Zelenski, reacţie la discursul lui Putin: Nu cred că va folosi arme nucleare. Mâine poate spune că vrea o bucată din Polonia. Nu putem face astfel de compromisuri

Zelenski, reacţie la discursul lui Putin: Nu cred că va folosi arme nucleare. Mâine poate spune că vrea o bucată din Polonia. Nu putem face astfel de compromisuri

O primă reacție din partea lui Volodimir Zelenski a venit la aproape 7 ore de la anunțul lui Putin privind mobilizarea parţială a rezerviştilor din Rusia.

Într-un interviu acordat Bild, președintele ucrainean spune că este clar că Rusia are probleme cu comandanții și personalul militar:

„Putin vrea să înece Ucraina în sânge, inclusiv sângele soldaților ruși. (...) Nu cred că va folosi arme nucleare, lumea nu-l va lăsa, dar există riscuri, nu-i putem citi gândurile.

Mâine poate spune că, după Ucraina, vrea o bucată din Polonia, altfel folosim arme nucleare. Nu putem face astfel de compromisuri”.

ADVERTISING

Referindu-se la decizia lui Vladimir Putin de a ordona mobilizarea parţială a rezerviştilor, Zelenski a precizat: "Eu am toate informaţiile de care am nevoie. Acest discurs nu reprezintă nimic nou pentru mine. Serviciile noastre secrete şi cele ale aliaţilor noştri spuseseră deja aceste lucruri. Mobilizarea a fost pregătită în ultima lună. Au probleme cu ofiţerii şi cu alţi membri ai personalului militar".

Vladimir Putin a anunțat, miercuri dimineață, mobilizarea parțială în Rusia și a făcut amenințări nucleare.

ADVERTISING

„Pentru a proteja integritatea țării noastre, este necesară o mobilizare parțială”, a susţinut Putin, într-un discurs înregistrat difuzat la televiziunea de stat, explicând că doar cei care sunt momentan în rezervă și cei care sunt în armată vor fi înrolați.

El a anunțat că e nevoie de trupe suplimentare și aprovizionare în Donbas, Herson și Zaporojie, pentru a securiza ceea ce numește el teritorii ale Rusiei.

În plus, Putin susține că Ucraina ar fi fost de acord cu o soluție pașnică, dar nu a fost lăsată de Occident.

ADVERTISING

Mai mult, el a acuzat că Vestul face „un șantaj nuclear” cu centrala de la Zaporojie și a amenințat că va folosi toate mijloacele pe care le deține.

În replică, Londra îl acuză pe Putin de „rescrierea istoriei”, Germania îşi cântăreşte răspunsul

Vă recomandăm şi analiza istoricului Cosmin Popa: Ce înseamnă mobilizarea parțială anunțată de Putin, cât de real a devenit șantajul nuclear și de ce încă nu suntem aproape de finalul războiului din Ucraina


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇