Rusia poate închide exploatarea gazului până la un anumit nivel, dar nu până la zero și acest element putea fi jucat de UE. După ce Comisia Europeană (CE) a început să vorbească de plafonarea prețului gazului rusesc, acesta a scăzut cu 44% pe bursa din Amsterdam. Când primele surse au spus că nu se va mai face plafonarea, prețul a crescut cu 12%, afirma Dumitru Chisăliţă, preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă.
În funcție de cum va fi aplicată concret supra-impozitarea producătorilor de energie ieftină, să nu ne trezim peste câteva luni de zile că avem o capacitate de producție și mai mică decât acum, adică să nu cădem din lac în puț. Un alt pericol este să îndepărtăm investițiile, atrage atenția Dumitru Chisăliță, într-un interviu acordat SpotMedia.ro.
“Ne axăm pe cauzele care au determinat apariția unui fenomen, nu pe efectele lui și credem că, dacă tratăm efectele, rezolvăm și cauzele. Principala soluție este să creștem producția de energie, producția de gaze, să ajungem în situația că ele să fie mai mari decât cererea sau cel puțin egale”.
Dumitru Chisăliță a explicat de ce companii de stat vând la prețuri foarte mari:
“Energia hidro nu costă mult mai mult decât costa acum 3 ani, dar are un preț de vânzare mult mai mare. Iar prețul de vânzare este prețul pe care-l dă piață. Și Hidroelectrica, și Nuclearelectrica, și celelalte companii vând la prețul pieții, sunt chiar obligate să facă acest lucru. Altfel, ar veni Curtea de Conturi peste ei și ar spune că au prejudiciat statul român nevânzând la prețul de pieței”.
Ursula von der Leyen a anunțat un nou plan energetic pentru Europa, propunere de plan care renunță, cel puțin deocamdată, la plafonarea prețului gazului importat de la Gazprom, dar propune o plafonare a veniturilor companiilor care produc electricitate cu costuri mici și au profituri imense. Este o soluție bună?
Este adevărat că aceste profituri au fost obținute nu neapărat printr-un merit deosebit, deci intenția este una corectă, din punctul meu de vedere.
Foarte important va fi cum vor fi puse în aplicare aceste măsuri. Dacă se va merge, ca în România, cu abordare la nivel total, neținându-se seama că discutăm de niște producători de energie electrică eterogeni, putem să ajungem în situația în care unii dintre ei să fie atât de afectați încât, în timp, să fie nevoiți să-și diminueze sau chiar să-și sisteze activitatea.
Și să nu ne trezim peste câteva luni de zile că avem o capacitate de producție și mai mică decât acum, adică să nu cădem din lac în puț.
Un alt pericol care poate să apară pe termen mai lung este să îndepărtăm investițiile și să ne găsim din nou în situația de acum, adică cerere cu mult mai mare decât oferta, deci prețuri mari.
Așadar, nu e chiar cum a spus dl Ciolacu, nu consumăm câtă electricitate producem?
Consumăm mai mult decât producem și electricitate, și gaze, și țiței, și cărbune.
Conform INS, anul trecut diferența netă între ceea ce am produs și ceea ce am consumat a fost de 5%, chiar 20-24% la vârf de consum. La gaze naturale diferența a fost de 29% la nivel de an. La nivel de zi sau de oră am ajuns și la 35%.
Chiar dacă în această iarnă vor fi consumatori care își vor opri activitatea din cauza imposibilității plății facturilor la gaze și energie, mai ales după noua ordonanță din septembrie, nu cred că vor fi atât de mulți încât producția să fie mai mare decât consumul.
Deci am acoperi consumul din producție doar dacă ne pică industria.
Din păcate, industria ne pică. E o certitudine că sunt mulți consumatori care și-au închis sau redus activitatea.
Deocamdată, majoritatea producătorilor, prestatorilor de serviciu încă trag de ei, pentru că încă nu au ajuns facturile mari. Abia când va veni factura din noiembrie vor lua cu adevărat decizii și mai mult ca sigur că vom vedea suficient de multe firme care se vor închide, ceea ce înseamnă în primul șomaj, deci cheltuieli mai mari de la buget.
Există și o altă explicație, în afară de incompetență și indolență, pentru care întreg procesul de punere în funcțiune a panourilor fotovoltaice durează atât de mult? De la analizarea dosarelor de către AFM, la toate celelalte proceduri birocratice, oamenii stau cu lunile, uneori deja cu panourile pe casă, și nu pot da curent în rețea, în timp ce noi îl importăm.
Alături de cele 2 cuvinte pe care le-ați spus, și cu care sunt de acord, cred că mai există un element important: frica de a scăpa puterea din mână.
Când România ar avea foarte multe centre de producere a energiei electrice, a energiei termice, practic sistemul nu mai poate fi controlat atât de bine. Pentru a putea să controlezi mai departe România, ai nevoie să controlezi energia.
Avem din nou băieți deștepți în energie?
Cel mai deștept “băiat” e chiar statul român. Din păcate, noi nu beneficiem de această deșteptăciune. Există și o serie de firme care au profitat, au speculat ceea ce s-a întâmplat. Dar e normal să speculeze ori de câte ori cererea este mai mare ca ofertă, pe orice tip de piață, pentru orice tip de produs.
Se rezolvă într-un singur fel: să ajungem în situația în care oferta este mai mare decât cererea.
Pentru mulți oameni sufocați de facturi e greu de înțeles. E clar de ce electricitatea produsă pe gaz e cu mult mai scumpă, dar cea hidro, din producția internă, de ce costă mai mult? Că aceeași apa împinge aceeași turbină, nu?
Ea nu costă mult mai mult decât costa acum 3 ani, dar are un preț de vânzare mult mai mare. Iar prețul de vânzare este prețul pe care-l dă piață. Vă dau un exemplu, din zona alimentară.
Dacă într-o piață există doar un vânzător de roșii și 100 de cumpărători, el o să aibă tendința să crească foarte mult prețul. Dacă vine și al doilea, și al treilea tot la prețul acel mare vor vinde, pentru că cererea este mare.
Și Hidroelectrica, și Nuclearelectrica, și celelalte companii vând la prețul pieții, sunt chiar obligate să facă acest lucru. Altfel, ar veni Curtea de Conturi peste ei și ar spune că au prejudiciat statul român nevânzând la prețul de pieței.
În economia de piață, dacă cererea este mai mare decât oferta, crește prețul. Creșterea prețurilor care se întâmplă la perioadele de vârf de consum este transpusă după câteva luni în ceea ce privește contractele care există în România, pentru că sunt coroborate cu niște indici bursieri, care se stabilesc în funcție de acest preț la vârf de consum.
Noi, până la urmă, nu putem să schimbăm doar o rotiță dintr-un mecanism. Ori schimbăm tot mecanismul și ne îndreptăm spre altceva, ori încercăm cu acest mecanism să facem astfel încât să punem de acord cererea cu oferta.
Iar pentru asta principala soluție este să creștem producția de energie, producția de gaze, să ajungem în situația ca ele să fie mai mari decât cererea sau cel puțin egale.
Deci nu este posibil ca statul român să impună Hidroelectrica sau Nuclearelectrica să aibă pentru consumul intern un anumit preț apropiat de cel de producție?
În conformitate cu legislația care există astăzi în România nu poți să faci acest lucru și vă dau un exemplu concret.
În perioada 2008-2010, în România exista o lege care stabilea că anumite combinate chimice primeau gaze la un preț cu mult mai mic decât prețul pieței.
După cum știți, există un dosar instrumentat de DIICOT în care sunt anchetați absolut toți cei care au participat la această acțiune de aplicare a legii, dar de încălcare a altor legi din România.
Comisia Europeană pare să fi renunțat, din cauza neînțelegerilor dintre țările UE, la intenția de plafonare a prețului gazelor importate din Rusia. Teama oponenților a fost că, în fața unui preț impus, Putin va decide oprirea cu totul a furnizării de gaze către Europa. O teamă justificată? Era fezabilă tehnic și economic o asemenea decizie a lui Vladimir Putin?
Temerea e normală. Trebuie să înțelegem că, în cazul unui zăcământ de gaze naturale sau de gaze și petrol, nu poți să oprești la cheie gazul natural. Nu poți să vii dimineața să închizi, există un proces tehnologic de exploatare.
Asta face ca, de fapt, Rusia să nu poată chiar să facă tot ceea ce s-a spus acolo. Poate închide exploatarea până la un anumit nivel, dar nu până la zero și acest element se putea juca, cu riscurile de rigoare.
Da, acele gaze puteau ajunge în aer, puteau fi arse, dar era un element care se putea juca. În același timp, plafonarea nu însemna neapărat doar impunerea unui preț de plafon. Putea să se gândească impunerea unui preț de plafon și peste el să existe o compensație din partea UE.
Adică, din punctul meu de vedere, dacă se dorea, puteau fi încercate anumite modalități de punere în aplicare a acelei idei care a fost torpilată cu ideea absurdă de a pune tuturor furnizorilor de gaze din Europa preț plafonator.
Adică eu bat la ușa unor furnizori și îi rog să îmi dea mie gazul cu prioritate, să facă tot felul de eforturi pentru a mă ajuta, iar după aceea îi strâng cu ușa. A fost clar o intenție mascată de a torpila acea idee. Nici măcar nu au fost fair-play.
Ungaria e clar de ce a făcut-o, dar restul?
Din păcate, fiecare are un joc propriu, în afara jocului care se joacă la nivelul UE. Și probabil că fiecare și-a apărat acele avantaje pe care le are în jocul propriu.
Cred că au fost țări care n-au vrut să existe nici cel mai mic risc social și alții care, pur și simplu, cred că au făcut fără să înțeleagă.
Asta deși primul efect al propunerii de plafonare a prețului gazului rusesc făcută de Ursula von der Leyen a fost scăderea substanțială a prețului.
Cu 44% pe bursa din Amsterdam. În schimb, de ieri, când primele surse au spus că nu se va mai face plafonarea, și până astăzi prețul a crescut cu 12%.
Ce ne așteaptă pe noi în România la iarnă? Sunt tot felul de scenarii care de care mai apocaliptice, cu revenirea la frigul și la întunericul din perioada Ceaușescu, cu plecarea furnizorilor, având în vedere că nu li s-au plătit compensările la facturi. CE cere reducerea consumului.
Sunt 3 direcții importante. Prima direcție este continuitatea alimentării cu energie, gaze a tuturor consumatorilor pe întreaga perioadă a iernii.
În conformitate cu prognozele prezentate de ANM în urmă cu o săptămână, până în luna februarie inclusiv, am avea o iarnă mai caldă decât iarna trecută. Deci dacă ele se adeveresc, nu ar trebui să ne gândim la niște probleme deosebite.
În ceea ce privește partea comercială, schema care există în momentul de față aprobată protejează populația într-o foarte mare parte, chiar dacă unii nu vor avea prețurile pe care le-au avut anul trecut. Deci să spunem că și această problemă este rezolvată.
Problema dificilă va fi pe industrie, care de un an trebuie să achite prețuri mari la gaze, iar de la 1 septembrie trebuie să achite aceste prețuri mari și pentru electricitate.
Sunt convins că multe societăți, după noiembrie, vor avea niște probleme reale în ceea ce privește menținerea sau închiderea firmelor.
Al treilea vector, legat de blocajul financiar al pieței, urmare a lipsei lichidității, pare cel mai dificil. Dacă n-o să se înțeleagă că un furnizor trebuie să aibă bani să cumpere energia ca să poată să o vândă consumatorului, există într-adevăr un risc de blocaj în piață.
Un furnizor poate întrerupe livrarea pentru anumite categorii de consumatori?
Dacă un contract ajunge la scadență, furnizorul poate să continue sau nu acel contract.
Dar au existat și situații în care furnizorul a reclamat că, din considerente de natură financiară, nu mai poate să ducă la bun sfârșit contractul. Legea îl obligă să-l ducă, cu doar câteva excepții.
Din păcate, nu asta este soluția. Te pot obliga, dar dacă tu nu poți, peste 2 săptămâni intri în insolvență, peste nu știu cât timp intri în faliment. E absurd să stai cu biciul pe furnizor.
Din nou se dovedește că nu ne axăm pe cauzele care au determinat apariția unui fenomen, ci pe efectele lui și credem că, dacă tratăm efectele, rezolvăm și cauzele.
Din contră, vom accentua și mai mult această criză a potențialului blocaj financiar care să apară pe piața de energie.
Ați spus că sunt consumatori casnici care ar putea plăti mai mult decât iarna trecută. În cazul electricității, din cauza scăderii plafonului de consum până la care prețul e compensat. Dar pentru gaze cine va plăti mai mult?
Anul trecut aveam un număr foarte mare de consumatori care aveau contracte încheiate deja cu un preț de 0,17 lei, chiar 0,15 lei. Ele au expirat, asta înseamnă că pentru acești consumatori prețul gazelor, chiar plafonat, se va dubla. În estimarea mea, e vorba despre 30-40% dintre consumatori.
Percepția omului va fi că a crescut factura, când el a auzit la televizor, la radio, că nu va crește nimic.
Se vorbește mult despre economisire. O cere și CE. Cum?
Nu cred că oamenii trebuie să fie speriați până în situația în care să-și reducă nivelul de confort. Dar sunt modalități de a economisi și fără să renunți la un anumit standard de viață.
Pe de-o parte, este schimbarea comportamentului, a atitudinii față de energie. Sunt chestiuni simple, banale. Să nu lăsăm lumina aprinsă dacă avem lumină naturală suficientă, să nu lăsăm să funcționeze televizorul dacă nu ne uităm la el. Se numește comportament adecvat.
Și există economisirea care se face prin anumite investiții. Să reușesc să îmi cumpăr anumite echipamente care sunt mult mai eficiente din punct de vedere energetic, să-mi izolez casa, să-mi schimb geamurile termopan, să-mi izolez podul etc. Dar acestea presupun bani și nu le faci de pe o zi pe alta.
Dar acest comportament adecvat trebuie indus omului prin mesaje care să nu panicheze, dar care să fie bine susținute. Dacă eu îi spun omului că prețul energiei este mic, că avem suficientă energie și poți să te lăfăi, nu pot să vin în același timp să-i spun că trebuie să economisească, să-și schimbe comportamentul.
Acest război, într-un fel sau altul, se va încheia. Dar energia electrică, gazul, carburanții vor mai fi vreodată la fel de ieftini cum au fost în anii din urmă?
Nu cred că se va mai ajunge acolo. Această criză ar trebui să ne dea de gândit foarte mult sub două aspecte.
1.Resursele sunt epuizabile și controlate de anumite state, entități, corporații, ceea ce înseamnă că nu întotdeauna sunt disponibile după bunul nostru plac.
2.Atunci când cererea este mai mare decât disponibilitatea, decât capacitățile de producție, decât oferta, prețul întotdeauna va crește.
Ar trebui să ne gândim cum putem să fim siguri că în următorii 10 ani vom avea o producție mai mare decât cererea. Dacă acum 10 ani ne-am fi gândit că în 2022 România să fi avut cel puțin o capacitate de producție cu cel puțin 20% mai mare mai mare decât cererea, sunt convins că astăzi eram în cu totul altă situație.
Dacă noi nu gândim ce vom face peste următorii 10 ani, peste următorii 20 de ani, din păcate, prețurile mari se vor menține.