„Nu este posibil să taci”: Prima victimă a legii fake news impusă de Putin

„Nu este posibil să taci”: Prima victimă a legii fake news impusă de Putin

Una dintre primele trei persoane care se confruntă cu un dosar penal şi riscă ani buni de închisoare, în temeiul noii legi împotriva fake news adoptată în Rusia, este Veronika Beloţerkovskaya, antreprenor și blogger culinar, care are aproape un milion de urmăritori pe Instagram.

„Să aflu că am fost primul acuzat a fost atât amuzant, cât și șocant. Am glumit că am fost declarată oficial o persoană decentă”, a spus Veronika Beloţerkovskaya, citată de The Guardian.

Ea a fost unul dintre cei trei ruși puşi sub acuzare în temeiul noii legi, care prevede până la 15 ani de închisoare, pentru exprimarea unei opinii contrare regimului despre războiul din Ucraina.

ADVERTISING

Amintim că recent Putin a promulgat o lege care schimbă Codul Penal, astfel încât cei care transmit ”informații false” despre ”operațiunea specială” să poată fi condamnați până la 15 ani de închisoare. Așadar, ruşii pot primi o astfel de sentință și doar dacă pronunță război în loc de ”operațiune specială”.

În cazul Beloţerkovskaya, anchetatorii au luat-o în vizor ca urmare a postărilor publicate pe pagina ei de Instagram care „conțineau informații false despre utilizarea forțelor armate ruse”.

Beloţerkovskaya, care a criticat cu înverșunare invazia Rusiei în Ucraina, a spus că acuzațiile împotriva ei ar putea însemna o pedeapsă de 10 ani de închisoare.

ADVERTISING

„Sunt exact genul de persoană pe care Putin l-a avut în minte, când și-a lansat discursul aseară. Vrea să-i catalogheze pe oamenii ca mine drept trădători, coloana a cincea”, a explicat femeia, aflată acum în sudul Franței, unde s-a stabilit în timpul pandemiei și unde are o școală de gătit.

„Trăiesc o viață bună, postez online poze frumoase despre mâncare. Acum vor să mă înfățișeze ca fiind întruparea Occidentului decadent”.

Beloţerkovskaya se referă la discursul susținut joi de președintele rus, în care a cerut o „auto-purificare necesară a societății”, care vizează rușii cu mentalitate occidentală.

ADVERTISING

Putin a spus: „Poporul rus va putea întotdeauna să deosebească adevărații patrioți de canalii și trădători și, pur și simplu, îi va scuipa cum scuipi o muscă ce ţi-a zburat accidental în gură. Sunt convins că o astfel de autopurificare naturală și necesară a societății nu va face decât să ne întărească țara, solidaritatea, coeziunea și disponibilitatea de a răspunde oricăror provocări.”

El a adăugat că anumiți ruși „nu pot trăi fără stridii și libertăți de gen”.

Beloţerkovskaya nu are de gând să revină în Rusia atâta timp cât aceste acuzații sunt de actualitate. Ei i se pare edificator faptul că autoritățile nu au acuzat vreun jurnalist sau un politician, în baza noii legi, ci un blogger culinar și de lifesyle. „Doresc să pedepsească o parte mult mai largă a societății”, crede ea.

Război în Ucraina. Ziua 23 - Vezi desfășurarea evenimentelor


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇