În plină mobilizare, Putin înlocuiește un general viceministru cu „măcelarul din Mariupol”

În plină mobilizare, Putin înlocuiește un general viceministru cu „măcelarul din Mariupol”

Rusia a anunţat, sâmbătă, înlocuirea generalului însărcinat cu logistica armatei ruse cu cel supranumit „măcelarul din Mariupol”. Decizia vine în plin proces de mobilizare și după ce ofensiva rusă în Ucraina a întâmpinat dificultăţi, relatează AFP, citată de News.ro.

”Generalul de armată Dmitri Bulgakov a fost eliberat din funcţia de viceministru al Apărării” şi a fost înlocuit cu general-colonelul Mikhail Mizintsev.

Moscova a făcut acest anunţ în timp ce se află în plină campanie de mobilizare pentru războiul rus din Ucraina.

ADVERTISING

Mikhail Mizintsev conducea Centrul de Control al Apărării Naţionale ruse. În vârstă de 60 de ani, el a ocupat numeroase posturi de conducere în Statul Major, în îndelungata sa carieră militară. În urma numirii de astăzi devine viceministru al Apărării ”însărcinat cu aprovizionarea cu material şi tehnică a forţelor armate”.

Mikhail Mizintsev este vizat de sancţiuni impuse de Occident, din cauza rolului pe care l-a jucat în asediul Mariupolului, oraşul portuar din sud-estul Ucrainei cucerit în mai de forţe ruse. Supranumit ”măcelarul din Mariupol”, Mizintsev a fost acuzat de atentatele cu bombă la un spital de copii și la un teatru unde se adăposteau peste 1.000 de civili în acel moment.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Această schimbare în Statul major intervine în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri mobilizarea a sute de mii de ruşi de ruşi, cu scopul de a-şi impulsiona ofensiva în Ucraina.

Mobilizare care reprezintă o provocare de organizare importantă, deoarece presupune convocarea rezerviştilor, echiparea acestora, trimiterea lor către centre de antrenament, iar apoi pe front.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇