Cine are o politică prea curată față de Rusia să ridice piatra
Gazul rusesc a dat dependență, a fost o dulce otravă pentru economia germană, dar a fost mai mult decât atât. A fost ingredientul secret care a permis Germaniei să fie, ani în șir, campioana economică a Europei.
Economia Germaniei a dus înainte UE, a tras economia UE după ea, atât prin contribuția la fondul uniunii cât și prin investițiile făcute în țările Europei de Est.
Ne convine sau nu ne convine, trebuie să recunoaștem franc că dacă Angela Merkel nu ducea o politică mai mult decât conciliantă față de Rusia astfel încât să-și asigure un preț bun la gaz, UE nu era unde este azi.
Concesiile față de Rusia au permis Germaniei să crească și prin ea să crească toată Uniunea Europeană. Concesiile acestea au permis UE să fie puternică și să atragă țările Europei de Est pe orbita sa.
Nu știu să spun dacă politica Germaniei față de Rusia a fost dictată de vina pentru grozăviile celui de-Al Doilea Război Mondial, de datoria Germaniei pentru că Rusia i-a permis unificarea sau de o pragmatică politică a oamenilor de afaceri germani, care au văzut în economia rusă un nou vest sălbatic. Un melanj din toate astea ar fi cauza, fără să știm ce procent în amestec a avut fiecare din motivațiile de mai sus.
Din jocul ăsta în care Germania a vrut gaz ieftin ca să aibă o economie performantă, iar Rusia a crezut că poate folosi gazul ca pe o armă a ieșit ce se vede azi.
Extinderea NATO este și „vina” Germaniei, iar războiul de azi din Ucraina este și vina ei. Cum să împarți aceste două vinovății ca să poți discerne imparțial cât e plus și cât este minus? Nu mă încumet la astfel de analize, mă depășește anvergura problematicii. Ce constat este că nu poți șterge din rațiuni politice plusul adus UE de economia Germaniei, atât și nimic mai mult.
Zic astea pentru că prea am auzit în ultima vreme critici la adresa Germaniei, prea sunt mulți care se reped să ridice piatra și să lovească. Consider că trebuie să trecem de faza acuzațiilor, acuzații pe care le-am adus și eu, și să trecem la o analiză serioasă. Dar asta va cere timp și cred că doar viitorul ne va aduce la raft cărți care să disece corect problema. Până atunci să constatăm cu prudența de rigoare că Germania și-a înțeles vina și că face eforturi să scape de gazul rusesc.
Norocul lui Macron e că ascensiunea extremei drepte e mai periculoasă decât joaca sa de mare politician european cu Kremlinul
Și ce să facă acum președintele Macron, să ia poziția ghiocelului precum Postelnicu și să zică, onorată Franță-instanță, am fost un fraier? Corect așa ar fi, mai ales că poate invoca faptul că s-a aplecat înaintea lui Putin pentru o cauză nobilă, de exemplu pentru viețile copilașilor ucraineni, pentru pacea Europei.
Macron n-a mers cu fățărnicia până acolo încât să ia bani de la țar ca să-și umfle partidul, ca madam uzurpătoare de părinte Le Pen. Când iei bani cu camătă, ori dai dobândă enormă, cum le cerea Bercea Mondialu împrumutaților săi ori faci sluj ca doamna Elena înaintea lui Băsescu. Vreau să spun că datornicul pleacă genunchiul înaintea cămătarului, așa se învârte roata lumii.
Președintele Macron a crezut că intervenția sa va potoli ursul rus îndeajuns ca invadarea Ucrainei să nu se facă. Nici dumnealui, nici serviciile secrete n-au înțeles cum stau lucrurile cu Putin, n-au înțeles cât de adâncă era dorința de răzbunare a camarilei de la Kremlin.
Domnul Macron a privit parcă neinteresat cum SUA presează Rusia în propriile granițe, cum o împinge din spațiul ex-sovietic în spațiul rus și a crezut, ca tot vestul, că procesul este ireversibil și lipsit de pericole majore.
Domnul Macron și-a zis că dacă se afișează cu prea puternicul Putin și acesta își domolește nițel pornirile războinice crește și faima sa. Domnul Macron a crezut că e de ajuns să-și arate binevoința și să spună ca Putin să cedeze dar s-a înșelat. Greșeala sa vine din politica franceză care n-a găsit de decenii ceva mai bun de făcut decât puntea cu Moscova peste Europa de Est.
Nu le-a spus nimeni francezilor că drumul spre Pantheon trece prin pădurea de la Katin și prin Basarabia noastră, nu direct pe la Kremlin. Parcă orbiți de propria dorință de a fi politic vioara întâi a uniunii – pentru că Germania era vioara întâi economică – francezii s-au zvârcolit inutil și și-au consumat degeaba energiile mizând pe fronda împotriva SUA, pe subminarea conducerii NATO, pe problema armatei europene, în fine, pe relația ca de la bărbat la bărbat a domnului Macron cu Putin.
Toate astea s-au dovedit a fi inutilități, s-au dovedit a fi frondă de cancelarie. Acum, domnul Macron ar trebui să-și decapiteze serviciile secrete, pentru că n-au intuit ce vrea Putin, sau să se decapiteze pe sine pentru ochelarii de cal ce l-au așezat la o masă lungă și umilitoare cu țarul Putin.
Să te zbați să fii vioara întâi a politicii de securitate europene și să sfârșești pe ultimul loc așezat la o lungă masă în stil medieval, care are scopul de a spune cine e stăpânul castelului și cine e cavalerul rătăcitor, chiar că merită un vot pentru Le Pen.
Norocul domnului Macron este că doamna cu pricina vrea să scoată Franța din NATO și din UE, ceea ce Franța nu prea vrea. Deși ideea de a scoate Franța din aceste două organizații în care nu este numărul unu nu este chiar o chestiune de vise rele, dacă visele rele nu s-ar numi Vladimir Vladimirovici Putin.
Când ți-e frică ți se taie picioarele, când ai curaj ai și putere
Artileria fără infanterie este ca un vultur fără coadă și fără gheare, ce zboară aiurea pe cer și nu poate cârmi încotro dorește. Dacă armata rusă are nevoie la Harkov de 23 de atacuri în 24 de ore ca să ucidă 3 civili și să rănească alți 31, mi se pare că eficiența ei este aproape de zero.
Dacă armata rusă a trebuit să bombardeze o lună Mariupolul ca să cucerească jumătate de oraș, eficiența ei este foarte, foarte mică. Dacă a bombardat Kievul și Harkovul aiurea și s-a ales cu o retragere, eficiența armatei ruse a fost doar un vis frumos și înșelător croit la Kremlin pentru uzul personal al lui Putin.
Ca să fii infanterist ai nevoie de curaj, ai nevoie de sânge rece ca să te confrunți cu adversarul riscându-ți viața, asta fac ucrainenii. Ca să tragi cu obuzele de la distanță de linia frontului n-ai nevoie de nimic decât de muncă de salahor, cari obuze și le vâri pe țeavă, asta fac artileriștii ruși.
Norocul armatei ruse este că ucrainenii nu au arme ofensive, nu au tancuri și blindate care să le dea șansa să angajeze lupte pe fronturi largi. Din cauza dotării infanteriștii ucraineni acționează ca unități de gherilă, în grupuri mici, ce atacă noaptea, făcând economie de muniție. Poate din cauza asta lasă ucrainenii unitățile de tancuri să avanseze și le atacă apoi din flanc sau din spate. Poate de asta coridorul ăla dintre Donbas și Crimeea este așa de larg, de pare o mare realizare rusă.
Când n-ai ce-ți trebuie, dar ai chef de muncă, te descurci cu ce poți și semeni grâu în piatră seacă. Când ți-e târșeală poți să ai nu o sapă, ci un tractor și tot nu reușești să ari cernoziomul.
Când ți-e frică ți se taie picioarele, când ai curaj ai mai multă putere decât îți trebuie. Poate de aia a explodat crucișătorul amiral al flotei ruse, pentru bieții marinari, de frică, au manevrat aiurea torpilele ce au provocat explozia fatală.
Slavă lui Putin că opt ani de zile a călit spiritul ucrainean și a tocit spiritul armatei ruse!
După ocuparea orașului-port Mariupol vom avea parte de un război de uzură obositor și costisitor
Probabil că orașul-port Mariupol va cădea în cele din urmă până în data de 9 mai. La această dată coridorul dintre Crimeea și Donbas va fi realizat, iar Putin va avea ce livra la parada anuală de comemorare a victoriei URSS în fața Germaniei naziste.
După momentul festivist, realitatea, escamotată prin parada din Piața Roșie, își va întoarce din nou spre Kremlin fațetele neplăcute și problemele nerezolvate. Cum va menține Rusia coridorul ocupat acum cu armata sa dovedită a fi ineficientă, cu infanteria sa care n-a câștigat nicio bătălie importantă până acum?
Singura soluție va fi bombardaentul continuu al regiunilor alăturate coridorului cu pricina. Rusia nu se va cantona într-o apărare a teritoriilor cucerite în sud pe model Donbas. Rusia a mizat pe distrugerea armatei ucrainene prin asaltul trupelor de infanterie iar bătălia pentru Kiev i-a îngropat dorința.
Bombardamentele masive care au înlocuit asaltul infanteriei motorizate vor rămâne tactica de „pedepsire” a unei Ucraine curajoase, dar nu destul de înarmată ca să poate și să câștige contraofensive pe frontul de sud.
Linia frontului se va stabiliza pe model Donbas, dar de data asta Rusia nu se va mai ascunde, ci va bombarda masiv zona adiacentă. Războiul se va prelungi până ce Ucraina va primi armamentul necesar ca să atace sau Rusia va forma o nouă armată cu care să-și apere cuceririle. Problema Rusiei este ineficiența infanteriei și asta face ca prelungirea războiului să prea fie în favoarea ei.
Războiul va dura luni bune, poate ani. Ucraina va trebui să se obișnuiască să trăiască cu amenințarea bombardamentelor, să se obișnuiască cu linia aceasta a frontului, la care Putin nu va renunța. Va trebui să își resusciteze economia, ca să aibă cu ce plăti costurile războiului. Abia atunci când se va purta acest război de uzură vom vedea dacă apetitul UE pentru ajutor va mai fi la fel și dacă sancțiunile economice vor îngenunchea Rusia.
Dar Mariupol va rămâne un simbol al rezistenței ucrainene și un teritoriu ce trebuie recucerit. Dacă Ucraina va acționa inteligent, nu își va consuma rezervele într-un șir de asalturi asupra teritoriului orașului, ci va contra ataca spre sud, spre Crimeea, până va ajunge la granița regiunii și abia apoi va urca încet spre nord est, spre Mariupol, spre Donbas.