Eliberarea orașului Izium de sub ocupația rusă scoate la iveală noi mărturii ale atrocităților comise în Ucraina de trupele Moscovei. Printre ele se numără și experienţa unui grup de srilankezi pe care rușii i-au ținut captivi timp de mai multe luni.
„N-am crezut că mai scăpăm cu viață”, începe să povestească Dilujan Paththinajakan, unul dintre cei șapte srilankezi luați prizonieri de ruși în luna mai. Totul a început când refugiații au pornit la drum din Kupiansk, oraș din nord-estul Ucrainei, către Harkov, cale de 120 de kilometri, socotind că acolo ar fi mai în siguranță.
Din păcate, n-au reușit să ajungă prea departe - la primul punct de control au fost reținuți de ruși. Au fost legați la ochi și la mâini, apoi duși într-o fabrică din orașul ucrainean Vovceansk, lângă granița cu Rusia. Așa a început coșmarul lor de patru luni, relatează BBC.
Niște oameni amărâți, chinuiți cu sadism
Oamenii au venit în Ucraina ca să muncească sau să studieze. În schimb, au ajuns prizonieri, ținuți în viață doar ca să muncească, cu puțină hrană și doar o pauză de două minute pe zi pentru a merge la toaletă.
O dată la câteva zile aveau voie să facă duș, dar nu mai mult de două minute.
Bărbații, majoritatea având între 20 și 30 de ani, stăteau toți într-o cameră. Singura femeie din grup, Mary Edit Uthajkumar, în vârstă de 50 de ani, a fost ținută într-o altă încăpere.
"Ne-au închis într-o cameră. Când ne duceau la duș, ne băteau. Nici măcar nu mi-au dat voie să-i văd pe ceilalți. Trei luni am stat închiși", povestește femeia. Chipul ei păstrează cicatricile provocate de explozia unei bombe în Sri Lanka - peste acestea s-au așternut și urmele durerii pe care a îndurat-o în captivitate.
Mary suferă de o afecțiune cardiacă, dar nu a primit niciun medicament, în schimb, rușii i-au dat pastile pentru tulburări psihice. "Fiind singură, am fost foarte tensionată. Mi-au zis că am o boală mintală și mi-au dat niște pastile. Dar nu le-am luat", spune ea, adăugând că cel mai greu de îndurat în toată această experiență a fost singurătatea.
Câțiva membri ai grupului au fost torturați - unul dintre bărbați își scoate încălțămintea și îi arată reporterului BBC cum i-au smuls rușii unghiile de la picioare cu cleștele. Un alt bărbat spune că a fost torturat.
Rușii îi băteau fără motiv, mai ales când se îmbătau. "M-au lovit de mai multe ori pe tot corpul cu armele lor. Unul mi-a dat un pumn în stomac și m-a durut două zile. Pe urmă mi-a cerut bani", povestește un bărbat de 35 de ani.
Au scăpat când a început contraofensiva
Departe de casă, de unde plecaseră în căutarea unui trai mai bun, și ținuți captivi în condiții inumane, srilankezii nu credeau că mai scapă de ruși.
"Am fost foarte supărați, plângeam în fiecare zi. Singurul lucru care ne-a ajutat au fost rugăciunile - și amintirile de familie", spune Dilukshan Robertclive (25 de ani).
Eliberarea a venit la începutul lunii septembrie, când forțele ucrainene au început să cucerească zonele din estul țării, inclusiv Vovceansk, iar rușii s-au retras. Srilankezii au pornit din nou spre Harkov, singuri, fără telefoane și niciun alt mijloc de a lua legătura cu familiile lor.
De data aceasta, norocul nu le-a mai întors spatele: cineva i-a zărit mergând pe o șosea și a anunțat poliția. Unul dintre agenți le-a dat telefonul lui ca să-și sune familiile și să le anunțe, după mai bine de trei luni, că sunt în viață. Când Ainkaranathan Ganesamoorthi (40 de ani) și-a văzut fiica și soția pe ecran, i-au dat lacrimile. De bucurie, oamenii l-au luat pe polițist în brațe, spre marea lui mirare.
Grupul a fost dus apoi la Harkov, iar aici oamenii au primit îngrijire medicală și haine, fiind cazați la un centru de reabilitare dotat cu piscină și sală de fitness. După tot ce au îndurat, e ca și cum au ajuns în Paradis, chiar dacă încă se află într-o țară devastată de război.
"Acum mă simt fericit, foarte fericit", spune Dilukshan, și un zâmbet mare îi încălzește chipul înăsprit.