Ziua 213 de război: Atac la Zaporojie. Zelenski îndeamnă la sabotaj. Piloții ruși, chemați la arme. Kadîrov sfidează

Ziua 213 de război: Atac la Zaporojie. Zelenski îndeamnă la sabotaj. Piloții ruși, chemați la arme. Kadîrov sfidează

Votul pentru referendumurile pentru anexarea la Rusia a celor patru regiuni din Ucraina aflate sub controlul forţelor ruse continuă şi azi, marți fiind ultima zi în care cetățenii își pot exprima dorința. Cel puțin la nivel teoretic, căci Occidentul și Kievul denunță acest demers ca fiind o mascaradă.

Pe plan economic, rubla s-a apreciat la noi maxime ale ultimelor luni, în timp ce acţiunile au scăzut în tranzacţii volatile, în contextul chemării la arme făcute de Vladimir Putin.

Și că tot vorbim despre mobilizare, Volodomir Zelenski le-a transmis ucrainenilor din teritoriile ocupate să facă orice ca să evite implicarea în război de partea rușilor. Dar și dacă ajung în această postură, să facă în așa fel încât să saboteze inamicul.

În plus, dacă Rusia va anexa teritoriile ucrainenilor după referendumuri, Joe Biden a promis că SUA vor impune „sancţiuni rapide şi severe”. Klaus Iohannis e mai rezervat - președintele român a transmis că „este inoportun să discutăm în faza de pregătire”.

ADVERTISING

Finlanda anunță că își închide granițele pentru turiștii ruși, iar liderul cecen nu mai face mobilizări suplimentare.

Pe front, rușii au atacat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o clădire din zona rezidențială a orașului Zaporojie, omorând o persoană și rănind alte șapte, iar ucrainenii au transmis că peste 9.000 de soldați au căzut la datorie până acum, în condițiile în care invadatorii au pierdut în luptă mai mult de 50.000 de persoane. Pe de altă parte, invadatorii au început să bombardeze baraje în încercarea de a bloca avansul trupelor ucrainene.

Citește AICI cele mai noi informații despre războiul din Ucraina.

Evoluții pe front

  • Atac la Zaporojie - Rușii au tras cu o rachetă într-o clădire din zona rezidențială a orașului Zaporojie, atacul fiind soldat cu un mort și șapte răniți.
  • Soldați ucraineni morți - Ucraina a făcut bilanțul celor căzuți la datorie în războiul cu rușii: „Dacă ei au pierdut deja peste 50.000, noi estimăm pierderile la puțin peste 9.000”, a spus ministrul adjunct al Apărării de la Kiev, Hanna Maliar.
  • Baraje bombardate - Pe 21 și 21 septembrie, armata rusă a bombardat cu rachete balistice cu rază scurtă de acțiune un baraj de pe râul Siverski Doneț, cu scopul de a inunda punctele de trecere, în încercarea de a bloca avansul trupelor ucrainene, conform celei mai recente evaluări a războiului făcute de ministerul britanic al Apărării.
  • General înlocuit - Dmitri Bulgakov a fost eliberat din funcția de ministru adjunct al Apărării, responsabil cu logistica, în locul lui fiind numit Mihail Mizintsev (măcelarul din Mariupol), a informat ministerul rus de resort. Detalii AICI.
ADVERTISING

Referendumuri de anexare și mobilizare

  • Îndemn la sabotare - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut oamenilor din teritoriile ocupate de ruşi în Ucraina să evite prin orice mijloc recrutarea în armata rusă, iar dacă totuşi ajung acolo, să saboteze orice activitate a inamicului.
  • Interzis în Finlanda - Guvernul din Finlanda a anunțat că va interzice turiștilor ruși să treacă granițele în următoarele zile.
  • Piloții, chemați la arme - Angajaţii de la companiile aeriene şi aeroporturile din Rusia au început să primească notificări de recrutare, potrivit ziarului Kommersant. Majoritatea piloţilor din companiile aeriene sunt ofiţeri de rezervă pregătiţi în departamentele militare ale şcolilor de zbor sau soldaţi care au terminat serviciul militar.
  • Kadîrov se revoltă - Liderul Ramzan Kadîrov a decis să scutească toată Cecenia de la mobilizarea anunțată de președintele rus Vladimir Putin, după o serie de mitinguri antirăzboi și după schimbul de prizonieri care a implicat și comandanți ai detașamentului Azov, relatează The Moscow Times.
  • Recrutare în zonele ocupate - Forțele de ocupație ruse au început deja să emită ordine de încorporare pentru bărbații aflați în zonele din Herson și Zaporojie, aflate în prezent sub controlul militar al Moscovei. Ordinele sunt înmânate bărbaților care au pașapoarte rusești și au vârsta de încorporare, informează Statul Major al armatei ucrainene.
  • Ziua 2 - A doua zi de votare în cadrul aşa-numitelor referendumuri organizate în regiunile ucrainene ocupate de Rusia a început sâmbătă, în pofida criticilor internaţionale vehemente, transmit agenţiile de presă internaţionale. Media de stat ruse au publicat sâmbătă imagini cu mai mulţi cetăţeni la secţiile de vot. Propaganda susține, de exemplu, că rezidenții din Mariupol votează mai intens astăzi decât ieri.
  • Consecințe - Statele Unite „vor lucra cu aliaţii şi partenerii lor pentru a impune măsuri economice suplimentare rapide şi severe Rusiei” dacă anexează teritorii din Ucraina, a avertizat preşedintele Joe Biden într-un comunicat de presă.
ADVERTISING

Evoluții economice

  • Rubla, cel mai înalt nivel - Rubla a avansat cu 3,5%, la 56,79 unităţi pentru un dolar, cel mai ridicat nivel din 22 iulie în tranzacțiile de la Moscova. Controalele valutare şi plăţile de taxe de la sfârşitul lunii, prin care exportatorii ruşi îşi transformă câştigurile în valută străină în ruble pentru a face plăţi către Trezorerie, oferă un impuls rublei în pofida factorilor geopolitici contrari, spun analiştii citați de News.ro.
  • Acțiunile au scăzut - acţiunile ruseşti au scăzut puternic vineri, deoarece pieţele rămân nervoase cu privire la modul în care mobilizarea din Rusia va afecta conflictul. Indicele RTS denominat în dolari a scăzut cu 0,9%, până la 1.163,3 puncte. Indicele rusesc MOEX bazat pe ruble a coborât cu 4,1% mai slab, la 2.100,4 puncte.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇