Patru localități de lângă București intră în carantină de noapte în weekend. Rata de infectare a trecut de 6 la mie

Patru localități de lângă București intră în carantină de noapte în weekend. Rata de infectare a trecut de 6 la mie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rata de infectare într-un oraș și 3 comune din Ilfov a trecut de 6 cazuri la mia de locuitori, astfel că urmează să intre în carantină de noapte în weekend.

Este vorba despre:

  • Orașul Bragadiru - 6.10
  • Comuna Chiajna - 6.35
  • Comuna Afumati - 6.76
  • Comuna Dobroesti - 6.92

Până acum, carantina de weekend se aplica în localitățile în care rata de infectare depășea 4 cazuri la mia de locuitori, însă Guvernul a mărit joi acest prag. Astfel, restricțiile intră în vigoare la peste 6 cazuri la mia de locuitori.

Ce înseamnă carantina de weekend

În aceste localități, este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20.00- 5.00, cu următoarele excepții:

ADVERTISING
  • deplasarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;
  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi (pe baza declarației pe proprie răspundere sau adeverinței de la angajator);
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente (pe baza declarației pe proprie răspundere);
  • deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie (pe baza declarației pe proprie răspundere).
ADVERTISING

Totodată, în aceste localități, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, magazinele se vor închide la ora 18:00.

Iată şi articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇