viking în Italia şi a obligat astfel Parisul să primească nava la Toulon.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇