Poți scoate omul din comunism, dar nu poți scoate comunismul din mulți oameni

Unde a fost ISU? Unde a fost Poliția, dacă ISU dormea în papuci, pentru a împiedica acest delir extrem de periculos?
Poți scoate omul din comunism, dar nu poți scoate comunismul din mulți oameni

Celebra vorbă din titlu a fost confirmată pe scară largă în aceste zile. Este dezarmant cum după mai bine de 30 de ani de economie de piață, mai mult sau mai puțin schioapă, și  mai bine de 15 de apartenență la UE, atât de mulți romani nu înțeleg reguli de baza ale pieții libere.

În primul rând, faptul că mecanismul care reglează prețul este unul între cerere și ofertă. Atunci când cererea explodează, și prețul se duce în sus. Și invers.

Când te năpustești la pompă cu orice recipient ai în casă sau când ataci ca la Rovine standul cu ulei de floarea soarelui de unde pleci cu zeci de sticle, efectul sigur al cererii dezlănțuite este creșterea prețului.

Și asta fără înțelegeri anticoncurențiale pe sub masă, ci pentru că, pur și simplu, așa funcționează logica economiei de piață al cărei scop este profitul și valorificarea oricărei oportunități de majorare a acestuia.

Președintele Romalimenta, Sorin Minea, a explicat clar la un post de televiziune că România nu are are niciun risc alimentar, că producția internă este suficientă pentru consumul intern cu asupra de măsură (floarea soarelui, de exemplu, producem de două ori mai mult decât consumăm), că prețurile vor mai crește, dar progresiv și nu spectaculos de azi pe mâine. Dar, spune Sorin Minea, dacă românii vor continua se comporte ca în aceste zile, vor reuși să arunce prețurile în aer și să destabilizeze piața.

ADVERTISING

De ce atât de mult analfabetism economic?

În general, România are o problemă majoră de educație și alfabetizare funcțională. Dar nici guvernele nu și-au dat silința să-i educe. Pentru că oamenii educați înțeleg mai mult, sunt mai exigenți, mai greu de manipulat și mulțumit, deci mai incomozi. Și nici acest guvern nu o face.

Organele de control ale statului s-au năpustit joi asupra benzinarilor și de luni dau iama în vânzătorii de ulei. De ce? Ca să identifice creșterile nejustificate de prețuri. Ce înseamnă creștere nejustificată de preț într-o economie de piață? Nu există așa ceva.

Singurul lucru care poate fi sancționat este înțelegerea anticoncurențială, dar cum piața s-a mișcat haotic, e greu de crezut că au existat înțelegeri și, în orice caz, buluceala de la rafturi și pompe nu avea cum să fie parte din ele.

În rest, fiecare vinde cu cât vrea și dacă își găsește client, foarte bine, dacă nu găsește, este obligat să ajusteze până când întâlnește cererea. „Românii trebuie să plătească 8.30/litru de benzină” la nu știu ce benzinărie din București, se văicărea duminică o reporteriță TV. Nu, nu trebuie!

Atât plătește doar cel care alege să cumpere de acolo, în loc să se ducă la un alt lanț de benzinarii, care de joi nu a mișcat prețul mai sus de 7.99 în toată țara. Din fericire, e destulă concurență pe piața carburanților în România și aplicații care să indice soluțiile.

Și cu siguranță nici prețul cel mai mic nu îl va plăti dacă va alege să folosească mai mult mijloacele de transport în comun în loc să se ducă cu mașina și până la magazinul de la colțul străzii.

Dar dacă alege să dea prețul cel mare, chiar acel 11 lei miercuri la Beiuș, înseamnă că validează acel preț și nu are de ce să se plângă.

Am mai spus-o, când Valea Prahovei e plină ochi în fiecare weekend, cum va fi și drumul spre mare din iunie, când traficul din orașe, nu doar cele mari, e sufocat și sufocant aproape întreaga zi, de ce ar scădea benzinarii preţurile? Consumatorii validează oferta.

Când cererea scade, și oferta se adaptează. Țineți minte cât ajunseseră să coste carburanții în timpul stării de urgență, tocmai pentru că nu era vânzare și depozitarea stocurilor devenise extrem de costisitoare.

Înțeleg că autoritățile dezlănțuite se laudă că au dat în benzinarii amenzi spectaculoase. Să vedem câte vor rezista în instanță. ANPC a comunicat o producție la ha de amenzi de 950 de lei și ar fi foarte interesant de văzut câte dintre ele au fost pentru prețurile carburanților și câte pentru că au găsit rugină în frigiderul cu înghețată.

Sigur că această năpustire e un mod de a pune presiune pe piață: dacă ne faci probleme, începem să-ți căutam nod în papură și tot îți găsim. Iar poporul e fericit că statul luptă cu exploatatorii. Acel popor care are nevoia ca statul să-l apere de ceea ce e imposibil, de propria prostie și lipsă de educație.

Numai că acest mod de lucru se poate întoarce oricând și împotriva firmei celui care aplaudă sau unde lucrează el. Validarea presiunii, a intimidării e întotdeauna un bumerang. În plus, intervențiile brutale ale statului în economia de  piață duc mai mereu la penurie și speculă, deci la prețuri și mai mari.

În schimb, statul a ratat din nou să îi apere pe cei care chiar trebuiau apărați în nebunia carburanților. În timp de dl Arafat inventa mecanisme de control al presei, miercuri în benzinarii se cumpărau carburanți în orice recipient găsiseră oamenii prin casă. De la pet-uri și damigene, la bidoane de toate feluri, butoaie și tomberoane. Câte o canistră de metal era o excepție fericită.

Unde a fost ISU miercuri? Unde a fost Poliția, dacă ISU dormea în papuci, pentru a împiedica acest delir extrem de periculos?

Unde au ajuns aceste recipiente? În cel mai bun și rar caz prin curți. Dar în general sunt înghesuite prin boxe, pivnițe și balcoane, adesea închise, sau sunt ținute în mașină. Evident că nu sunt etanșe, evident că vor fi vapori inflamabili. După isteria de miercuri multe blocuri au devenit bombe.

Este exact ceea ce ar fi trebuit să preîntâmpine controalele, atunci, miercuri, în cât mai multe puncte de vânzare. Așa ar fi trebuit apărați cei cu adevărați nevinovați, cei care nu s-au înghesuit la pompă pentru a scumpi carburanții.

E foarte puțin important e că după răsturnarea butoiului cu 1.000 de l de motorină la Tecuci a apărut și ISU să dea amenzi și benzinăriei, și cumpărătorului pentru folosirea recipientului de plastic. Important ar fi fost ca ISU să dea iama în benzinării de când a început panica pentru a speria amatorii.

Așa cum degeaba intervine acum statul pe piață liberă a RCA, după ce falimentul celui mai mare asigurător a aruncat-o în aer. Ar fi trebuit ca ASF să-și fi făcut treaba și să fi preîntâmpinat dezastrul. Dar ASF este sinercura perfectă pentru clientela de partid. La fel ca ANRE. Cum este și Consiliul Concurenței.

Și ar mai trebui să facă ceva statul în loc să declanșeze războaie de intimidare cu libertatea prețului în economia de piață. Ar trebui să aibă comunicatori serioși și credibili în pozițiile cheie, cu care să poată calma în timp util asemenea isterii. Cu dl Popescu mai mult agiți decât calmezi. Când ei spun că totul e bine, crește suspicinea că vine ceva rău. Și asta pentru că dl Popescu este încă în funcție după prostiile din criza energiei.   

Dar cea mai importantă rămâne înțelegerea lumii în care trăim, o înțelegere care ne-ar fi ajutat, de exemplu, și să avem contracte individuale la prețuri bune pentru energie, dacă le încheiam din timp, în loc să așteptăm să ne apere statul.

Piața liberă este singurul sistem economic viabil, dar numai când îi respecți regulile și nu aștepți să vină statul să o distorsioneze ca să te salveze de tine însuți.   


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇