Rusia a invadat Ucraina în cel mai banal și brutal mod cu putință, cu tancuri, bombe și crime comise contra civililor, dar asta nu înseamnă că războiul informațional nu continuă și el. Dincolo de ce se vede în prim-plan și unde Ucraina domină bătălia narativă, fake news-urile infuzate de Kremlin găsesc forme insiduoase.
La prima vedere, Ucraina este cea care a câștigat pe plan simbolic, oricare ar fi rezultatul final al agresiunii ruse. E o dovadă că adevărul repetat și nenegociat în niciunul dintre detaliile lui bate minciunile, oricât de agresive, zgomotoase și grotești ar fi acestea.
Or, tot ce a făcut Ucraina zilele acestea, de la președinte și Guvern până la cetățenii ei, a fost să spună adevărul și să-l repete. Și nu a existat nicio fisură în povestea pe care aceștia au spus-o despre țara lor: Ucraina este victimă, Rusia este agresorul, Ucraina a ales irevocabil valorile democrației vestice (și le-a trecut chiar în Constituție), ce se întâmplă este o invazie, un război, o agresiune.
Termenii utilizați pentru a desemna ce se petrece în Ucraina sunt importanți și tocmai claritatea lor semantică face ca diversiunile orwelliene ale Kremlinului să fie date în vileag.
Dar sigur că Kremlinul nu se aștepta ca nou-vorbele de tipul „trupe de menținere a păcii”, în loc de trupe de invazie și „operațiune militară” sau cel mult „conflict” în loc de agresiune și război să fie crezute în statele occidentale. Această distorsionare semantică este pentru publicul intern și specialiștii în dezinformare au remarcat în analizele din zilele premergătoare invaziei.
„Ce am văzut în noiembrie, decembrie a fost orientat mai degrabă spre publicul vorbitor de engleză. Apoi, în ianuarie, am văzut mai degrabă conținut în germană, franceză, italiană, spaniolă, pentru a încerca să facă unele state europene să nu fie loiale UE.
În ianuarie, narațiunea răspândită era aceea că Germania nu joacă de aceeași parte cu restul Uniunii Europene. Când germanii au refuzat să vândă arme Ucrainei, asta a fost sărbătorit.
Ce începem să vedem acum și mă aștept să vedem mai departe este mai mult conținut pe Twitter în limba rusă și mai multe informații despre cum Ucraina comite un genocid și este violentă, în partea de est a țării. Mesajele se întorc așadar către publicul intern.
Putin a înțeles că fereastra pentru negocieri cu Vestul s-a închis în mare măsură și cum sancțiunile îi vor afecta pe cei din Rusia, trebuie să le explice de ce Rusia poartă acest război. Pentru a face asta, începem să vedem multă informație viralizată despre atacuri ale Ucrainei asupra civililor, pentru a arăta că este un război pe care Rusia trebuie să-l poarte.
Putin nu a convins Europa să acționeze divizat în aceste chestiuni și atunci se întoarce la publicul intern”, spunea pentru Spotmedia.ro expertul în combaterea dezinformării Priyank Mathur, fondatorul și președintele Mythos Labs din Ucraina, cu doar o zi înaintea invadării Ucrainei.
Pentru acest public au fost așa-zisele coridoare umanitare pe care Rusia le permite, pentru ca oamenii să fie salvați, iar Ucraina le refuză. În afara Rusiei, s-a văzut răsturnarea adevărului – aceste coridoare erau, de fapt, o înscenare grosolană, pentru că nu erau decât către Rusia și Belarus.
Nu văd astăzi în țară o forță care să-l poată opri pe Putin. A avut loc o epurare totală. Nu există niciun fel de masă critică. Nu văd o alternativă.
Ludmila Ulițkaia
Scriitoarea rusă Ludmila Ulițkaia a spus răspicat, în interviul pe care mi l-a acordat zilele trecute, că Putin este sprijinit de majoritatea rușilor. Nu există masă critică în Rusia, care să-l poată îndepărta pe liderul autocrat, până mai ieri, totalitar, de aici încolo, de la putere.
Iar sondajele făcute de institute de cercetare credibile arată nu numai că rușii nu au făcut un pas înapoi de la legitimarea lui Putin, dar a crescut procentul celor care merg, acum, în chestiunea Ucrainei și Vestului, pe mâna lui.
Iată cum explică Benjamin Bidder, jurnalist Der Spiegel care a studiat în Rusia și apoi a fost ani de zile corepondent la Moscova, autorul unei lucrări despre generația Putin:
„Mulți ruși împărtășesc opiniile lui Putin asupra lumii și asupra Vestului. Și cu toate că dezamăgirea față de Rusia a crescut de-a lungul anilor, un foarte vechi reflex încă funcționează: în conflictele de politică externă, milioane de oameni îl susțin pe liderul de la putere.
În trecut, Kremlinul putea să mobilizeze cetățenii arătând succesul economic (până în 2013). Asta nu mai funcționează, dar funcționează mobilizarea prin amenințări care ar veni de la dușmani externi.”
Încă din 2018, când anexarea Crimeii era mai proaspătă, Serhîi Jadan, scriitor ucrainean care astăzi luptă în Harkiv, avertiza că reacția societății ruse mai degrabă îl validează pe Vladimir Putin. Firește, nu era vorba despre enclavele intelectuale, vocile critice care se aud chiar și astăzi când, după cum spune Ulițkaia chiar în interviu, ar putea să plătească un preț mare doar pentru că răspund.
Serhii Jadan: „Îmi aduc aminte foarte bine de reacţia pe care ruşii au avut-o la anexarea Crimeii, în martie 2014, şi acolo vorbim despre o reacţie a societăţii, nu numai despre una politică. Mi se pare că a fost o reacţie cinică şi care face puţină cinste, o euforie fără margini că ţara lor a luat o parte a unui teritoriu străin, o bucurie pentru un act josnic şi asta nu era doar din partea celor care îl susţin pe Putin şi cred că acest lucru va fi de neiertat. Este, din nou, un subiect extrem de dureros.
În Ucraina nu a fost o rusofobie de masă. Au fost şi sunt şi grupuri naţionaliste, dar suntem conştienţi de faptul că există Rusia, că ne este vecină, un vecin destul de incomod, dar asta nu înseamnă că trebuie să îl urăşti.
Dintr-o dată, acest vecin îţi ia o bucată de teritoriu. Şi dacă se va pune capăt războiului, relaţiile dintre ţările noastre vor rămâne sensibile multă vreme. Şi la nivel uman, pentru că cei care au trecut printr-un război nu se pot întoarce niciodată la starea de dinainte.
Mulţi cetăţeni ai Rusiei cred că nici nu îşi dau seama cât de multe s-au schimbat. Pentru ei, la nivel de popor, li se pare că totul se rezumă la cearta dintre politicieni, la antagonisme între preşedinţi, dar cred că face parte din acel infantilism despre care vorbeam înainte, când pui toată responsabilitatea pe umerii preşedintelui, numai că, de fapt, infantilismul nu te fereşte de responsabilitate.
Dacă observaţi, ruşii, atât la ei acasă, cât şi în afară, nu numesc acest conflict un conflict ruso-ucrainean, ei spun că este un conflict între America şi Rusia, şi Ucraina aici nu are identitate, nu este subiect de drept”.
Aceasta este explicația (pseudo) condițiilor de pace puse de Vladimiri Putin: ele nu sunt pentru Ucraina, care, în viziunea lui Putin, nici nu e subiect de drept, ci pentru a hrăni povestea picurată în urechile rușilor: Rusia este, de fapt, salvatorul, dar întregul Occident îi stă împotrivă. Altfel spus, cetatea asediată este aceea a agresorului.
Faptul că Vladimir Putin s-a întors exclusiv către publicul intern arată că războiul pe care l-a declanșat nu poate fi negociat politic. Mizele lui Putin nu mai sunt poziționarea ca mare putere, tensionarea Occidentului, imixtiunile în politica internă a altor state prin campanii de dezinformare.
Deja scopul este ideologic, un stat totalitar care să cuprindă Belarus și Ucraina și care să fi reușit să oprească Vestul (prin expansiunea NATO).
Din aceeași startegie fac parte narativele care continuă să se rostogolească la București și care au, în esență, scopul de a răspândi panica: pastilele de iod care nu se mai găsesc în farmacii, exercițiile militare care prevestesc războiul, bagajele făcute, gata de plecare. Toate statele totalitare se bazează pe minciună și teroare, atât în interior, cât și în afara lor. Problema e că, oricât ar compromite Kremlinul adevărul, el rămâne intact, atâta vreme cât ucrainenii sunt ascultați.