Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a stabilit, printr-un ordin, modalitatea de aplicare a unor măsuri de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV- 2, în conformitate cu legea carantinei şi izolării.
Potrivit MS, ordinul, care a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial, stabileşte criteriile pentru carantinarea sau izolarea persoanelor, după caz, precum şi pentru carantinarea zonală.
În document se arată că se va impune carantina pentru:
- persoanele care au intrat în contact direct cu cel puţin o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR,
- persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP, în condiţiile legii.
Carantina se va realiza, după caz:
- la domiciliul persoanei carantinate,
- la o locaţie declarată de aceasta,
- în spaţii special desemnate de către autorităţile competente.
Cine decide
Medicul curant sau organele de control recomandă carantina.
Medicul curant are obligaţia de a informa în termen de maxim 2 ore Direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care confirmă sau infirmă măsura carantinării persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi, prevede ordinul.
Reprezentantul DSP emite o decizie administrativă privind carantinarea persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi în cel mult 8 ore de la informarea făcută de medicul curant.
În scopul prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase, până la comunicarea deciziei direcţiei de sănătate publică prin care se confirmă sau se infirmă măsura carantinei recomandată în spaţiul special desemnat de autorităţi sau, după caz, până la comunicarea hotărârii primei instanţe, persoana în cauza nu poate părăsi domiciliul, locaţia declarată pentru carantină sau, după caz, spaţiul special desemnat de autorităţi, se mai arată în document.
Carantinarea zonală
Ordinul ministrului stabileşte şi condiţiile în care se va realiza carantinarea zonală.
Criteriile utilizate în evaluarea riscului epidemiologic de îmbolnăvire cu noul coronavirus în vederea instituirii carantinei zonale sunt:
Criterii pentru declanşarea analizei amănunţite în vederea propunerii deciziei de carantină zonală:
- trend crescător pentru ultimele 14 zile;
- rata de infectare peste nivelul de alertă (3 cazuri la 1.000 de locuitori);
- ponderea majoritară a cazurilor de infecţie în cadrul comunităţii faţă de focarele înregistrate în comunităţi închise (centre rezidenţiale, unităţi medicale);
- ponderea populaţiei în vârstă de 65 de ani şi peste atât în localitate, cât şi în zonele rurale ale judeţului;
- personal insuficient pentru desfăşurarea anchetelor epidemiologice în cadrul DSP, în raport cu cazurile confirmate;
- personal sanitar insuficient în spitalele care asigură asistenţa medicală pacienţilor suspecţi/confirmaţi cu COVID-19 (focare în rândul personalului medico-sanitar), dotare insuficientă cu echipamente personale de protecţie;
- gradul de ocupare a paturilor atât pe secţiile COVID cât şi pe ATI (mai mare de 90%) cu pacienţi din zona respectivă;
- populaţia din zona afectată nu este compliantă la regimul de izolare la domiciliu pentru 14 zile în urma unui contact apropiat cu un caz confirmat sau cazuri confirmate izolate la domiciliu;
Criterii adiţionale pentru luarea deciziei de carantinare:
- existenţa unui/unor medici de familie pe raza localităţii care să fie responsabilizat/responsabilizaţi cu contactarea şi monitorizarea din punct de vedere medical a contacţilor izolaţi la domiciliu şi acordarea asistenţei medicale populaţiei din zona respectivă;
- existenţa unei unităţi comerciale pentru asigurarea nevoilor esenţiale;
- existenţa unei farmacii pentru asigurarea medicamentelor necesare tratamentului uzual al populaţiei;
- dacă localitatea este străbătută de un drum judeţean/naţional;
- dacă la nivelul localităţii sunt destule resurse umane din cadrul poliţiei locale sau pot fi mobilizate alte resurse umane pentru asigurarea monitorizării zilnice a respectării regimului de izolare la domiciliu;
- în cazul localităţilor mai mari, evaluarea spitalului care asigură asistenţa medicală pacienţilor suspecţi/confirmaţi cu noul coronavirus, din punct de vedere al gradului de ocupare, a situaţiei stocurilor de echipamente, a numărului de personal medical.
Citește și analiza Ce lipsește
Cine decide
În ordinul publicat în Monitorul Oficial, se arată că INSP evaluează analiza de situaţie locală propusă de către DSP şi, în cazul avizării favorabile, o va transmite Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă.
Carantina zonală se instituie prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii CJSU.
Propunerea de ridicare a măsurii se face pe baza analizei situaţiei epidemiologice efectuate de către DSP la 14 zile de la instituirea acesteia. Analiza va fi evaluată de către INSP şi, în cazul avizării favorabile, va fi transmisă către CJSU. Decizia de ridicare a carantinei se face prin ordin al şefului DSU, în baza hotărârii CJSU.
Cine va intra în carantină și care sunt excepțiile
Izolarea simptomaticilor
Referitor la izolarea persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2, conform definiţiei de caz stabilite de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, aceasta se realizează după cum urmează:
- în unităţile sanitare desemnate de Ministerul Sănătăţii care asigură asistenţa medicală a pacienţilor cu COVID-19
- în zone tampon ale altor spitale din reţeaua sanitară publică sau privată, până la confirmarea infectării cu virusul SARS-CoV-2 prin test RT-PCR, locaţie alternativă ataşată unei unităţi sanitare,
- la domiciliu
- la o locaţie declarată pentru pacienţii asimptomatici, după evaluarea clinică şi paraclinică, pentru o perioadă de 14 zile de la data diagnosticului.
Izolarea se instituie pe baza acordului persoanelor supuse examinării, în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, până la primirea rezultatelor, dar nu mai mult de 48 ore, stipulează actul normativ.
Noile reguli pentru carantină și izolare
Bolnavii externați și cei neinternați trebuie identificați de urgență
Pentru persoanele care au fost externate sau au refuzat internarea în luna iulie, unităţile sanitare şi serviciile de ambulanţă judeţene, respectiv Serviciul de ambulanţă Bucureşti şi Ilfov, sub coordonarea DSP judeţene/a municipiului Bucureşti realizează, în regim de urgenţă, identificarea acestora, pe baza foilor de observaţie, a fişelor de solicitare a ambulanţelor, buletinelor de analiză RT-PCR eliberate de laboratoarele autorizate, precum şi oricăror alte informaţii medicale care confirmă infectarea cu virusul SARS-CoV-2, precum şi evaluarea clinică şi paraclinică a acestora, în vederea instituirii măsurilor care se impun pentru limitarea răspândirii în comunitate a bolii, prevede ordinul ministrului Sănătăţii.
Citește și:
Il Messaggero: România riscă să devină Brazilia Europei, din cauza cazurilor de coronavirus
Orban: În sfârșit, avem Legea carantinării. Peste 3.000 de români cu COVID-19 nu au fost internaţi
Felii de cronică la post-evenimentul așteptat, îndelung votata lege a noii carantinări