Cazul ridicol al ministrului responsabil tocmai cu digitalizarea și care și-a trecut în CV-ul oficial o carte care nu există, pentru ca mai apoi să găsească în casă 10 pagini din altă lucrare, și acelea plagiate, nu mai contează la București.
Decuplarea dintre autoritate și societate e acum totală: ei cu țara lor, cu diplomele lor de impostură, cu datoriile și recompensele de grup, iar noi cu patriile mici, cum le numește Gabriel Liiceanu, pe care să le ținem curate și cărora să le dăm un sens.
Șocante nu mai sunt minciuna, plagiatul, impostura, cât insistența cu care ni se spune, oficial, că acestea nu contează.
Nu contează, spune ministrul Florin Roman, dacă o carte publicată la Editura Academiei nu e de fapt carte, e disertație și nici dacă sunt pagini copiate din altă parte, de vreme ce el are în lucru PNRR-ul, devenit o nouvorbă orwelliană.
Guvernarea, așadar, nu trebuie să fie în conformitate cu adevărul, nici cu morala, ea lucrează cu un alt limbaj și în alt registru, nu în acela în care minciuna nu poate fi o versiune a adevărului.
Din convorbirea pe care ministrul Roman a avut-o cu cotidianul Libertatea devine evidentă tocmai transformarea minciunii într-unul dintre adevărurile posibile, dacă e validat politic.
Copiatul dintr-o altă lucrare nu e plagiat, spune ministrul, nu doar fără a aduce vreun argument științific, dar invalidând din capul locului orice alt tip de argument în afara celui politic.
Mai departe, faptul că lucrarea academică nu e chiar carte, așa cum e trecut în CV, ci o teză publicată într-o revistă, nu e minciună, ci o versiune de adevăr, care nu are nevoie de concordanța cu realitatea, ci doar de stipularea lui. Iar Florin Roman spune asta, ca și cum am putea fi cu toții de acord că vaccinarea la chiuvetă e tot o formă de vaccinare.
Dar mai e aici un lucru de care guvernarea PSD – PNL profită cu vârf și îndesat: apatia socială. Una dintre tehnicile folosite de PSD ori de câte ori a ajuns la putere a fost uzura: „nu poate societatea să reziste la câte putem noi să facem”.
Și iată că societatea nu mai are rezistență pentru impostură și imoralitate, pentru miniștri mediocri, pentru secretari generali ai Guvernului reabilitați după o condamnare penală, pentru retragerea statului de pe agenda socială, pentru ipocrizia unui președinte care a chemat PSD la guvernare, după ce i-a mințit pe alegători, cât să-i mai dea un mandat.
Dacă ei vor să mintă, dacă vor să transforme 10 pagini plagiate într-un volum validat de Academia Română, dacă vor să se tragă unul pe celălalt la putere, chiar și după condamnări penale, atunci să o facă, în țara lor peste care guvernează la chiuvetă, iar noi, guvernații, să ne retragem fără zgomot, liniștea din propriile case, patriile mici, e tot mai putem obține după ultimii ani. Oricum, între oameni și Putere nu mai există niciun liant, reprezentarea e perfect tăiată.
Nu ar fi așa dacă, de pildă, în cazul Roman, președintele Academiei Române ar restabili adevărul, pentru care minciuna nu poate fi o versiune.
E posibil să îți treci în CV o carte publicată de Editura Academiei și ea să nu existe? E posibil ca părți dintr-o disertaţie să fie preluate din altă lucrare, iar acesta să nu fie un plagiat? E posibil ca o instituție academică să fie complice cu puterea care pretinde că ea guvernează în afara adevărului și a moralei?
Atâta vreme cât instituțiile, societatea civilă, intelectualii, da, intelectualii care au fost demonizați și de aceea acum au iluzia că își pot face treaba, în patrii mici aseptice, tac, țara lor nu are de-a face cu nimic din ce ni se întâmplă în școli, în spitale, în comunitățile unde copiii se culcă flămânzi și de unde părinții pleacă să muncească peste granițe, iar copiii rămân în urmă, condamnați să repete sărăcia, când vor fi mari.