O vedetă radio din SUA, cunoscută ca antivaxer, a murit de Covid

O vedetă radio din SUA, cunoscută ca antivaxer, a murit de Covid

Phil Valentine, un popular prezentator radio din Nashville (sudul SUA), cunoscut pentru ideile sale conservatoare şi anti-vaccinare COVID-19, a murit la 61 de ani în urma unor complicaţii asociate noului coronavirus.

„Cu tristeţe vă informăm că prezentatorul şi prietenul nostru Phil Valentine a încetat din viaţă. Vă rugăm să vă gândiţi la familia lui în rugăciunile voastre”, au scris realizatorii emisiunii Super Talk 99.7 într-un mesaj postat duminică pe Twitter.

Potrivit site-ului tennessean.com, Valentine anunţase la 11 iulie pe reţelele de socializare că s-a îmbolnăvit de COVID-19, dar că ştie că va supravieţui.

Câteva zile mai târziu, familia lui informase că Phil se află în stare gravă la spital şi că doreşte să-şi anunţe ascultătorii să se vaccineze împotriva COVID-19, precizează EFE.

Fratele său, Mark Valentine, a declarat că, dacă Phil ar fi putut să le vorbească ascultătorilor săi, ar fi dorit să le spună să se vaccineze şi să lase deoparte politica şi „teoriile conspiraţioniste”.

La începutul lunii august, Dick Farrel, un fost prezentator al postului conservator Newsmax TV, a murit de asemenea de complicaţii asociate COVID-19.

Era, la rândul său, „un opozant ferm” al vaccinurilor anti-coronavirus, pe care într-una dintre emisiunile sale le calificase drept „false”, potrivit postului WPTV.

Totuşi, un prieten al lui Farrel a dezvăluit că a primit un mesaj în care acesta mărturisea că noul coronavirus nu este „o glumă” şi că ar fi trebuit să se vaccineze anti-COVID-19.

ADVERTISING

Citeşte şi:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇