Încă un europarlamentar al coaliţiei de guvernare se declară împotriva politicii UE de reducere a consumului. Este vorba despre europarlamentarul PSD Mihai Tudose, care crede că trebuie să uităm de solidaritatea europeană pentru că în momentele de criză scapă cine poate.
Mihai Tudose a fost întrebat, sâmbătă, la Prima TV, cum vede ideea de solidaritate europeană.
“Uitaţi-o! În momente de criză, scapă cine poate. (…) V-am dat exemplu cu măscuţele, cu vaccinurile. Întâi eu cu ţara mea. Niciuna nu a zis am nevoie de zece pastile pentru zece bolnavi, am zece pastile şi îmi opresc eu cinci şi îşi dau şi ţie cinci. Întâi mi-am dat la ai mei şi după aia mai vedem. Dacă mai am două, îşi dau şi ţie una”, a afirmat Tudose.
El a explicat şi de ce nu a fost luată decizia plafonării preţului pentru gazul rusesc.
“Eu am înţeles că sunt directivele mari, umbrela mare, care dusă la absurd câteodată, bă, e ok, e în regulă să fim verzi, să nu poluăm, să cumpărăm toţi morcovii la acelaşi preţ, să fie egalitate. E în regulă.
Europa a fost construită altfel, noi aveam resursele noastre, alţii erau dependenţi aproape total de gazele ruşeşti: Germania, Polonia, Ungaria, Bulgaria. Plafonarea aducea după sine, fiindcă aşa a spus Rusia, dacă le plafonaţi, nu vă mai dăm deloc. Aţi scăpat de grija preţului că nu vă mai dau marfa. Şi atunci băieţii aceia trebuiau să se ducă acasă şi să spună: Noi am fost foarte şmecheri, am plafonat gazul, dar nu mai avem de mâine. Vine iarna”, a transmis europarlamentarul PSD.
Realizatorul a remarcat faptul că Europa cumpără gaz care alimentează maşinăria de război a Rusiei.
“9% este ponderea gazului rusesc în Europa astăzi din 40%. S-au mai schimbat lucrurile. Ăla care şi-a construit toată economia când lua gaz de şase ori mai ieftin decât luau alţii ceea ce le potenţa competitivitatea economică, produsele lor erau mai ieftine şi aduceau mai mult profit, atunci nu eram solidari? Nu prea eram, nu?
Ei s-au bazat doar pe sursa aia şi acum au o problemă. Noi, care nu am beneficiat de beneficiile, scuzaţi jocul de cuvinte, de atunci, acum stăm un pic mai în picioare.
E o problemă, trebuie să fim solidari. Am înţeles, o să fim solidari. România a exportat alaltăieri 2.000 de megawaţi. În regulă, dăm la export, dar nu o să fiu niciodată de acord să tăiem 15 - 20% din becurile sau din consumul României ca să salvăm pe altcineva”, a susţinut Mihai Tudose.
În weekendul trecut, europarlamentarul PNL Rareş Bogdan le-a recomandat tinerilor liberali să privească cu rezervă „retorica de la Bruxelles” în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă Europa în contextul crizei energetice.
„Să vă spălaţi zilnic, să faceţi duş zilnic, nu o dată pe săptămână, să încercaţi să nu opriţi apa când vă spălaţi pe dinţi, să nu mâncaţi făină de gândaci şi nici să nu staţi la 19 grade”, le-a spus liderul liberal colegilor săi din organizaţia de tineret.
Ulterior, Rareş Bogdan a explicat că ”retorica dezastrului nu trebuie îmbrăţişată, pentru că noi avem nişte tare” şi a precizat că tatăl lui mergea în faţa blocului, lua bateria de la maşină şi o aducea sus ca să-şi facă el lecţiile la bec.