Cîţu: Salariul mediu net a crescut mult mai rapid ca inflația. Producătorii se plâng că preţurile sunt prea mici, consumatorii că sunt prea mari

Cîţu: Salariul mediu net a crescut mult mai rapid ca inflația. Producătorii se plâng că preţurile sunt prea mici, consumatorii că sunt prea mari

Salariul mediu net lunar a crescut în 2021 mult mai rapid decât rata inflaţiei, afirmă premierul Florin Cîţu, care precizează că PSD trebuie să înțeleagă că aşa creşte puterea de cumpărare.

”Salariul mediu net lunar a crescut în 2021 mult mai rapid decât rata inflaţiei. În fiecare lună. Asta inseamnă că fiecare leu câştigat în plus de români are o valoare mai mare (cumpără mai multe bunuri).

Ca să înţeleagă şi psd-iştii: aşa creşte puterea de cumpărare”, a scris premierul Florin Cîţu pe Facebook, invocând date de la BNR şi de la Institutul Naţional de Statistică.

ADVERTISING

El răspunde astfel acuzaţiilor constante venite din partea PSD coform cărora puterea de cumpărare a românilor scade.

Conform BNR, rata anuală a inflaţiei a crescut la 3,24 la sută în aprilie 2021, de la 3,05 la sută în martie, şi la 3,75 la sută în luna mai, urcând astfel deasupra intervalului ţintei ceva mai devreme decât s-a anticipat.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.492 lei, în luna mai, în scădere faţă de luna precedentă cu 69 lei (-1,9%). Iar comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 9,8%, relevă cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Salariul mediu net lunar a crescut în 2021 mult mai rapid decât rata inflației. În fiecare lună. Asta inseamnă că...

Publicată de Florin Cîţu pe Miercuri, 21 iulie 2021

Producătorii se plâng că preţurile sunt prea mici, consumatorii că sunt prea mari

Totodată, premierul spune că producătorii se plâng de faptul că preţurile produselor sunt prea mici, dar consumatorii consideră că ele sunt prea mari.

ADVERTISING

Cîțu precizează astfel că, undeva, apare un monopol care trebuie distrus.

"După această întâlnire, am o întâlnire cu Agrostar tocmai pentru a discuta cu producătorii, cu oamenii care sunt cei care creează oferta şi am câteva întrebări foarte importante pentru ei.

De exemplu, cum se face că producătorii se plâng că preţurile produselor sunt prea mici, iar consumatorii se plâng că preţurile sunt prea mari?

Undeva, între cei doi, se întâmplă ceva, apare un monopol şi trebuie să distrugem acel monopol”, a afirmat premierul, joi, în intervenţia la evenimentul ”Grand Matinal Digital”, organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România.

ADVERTISING

Citește și:

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇