Afganul care a ucis un migrant la Gara de Nord Timișoara a fost prins în Grecia

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

A fost prins migrantul care a ucis un alt migrant, în zona Gării de Nord Timişoara, în luna aprilie.

Lucian Bode, ministrul de Interne, a precizat că bărbatul a fost prins în noaptea de joi spre vineri pe aeroportul din Atena.

Acum, urmează demersurile pentru escortarea lui în România pentru a răspunde legal faţă de fapta comisă.

"În urma cooperării poliţieneşti internaţionale (...), seara trecută a fost reţinut în Grecia un cetăţean afgan care a comis omorul din Gara de Nord Timişoara. Urmează procedura (Ministerului Justiţiei, n.r.) de predare a acestuia, după care vom trimite escorta în Grecia. A fost prins pe aeroportul din Atena", a anunţat Lucian Bode vineri.

ADVERTISING

Cere anchetă pentru traseu

Ministrul a adăugat că va cere o anchetă pentru a vedea traseul pe unde a părăsit ţara migrantul afgan şi în ce condiţii a plecat din România.

Tribunalul Timiş a admis, la finele lunii aprilie, cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în lipsă, pe numele cetăţeanului afgan care a omorât un compatriot şi pe altul l-a înjunghiat.

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale, în lipsă, faţă de inculpatul A.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tentativă de omor.

ADVERTISING

Vezi și După crima dintre migranți, Iohannis spune că Timișoara nu a fost lăsată singură niciodată

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇