Un director din Ministerul Educaţiei a fost arestat pentru şpăgi de peste 340.000 euro

Un director din Ministerul Educaţiei a fost arestat pentru şpăgi de peste 340.000 euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Directorul unei structuri din subordinea Ministerului Educației a fost arestat preventiv, după ce DNA a constatat mai multe fapte de corupție, inclusiv şpăgi colosale.

Directorul ar fi primit cash sau foloase de peste 340.000 de euro. În plus, și-ar fi luat case și mașini de lux pe numele unor apropiaţi, ba chiar a cerut și să i se sape un puț în curtea casei.

DNA Braşov l-a reţinut ieri pe Horia Palmer-Hîrtopanu, care este director al Unității de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, aflată în subordinea Ministerului Educației.

ADVERTISING

Ulterior, azi, Tribunalul Brașov a decis să îl aresteze preventiv pentru 30 de zile.

Horia Palmer-Hîrtopanu este acuzat de luare de mită și spălare de bani, ambele infracţiuni în formă continuată.

DNA precizează că s-a mai dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de alți doi inculpați, un administrator al unei firme și o persoană fără calitate specială, pentru dare de mită, transmitere fictivă a părților sociale sau acțiunilor deținute într-o societate comercială în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori a îngreunării acesteia, respectiv spălare de bani.

ADVERTISING

Acuzaţiile DNA

Directorul a primit, în perioada 2017-2020, sume de bani și alte foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 340.000 de euro și 18.749 de lei, de la administratorul unei firme, în schimbul atribuirii și pentru derularea în bune condiții a unor contracte de lucrări, legate de construirea unor grădinițe în cadrul Proiectului privind Reforma Educației Timpurii în România.

Unele dintre foloasele primite ca mită au constat în lucrări de forare a unui puț și de construire a instalației de alimentare cu apă, care au fost executate în curtea locuinței sale, situate într-un oraș din imediata vecinătate a Capitalei, precizează DNA.

ADVERTISING

Mai mult, în perioada 2016-aprilie 2021, acelaşi director a mai obținut ilegal sume de bani consistente, din care, prin diverse operațiuni bancare, ar fi inserat în circuitul financiar legal aproximativ 179.676 de euro și 191.900 de lei, folosite pentru a achiziționa diferite bunuri (două imobile și două autoturisme de lux), unele pe numele unor persoane apropiate.

Totul pentru a ascunde și disimula originea ilicită a banilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇