Rusia a terminat așa-zisa operațiune specială militară și a început războiul; operațiunile speciale militare nu se duc cu mobilizări, fie ele și parțiale. Cu cât oportunitățile sau cu cât posibilitățile militare și tehnice și diplomatice ale Rusiei de a face fața acestui dezastru se vor îngusta, cu atât probabilitatea apelului la acest ultim argument nuclear crește.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri dimineață mobilizarea parțială în Rusia și a reiterat amenințările nucleare.
L-am invitat pe istoricul Cosmin Popa să analizăm mesajele pe care le-a transmis Vladimir Putin, într-un discurs întârziat, anunțat mai întâi pentru marți seară și ținut abia miercuri dimineață. E de notat și că Putin nu a fost însoțit de ministrul Apărării, așa cum se aștepta, dar ministrul Șoigu a avut o declarație separată, în care a reiterat teza că Rusia e în război cu NATO, în Ucraina.
Uneori, liderii politici ruși în frunte cu Putin creează impresia că sunt un grup de oameni foarte, foarte furioși, care agită foarte puternic niște bâte care, din păcate, sunt nucleare. Și aș nota dacă vreți o nuanță care ține de coloristica fenomenului politic în Rusia.
Putin, liderul, autocratul unei mari puteri nucleare, își încheie un discurs politic cu amenințarea nucleară foarte fermă, specificând la finalul discursului că aceasta nu este o cacealma. Asta spune foarte multe lucruri despre felul în care acești oameni văd lumea și își concep rolul lor în comunitatea internațională. Dincolo de toate aceste amănunte, declarația lui Putin trebuie tratată cu mare seriozitate.
Cosmin Popa, istoric specializat în istoria URSS și a Rusiei, precum și în istoria Europei Centrale și de Sud-Est.
Cosmin Popa, tocmai am ascultat discursul, adresarea lui Vladimir Putin către națiune. Ce a vrut Vladimir Putin să spună prin această mobilizare parțială?
Aș observa ceva, faptul că în jurul acestui discurs s-a construit o adevărată mitologie, în sensul în care de la această intervenție se aștepta practic o încercare de schimbare a întregului amplasament politic și militar al războiului.
Sigur că intenția lui Putin a fost exact aceasta și discursul a fost precedat de o serie de mișcări diplomatice extrem de a încărcate de semnificații. Și aici aș menționa, în primul rând, vizita lui Patrușev în China, o vizită de la care cu siguranță Rusia aștepta mult mai mult decât a primit.
Pentru Rusia, în momentul de față, era vital să anunțe formalizarea unei alianțe militare cu China. Este o alianță care, de fapt, nu există. Există, sigur, o apropiere politică și militară, dacă vreți, simbolică, între cele două, dar nu există o alianță reală cu China și din felul în care se comportă țările din Comunitatea Statelor Independente, cu precădere Kazahstanul, al cărui președinte Tokaev se află în relații foarte, foarte strânse cu China, fiind în momentul de față, dacă vreți, sub umbrela de protecție a Chinei.
Deci tot acest plan al rușilor, care urmărea în primul rând degrevarea unui imens aparat militar pe care Rusia îl întreține încă în Extremul Orient, pentru translatarea acestuia în partea europeană a Rusiei și folosirea în cursul acțiunilor de război împotriva Ucrainei, dar de asemenea și această revoluție, relațiile internaționale prin anunțare a unei alianțe politice și militare cu China, s-au dovedit a fi așteptări nerealiste ale președintelui Putin.
Nu este decât unul dintre marile eșecuri diplomatice ale Rusiei.
Referitor la anunțurile concrete făcute de președintele Putin, ele practic nu schimbă foarte mult situația. Nu o schimbă pentru Ucraina și pentru Occident, în schimb vor aduce, dacă vreți, componente noi în ecuația politică internă rusească acestui război.
Prima concluzie, dacă vreți, de parcurs, desigur fără ca Putin să rostească foarte clar aceste lucruri, este că Rusia a terminat așa-zisa operațiune specială militară și a început războiul. Operațiunile speciale militare nu se duc cu mobilizări, fie ele și parțiale, ceea ce este foarte important.
În conexiune cu anunțurile de ieri legate de așa-zisele referendumuri din Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk, era de așteptat ca Rusia să încerce să securizeze politic aceste cuceriri, care se află acum sub presiunea militară ucraineană.
Cum spun mai tot timpul, Putin are un simț al legalității.
Sigur, e un tip de legalitate distorsionată, de consum intern, dar pe care o aplică neabătut și ea debutează cu această încercare de punere de acord a situației politice a războiului cu legislația rusă internă, astfel încât mare parte din problemele logistice pe care Rusia le-a încercat până acum în regiunile ocupate. Ştiți foarte bine că Rusia a transferat administrație, profesori în aceste regiuni ocupate. Aceste transferuri nu s-au petrecut întotdeauna calm și lin și cu ușurință, mulți dintre ruși nefiind convinși că trebuie să acționeze în postura de reprezentanți ai puterii de ocupație pe teritoriul Ucrainei.
Or, prin acest referendum, prin această alipire formală la Rusia, Putin speră să pună aceste regiuni sub umbrela doctrinei militare și de securitate a Federației Ruse, să rezolve dilema morală a rușilor, care este importantă, legată de postura de reprezentanți ai autorităților de ocupație în noile teritorii, să-i asigure pe cetățenii ucrainieni care colaborează cu autoritățile rusești de ocupație că ceea ce fac este un lucru care este acoperit de legislația națională și nu mai sunt, pur și simplu, colaboraționiști ai unei puteri străine și apoi să îndepărteze pericolul care devine presant, de transfer al acțiunilor militare pe teritoriul național al Rusiei.
Putin știe exact faptul că transferarea acțiunilor militare, cum ar fi normal, pe teritoriul Rusiei poate produce prăbușirea rapidă a întregului eșafodaj politic, ideologic și propagandistic al regimului său.
Una este să vezi războiul la televizor și cu totul alta este să-l simți pe pielea ta în casa ta, în satul tău, în orașul tău.
Această mobilizare parțială sigur că va duce la crearea unor unități militare suplimentare rusești, dar va duce și la crearea unui segment consistent de opoziție la adresa regimului Putin, așa cum s-a întâmplat după toate războaiele pe care le-a dus Rusia.
Discursul lui Putin era așteptat să fie însoțit de un discurs de-al ministrului Șoigu, care n-a mai apărut dimineață,. E acesta un semn, nu știu, al disensiunilor din aparatul rusesc sau e mai degrabă așa, o aparență, un detaliu nesemnificativ?
Șoigu a spus azi dimineață totuși, într-o declarație preluată de presa oficială rusă, a repetat ceea ce repetă de câteva luni și anume că Rusia se bate în Ucraina nu cu Ucraina, ci cu NATO.
Eu aș crede în varianta disensiunilor între aparatul militar și conducerea politică din Rusia, dar doar dacă l-aș considera pe Șoigu ca fiind un reprezentant autentic al aparatului militar.
Or, lucrurile stau cu totul altfel. Șoigu este reprezentantul aparatului politic în structurile armatei și nu al armatei în structurile politice. Șoigu nu are nici experiență, nici credibilitatea, nici competența și, după felul în care s-a comportat armata rusă în ultima jumătate de an în Ucraina, n-are nici prestigiul pentru a încarna de fapt viziunea militarilor cu privire la acest război.
O altă întrebare, o temă la care tot revenim și amintită de Putin în discurs, este această amenințare nucleară. Putin a spus că Rusia este șantajată nuclear de către Occident și că nu va precupeți niciun efort pentru a se apăra. Suntem mai aproape sau mai în pericol de o amenințare nucleară față de începutul războiului?
Propaganda rusă, care cu siguranță este condusă de Putin, are obiceiul de a întoarce cu 180 de grade situațiile realității.
Sigur că Rusia vorbește despre un șantaj nuclear întreprins de Occident. Acest șantaj nuclear nu există. Rusia este cea care șantajează nuclear lumea întreagă.
Uneori, liderii politici ruși în frunte cu Putin creează impresia că sunt un grup de oameni foarte, foarte furioși, care agită foarte puternic niște bâte care, din păcate, sunt nucleare.
Și aș nota dacă vreți o nuanță care ține de coloristica fenomenului politic în Rusia. Gândiți-vă că Putin, liderul, autocratul unei mari puteri nucleare, își încheie un discurs politic cu amenințarea nucleară foarte fermă, specificând la finalul discursului că aceasta nu este o cacealma.
Asta spune foarte multe lucruri despre felul în care acești oameni văd lumea și își concep rolul lor în comunitatea internațională. Dincolo de toate aceste amănunte, declarația lui Putin trebuie tratată cu mare seriozitate.
Cu cât oportunitățile sau cu cât posibilitățile militare și tehnice și diplomatice ale Rusiei de a face față acestui dezastru se vor îngusta, cu atât probabilitatea apelului la acest ultim argument nuclear crește. În momentul de față, aș interpreta acest discurs mai degrabă ca o detensionare, pentru că importanța unor astfel de declarații se stabilește și în ordinea în care sunt făcute aceste declarații, iar apelul la argumentul nuclear a fost ultimul în logica discursului lui Putin și ar fi fost mult mai îngrijorat dacă discursul n-ar fi fost deschis de vestea mobilizării parțiale.
Putin negociază deja?
Sigur, sigur, de altfel, referendumul previzibil la intrarea acestor regiuni în structura Rusiei, apelul la arma atomică sunt toate argumente de negociere.
Practic, și această negare a realității de pe teren, la unison a tuturor celor din conducerea Rusiei, începând cu președintele Dumei de Stat Volodin, continuând cu Medvedev, cu Putin, face parte din pregătirea politică a negocierilor.
Sigur că este, dacă vreți, un program maximal, pentru că Putin a anunțat acum și că, spune el, obiectivele politice ale operațiunii speciale au rămas neschimbate. El, pur și simplu, vrea să fixeze pe teren juridic această realitate, pentru a o folosi în perspectiva unor negocieri.
Ce este foarte important este că acest discurs are loc înaintea discuțiilor din Statele Unite ale Americii cu ministrul de Externe Lavrov, ceea ce arată foarte clar că face parte dintr-un proces, n-aș spune complex, aș spune mai degrabă previzibil, de pregătire politică a acestor negocieri.
Putin știe foarte bine că această mobilizare parțială va duce la complicarea situației politice din Rusia.
Acei oameni, mulți dintre ei de profesii foarte certe, de diverse extracții sociale, geografice, educaționale, în eventualitatea în care vor trece printr-un război, așa cum s-a întâmplat și la sfârșitul și în timpul Primului Război Mondial, și în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial și după războiul din Afganistan, vor înceta să se teamă de aparatul represiv al puterii politice.
Nu mai poți speria un om care a trecut prin război, care a trecut pe lângă atâta moarte, pe lângă atâta suferință, pe lângă atâta distrugere, cu bățul unui milițian sau cu închisoarea KGB-ului.
Cine îl mai susține pe pe Putin? Am văzut că înaintea declarațiilor lui Putin au apărut niște declarații ale președintelui Erdogan, care a spus că Putin este gata să încheie războiul și să negocieze pacea.
De la început, susținerea internațională a lui Putin a fost una foarte slabă. Pe măsură ce războiul s-a prelungit, aceasta a devenit din ce în ce mai slabă. Putin și-a pierdut nu atât aliații, pentru că Rusia practic nu avea aliați, ci a pierdut, dacă vreți, susținătorii, ba chiar și vasalii, pe măsură ce războiul a început să aibă consecințe politice și economice din ce în ce mai importante pentru Rusia și pentru lume.
Sigur că în momentul de față nu vorbim despre susținători ai lui Putin, vorbim despre oameni pe care îl consideră pe Putin drept interlocutor. Aici miza nu este atât să-l susții pe Putin, cât să vorbești cu el.
Miza pentru Putin nu este să fie susținut, cât să fie frecventabil în postura de interlocutor politic. Și sigur că Turcia este una dintre țările care este folosită drept canal de comunicare între Putin și lumea exterioară.
Sigur că și China. Dar, de exemplu, distanțarea politică a Indiei față de Rusia a fost una evidentă în ultimele zile.
Există țări ca Israelul care păstrează un soi de neutralitate, ca urmare a complexului dosar politic și militar în care sunt implicate. Cazul Israelului este mai degrabă unul excepțional, un soi de neutralitate, dacă vreți, impusă de situația specială a țării, fără ca ea să facă parte neapărat din opțiunile morale ale acestei țări.
Rusia și-a intensificat operațiunile în Siria, din câte înțeleg, în ultimele zile.
Și-a intensificat nu atât pentru a obține mari schimbări pe teren, ci mai degrabă pentru a obține niște victorii militare facile.
Acolo Turcia este țara care se manifestă foarte activ în momentul de față, extizându-și zona de influență în nord. A început și un proces de formare a unor entități cvasi-statale în Siria, sub patronajul Turciei.
Este reizbucnirea acestui conflict din Armenia, din Nagorno-Karabah, în aceeași logică a unui joc între Turcia și Rusia?
Nu sau nu numai. Aici asistăm la prăbușirea sistemului de securitate sub patronajul rusesc de pe fostul teritoriu al statelor URSS.
În momentul de față este foarte clar că asistăm la falimentul Rusiei ca garant al securității fostelor republici sovietice.
Rusia nu mai este capabilă militar să asigure această securitate și nici nu mai este credibilă politic să o facă. Ea n-a fost niciodată. Ideea este că toți cei implicați în acest proces au ajuns la un stadiu de dezvoltare politică astfel încât să recunoască ceea ce era evident de mai multă vreme, și anume că Rusia a fost întotdeauna un jucător implicat, și nu un arbitru obiectiv al conflictelor din această din această zonă.
Iar acest lucru este recunoscut în ultimă instanță și de Armenia, țară care practic nu are opțiuni de securitate. Practic este o țară fără opțiuni de securitate, cu excepția celei rusești.
Dacă și Armenia a ajuns să recunoască acest lucru înseamnă că practic suntem în ultima etapă de dezintegrare a acestui dispozitiv.
Cât de aproape suntem de încheierea războiului din Ucraina?
În măsura în care Putin va reuși să disocieze soarta personală de felul în care se va termina acest război, astfel încât să nu mai fie obligat pentru a supraviețui să-l câștige, putem să asistăm la o detensionare a situației, însă în momentul de față pozițiile politice afirmate public de cele două părți pe toți ne fac să tragem concluzia că suntem încă foarte departe de încheierea păcii în momentul de față.
Sunt două lucruri care se petrec paralel și care sunt foarte importante pentru securitatea noastră, a tuturor.
Pe de o parte, este o acutizare a pozițiilor politice ale celor două părți, declarațiile celor două părți devin din ce în ce mai tranșante, dar asistăm și la o reconfirmare a cadrelor generale de desfășurare a războiului, în sensul în care sunt trasate câteva linii legate de teritoriul național, de natura distrugerilor și așa mai departe, ceea ce ne permite să sperăm că se păstrează încă un tip de raționalitate a războiului și că, într-un fel sau altul, toată lumea contribuie la încercarea de a tempera escaladarea acestui război care oricum se produce.
Ideea nu este de a opri escaladarea, escaladarea este un fenomen intrinsec în război, ține de logica internă a războlui.
Repet, Rusia procedează la un șantaj nuclear, dar are grijă să circumstanțializeze acest șantaj cu decizii care arată că păstrează un tip de atitudine rațională față de acest război. Dar suntem încă foarte departe de momentul păcii.
Nu am așteptări mari de la vizita lui Lavrov în Statele Unite.