Regimul lui Putin ar putea rezista, de asemenea, zeci de ani sancțiunilor și izolării: până una alta, Rusia depinde de vânzarea resurselor sale naturale. Cât timp Occidentul continuă să cumpere aceste resurse, Rusia va putea continua să își finanțeze invazia Ucrainei și să întărească regimul lui Putin.
Avertismentul vine de la Agnia Grigas, expert în cadrul Consiliului Atlantic, fiind specializată în domeniul energiei și a riscurilor politice din Europa, Rusia și fostul spațiu sovietic. Este autoarea lucrărilor The Politics of Energy and Memory Between the Baltic States and Russia (2013) și The New Geopolitics of Gas (2017). A lucrat vreme de un deceniu în calitatea de consilier pentru dezvoltarea afacerilor, analiza și reducerea riscurilor. A îndeplinit funcția de consilier pe probleme energetice și economice în Ministerul Afacerilor Externe din Lituania. Este licențiată a Universității Columbia și doctor în relații internaționale al Universității Oxford.
Putin folosește deja șantajul nuclear amenințând cu folosirea arsenalului nuclear în situația în care niciun soldat străin și niciun glonț străin nu au atins pământul rusesc. Ocupația rusă și bombardarea complexului nuclear ucrainean Zaporojie – cea mai mare centrală atomoelectrică din Europa – este, de asemenea, un act de agresiune nucleară rusă.
Agnia Grigas este autoarea uneia dintre lucrările de referință despre regimul Putin și reimperializarea Rusiei: „Crimeea și noul imperiu rus”, apărută la Yale University Press în 2016 (tradusă în limba română la Editura Corint).
Agnia Grigas, am citit recent cartea dumneavoastră, Compatrioții, în care și spuneți că rusorealismul a fost greșit etichetat despre rusofobie. Cât din ceea ce face Vladimir Putin din februarie încoace putea fi prevenit și cum?
Cred că invazia rusă din 2022 ar fi putut fi prevenită. La fel ar fi putut fi prevenite și rapturile teritoriale ale Rusiei din 2014. Lipsa de înțelegere a faptului că Vladimir Putin și elita politică rusă erau determinate să acapareze noi teritorii și să-și extindă influența dincolo de granițele Federației Ruse a fost una dintre cele mai costisitoare greșeli.
Dacă Occidentul ar fi înțeles asta, ar fi putut lua măsuri preventive și ar fi descurajat agresiunea rusă: de exemplu prin sancțiuni cuprinzătoare împotriva Rusiei și în special împotriva exporturilor rusești de combustibili fosili, totodată înarmând Ucrainei, dar toate astea înainte de invazia rusă. Lipsa rusorealismului în rândul instituțiilor de politică externă occidentale are ca rezultat politicile reactive, mai degrabă, decât unele preventive.
Drept urmare, Ucraina și Occidentul trebuie acum să încerce să inverseze faptul împlinit al Rusiei, ceea ce este mult mai complicat.
Din 2014 cu Crimeea, Lugansk, Donețk, dar și din anii 1990 în Moldova și anii 2000 în Georgia, Moscova a scăpat cu câștiguri teritoriale suferind consecințe minore din partea comunității internaționale.
Europa a continuat să cumpere combustibilii fosili ruși, corporațiile multinaționale au continuat să facă afaceri și să investească în Rusia, astfel îmbogățind și încurajând și mai mult guvernul lui Putin.
Vorbiți în carte despre etapele reimperializării Rusiei, sunt șapte. Care este, în acest context, scopul lui Vladimir Putin? Vrea doar Ucraina?
Putin și elita politică rusă au ca obiectiv de politică externă să recâștige teritoriul și/sau influența în fostele teritorii ale Uniunii Sovietice și în fostele teritorii ale Imperiului Rus. S-au folosit diverse mijloace pentru a se obține într-un fel sau altul câștiguri teritoriale în zone precum Crimeea, Lugansk, Donețk, Transnistria, Osetia de Sud și Abhazia. Pe lângă acestea, Kremlinul caută să captează statul victimă și prin mijloace politice, cum ar fi sponsorizarea politicienilor și stabilirea de rețele corupte de afaceri.
În esență, ambițiile lui Putin presupun restabilirea Rusiei ca mare putere și crearea unui imperiu continuator al Uniunii Sovietice și al Imperiului Rus, care să aibă propria sa sferă de influență și mână liberă din partea comunității internaționale pentru a face ce dorește în țările cu care se învecinează.
În sens mai larg, în competiția geopolitică dintre statele democratice și regimurile autoritare, Putin încearcă să slăbească, să destabilizeze și să distrugă țările democratice din vecinătatea sa apropiată și chiar dincolo de aceasta.
Care sunt narațiunile pe care folosește Putin în acest război din Ucraina și unde credeți că ele au succes? Altfel spus, reușește Rusia să mai convingă sau Occidentul s-a trezit de tot la realitate?
În timp ce februarie 2022 a fost pentru mulți o trezire la realitate, deși foarte târzie, narațiunile și propaganda rusă sunt încă și într-o prea mare măsură acceptate atât de instituțiile de politică externă occidentală, cât și de mass-media internaționale.
Una dintre cele mai de succes narațiuni este că fiecare campanie militară rusă în străinătate este cumva diferită și unică, adică nu face parte dintr-o agendă generală expansionistă.
De exemplu, Crimeea este prezentată ca un teritoriu având puternice legături istorice cu Rusia și, oricum, încorporată printr-un referendum, la fel se spune că oamenii din Donbas sunt vorbitori de rusă, deci e normal să devină separatiști care-și caută propriul stat, independent.
În cazul Osetiei de Sud și Abhaziei, unde erau puțini vorbitori de limbă rusă și foarte puțini etnici ruși, povestea vorbește despre lupta de eliberare națională a popoarelor osetian și abhazian împotriva naționalismul georgian. În realitate, toate aceste regiuni diferite au fost și sunt pur și simplu ținta expansionismului teritorial rusesc, diferă numai mijloacele tactice și perspectiva din care este realizată operațiunea militară.
De asemenea, este îngrijorător să vedem că mass-media occidentale acordă adesea credibilitate propagandei ruse pure, care de multe ori se reduce la minciuni scandaloase și cinice. Cu toate acestea, unele mass-media le prezintă publicului ca opinii alternative legitime, adică perspectiva celeilalte părți, a Moscovei. De exemplu: „În timp ce Kievul raportează atrocități de război rusești în Bucea, Moscova neagă și spune că ucrainenii au înscenat moartea acelor civili”.
O altă narațiune falsă persistentă este că Europa nu s-ar putea descurca fără combustibilii fosili ruși.
Acest lucru are ca scop limitarea sancțiunilor occidentale și continuarea finanțării războiul Rusiei.
Realitatea este că, între timp, piața globală a gazelor naturale lichefiate și importurile din Statele Unite și din alte părți ale lumii au creat o serie de alternative pentru consumatorii europeni.
Mai au vreun rol în acest război sootecestvenik, compatrioții?
Da, Rusia continuă să folosească în mod constant strategia „apărării compatrioților” în războiul din Ucraina. Printre scopurile declarate al lui Putin pentru justificarea acestui război este cel de a proteja ucrainenii vorbitori de limbă rusă – pe care Moscova i-a declarat compatrioți – de ceilalți ucraineni și de guvernul de la Kiev.
Mai mult, în teritoriile nou ocupate din Donbas, Rusia eliberează acum pașapoarte rusești și chiar oferă bani celor care acceptă pașapoartele rusești. Acești cetățeni ruși proaspăt creați sau cumpărați intră apoi sub protecția și jurisdicția Federației Ruse.
Același model a fost urmat în Crimeea, Osetia de Sud și Abhazia. Rusia încearcă, de asemenea, să curețe teritoriile ucrainene din sud și din est de locuitorii săi inițiali, pentru a aduce apoi armata rusă și familiile acestora. Acești noi colonizatori ruși pot cere apoi protecția Rusiei și pot vota la referendumuri pentru încorporarea în Federația Rusă, cum a fost cazul Crimeii, Luganskului, Donețkului și, să nu uităm, al Transnistriei. Între timp, ucrainenii fie sunt forțați să fugă din acele teritorii, fie sunt duși în tabere de filtrare pentru a fi stabiliți în părți îndepărtate ale Rusiei.
Care credeți că sunt scenariile pentru Ucraina – cel mai bun și cel mai rău – în acest moment?
Din păcate, în acest război brutal unde vedem moartea civililor și distrugerea orașelor, a industriei și agriculturii ucrainene, există puține scenarii bune.
Cu toate acestea, un scenariu plin de speranță ar fi ca Ucraina să reușească să reziste ocupației ruse și să recâștige o mare parte din teritorii. Ceea ce ar însemna și protejarea restului Europei Centrale și de Est de agresiunea rusă, prin epuizarea resurselor și voinței ruse pentru o extindere ulterioară. În plus, odată cu integrarea în Uniunea Europeană, teritoriul mare al Ucrainei, industriile și agricultura sa, precum și populația educată ar genera o economie în plină expansiune și o democrație vibrantă. Ar oferi un model alternativ de dezvoltare altor țări vecine Rusiei, precum Belarus.
În acest scenariu, o schimbare de regim în Rusia ar putea fi chiar posibilă, deși, în acest moment, nu putem presupune că pur și simplu venirea altcuiva în locul lui Putin ar aduce neapărat o schimbare pozitivă.
Cel mai rău scenariu este cel al războiului prelungit și al distrugerii, rezultatul fiind stagnarea economiei Ucrainei, emigrarea continuă a ucrainenilor, lupte politice interne și fragmentarea țării. Investițiile, atât cele străine, cât și cele interne, s-ar bloca. Exodul de creiere ar escalada. Ar putea apărea noi politicieni care să caute un compromis cu Rusia, promițând pacea populației obosite.
Occidentul ar putea căuta și el să ajungă la un acord cu Moscova. Integrarea Ucrainei în UE va fi amânată pe termen nedeterminat, iar un conflict înghețat va fi cimentat pentru decenii de acum înainte. Între timp, regimurile autoritare precum cele din Rusia și China ar fi încurajate și mai mult să încerce să acapareze teritoriile altor democrații sau ale statelor din zona gri.
Occidentul a decis sancțiuni pentru Rusia, sprijină Ucraina, nu într-un război deschis, ci cu armament, își asumă consecințele crizei alimentare/economice. Poate fi Rusia învinsă astfel?
Actuala strategie occidentală a sancțiunilor țintite, dar limitate, nu va produce o înfrângere rapidă a Rusiei. Am văzut alți paria internaționali izolați, cum ar fi Coreea de Nord, Iran și alții, unde regimurile au continuat netulburate timp de decenii. Fiind mai mare și dotată cu multe resurse și cu o piață internă mai mare, Rusia și regimul lui Putin ar putea rezista, de asemenea, zeci de ani sancțiunilor și izolării.
Cu siguranță va exista un cost ridicat pentru economia rusă, care este deja evident, dar rămâne de văzut în ce măsură populația rusă va suporta, precum și măsurile de represiune pe care Kremlinul le va pune în aplicare pentru a menține populația docilă.
Până una alta, Rusia depinde de vânzarea resurselor sale naturale. Cât timp Occidentul continuă să cumpere aceste resurse, Rusia va putea continua să își finanțeze invazia Ucrainei și să întărească regimul lui Putin.
Aprovizionarea Ucrainei cu arme de către Occident a fost, de asemenea, făcută într-un mod reactiv, mai degrabă decât preventiv. Acest lucru a costat multe vieți ucrainene, a încurajat ofensivele rusești și a permis acapararea de teritorii din partea Rusiei, lucruri care nu mai pot fi întoarse acum, decât cu costuri foarte mari. Permițând Rusiei să domine Marea Neagră și împiedicând exporturile agricole ucrainene, Occidentul a permis și apariția crizelor de alimente.
Știm că arsenalul nuclear este parte din ideologia Rusiei lui Putin. E și o amenințare reală? Ar putea Putin să recurgă la arsenalul nuclear?
Este un lucru extrem de îngrijorător, deoarece așa se întâmplă când ai un stat putere nucleară care este administrat fără mecanisme de control și echilibru și cu supraveghere practic inexistentă din partea civililor.
Aparatul decizional al regimului lui Putin este mai mic și primește mai puține informații și are o capacitate mai mică de supraveghere decât aveau guvernele din epoca sovietică. Putin are mai puțină responsabilitate decât aveau Hrușciov, Brejnev sau Gorbaciov.
Cu toate acestea, narațiunea conform căreia Occidentul este cel care ar trebui să aibă grijă să nu provoace un conflict nuclear cu Rusia este în parte greșită.
Putin folosește deja șantajul nuclear amenințând cu folosirea arsenalului nuclear în situația în care niciun soldat străin și niciun glonț străin nu au atins pământul rusesc. Ocupația rusă și bombardarea complexului nuclear ucrainean Zaporojie – cea mai mare centrală atomoelectrică din Europa – este, de asemenea, un act de agresiune nucleară rusă. Secretarul general al ONU și Agenția Internațională pentru Energie Atomică avertizează deja despre riscul unui accident nuclear mai mare decât cel de la Cernobîl din 1986.
Conceptul de Distrugere Reciprocă Asigurată (MAD) presupune că niciun actor rațional nu s-ar angaja într-un război nuclear împotriva unei alte puteri nucleare.
Chiar dacă presupunem că regimul de Kremlin este un astfel de actor rațional, există totuși riscul ca Rusia să folosească arme nucleare în Ucraina sau să folosească șantajul nuclear în Zaporizhzhia.
Interviul original, în limba engleză, îl puteți citi aici - Russian nuclear aggression is already happening. We saw other isolated international pariahs, North Korea, Iran, where regimes continued undisturbed for decades - Interview