Îmi vine să mă ascund într-o gaură de unde să nu mai ies niciodată.
Are 16 ani și nu poate să își amintească în ce zi a început toată această stare care o face să se taie din când în când, ca să își simtă corpul.
Sunt cazuri de adolescente care au ajuns în ultimele luni la spital cu intoxicație voluntară. Adică tentative de suicid. Copiii mai mici au ajuns la urgențe cu o patologie care mimează dureri coronariene, accidente vasculare sau diverse patologii ale bunicilor cu care stau.
Sunt urme pe care pandemia le-a lăsat asupra copiilor și pe care părinții nu le văd, pentru că și vederea lor e obturată de propriile tristeți și anxietăți, pe care le-au dezvoltat într-un an împovărător.
“Americanii au anexat fișelor copiilor care se prezintă la urgențe un chestionar, pentru a identifica acei copii care au elemente de anxietate și depresie. Cei mai mulți dintre acești copii emit tot felul de semnale disperate, pe care noi, adulții, nu le percepem.
Nu trebuie să fie rezultate școlare catastrofale, ca să începem să ne gândim că e ceva anormal cu copilul. Mi-au scris părinți care au observat comportamente complet nemaiîntâlnite la adolescenții lor.
Lucrurile par un pic scăpate din mână, pentru că noi, adulții, am început și noi să fim mai triști, dacă ne uităm la o altă analiză, aproape un sfert dintre cei care lucrează de acasă au depresie”, spunea medicul pediatru Mihai Craiu, într-o dezbatere online organizată de Salvați Copiii România.
Nu e o situație specifică României.
Pandemia a schimbat peste noapte viețile copiilor din întrega lume, fără ca aceștia să fie echipați emotional pentru a putea față atât anxietății de boală, cât și renunțării la ce le era familiar, pentru ca ei și părinții, bunicii lor să nu se îmbolnăvească și să să moară.
Uneori, când sunt foarte supărată, îmi fac rău. Mă tai.
P. are 16 ani și părinții au văzut că adolescenta avea o stare depresivă. Nu mai ieșea din camera ei și le spunea din ce în ce mai des că nu ar vrea să se mai trezească. I se părea că ziua se repetă și că e singura care nu mai face lucruri interesante. Cum făcea înainte de pandemie.
- Uneori, când sunt foarte supărată, îmi fac rău.
- Crezi că ar fi ok să vorbim despre asta?
- Cred că da ...
- Cum îți faci rău?
- Mă tai.
- Ce simți când faci asta?
- Simt că am control asupra corpului meu.
- Te doare când îți faci rău?
- Nu simt durere
- Hai să ne gândim la câteva chestii distractive pe care ai putea să le faci ... Cam ce faci tu de obicei ca să te relaxezi şi să te simţi bine?
- Nimic nu e distractiv. Stau în casă toată ziua, în camera mea ... mă mai uit la TV, dar e plictisitor
- Dacă te gândeşti la cum erai înainte, îţi poţi aminti ceva ce era distrctiv? Ceva ce îţi plăcea să faci?
- Nu prea ...
- Îţi aminteşti să fi făcut vreodată şi altceva în afară de stat în camera ta şi uitat la TV?
- Nu prea ...
- Dintre prietenii tăi, face vreunul şi altceva în afară de stat în cameră şi uitat la TV?
- Toată lumea în afară de mine are chestii de făcut şi se distrează ...
- Tu ai făcut vreodată lucruri distractive?
- Da, pe vremuri .
- Și cum era? Cum te simţeai?
- Era distractiv. Da’ sunt sigură că acum ar fi plictisitor.
- Pe ce te bazezi când spui asta?
- Acum totul e plictisitor.
E un dialog pe care psihologul l-a refăcut din notițele de la ședințele de terapie.
“O observație simplă: în orice formă de depresie ar fi, adolescentul „nu mai face exact lucrurile de care avea chef”, nu mai este activ, preferă activitățile solitare, evită să-și petreacă timpul cu prietenii, evită discuțiile cu oamenii”, spune Mihaela Dinu, psiholog la Salvați Copiii România.
Un copil din trei a dezvoltat stări de anxietate
Doar 8,1% dintre copiii în terapie au primit un diagnostic independent de contextul pandemic
Organizația Salvați Copiii România este și cea care a făcut un studiu care arată efectele pandemiei asupra sănătății emoționale a copiilor: un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psiho-emoțional.
Procentul a crescut la peste 50% în cazul adolescenților, mergând până la consecințe extrem de grave, și anume tentative de suicid.
În doar 8,1% dintre cele 678 de cazuri de copii și adolescenți care au fost în terapie psihologică, diagnosticele au fost independente de contextul pandemic (opoziționism, ADHD/ADD, tulburări de vorbire, intelect liminar sau tulburări de neurodezvoltare). Cinci adolescenți încercaseră să își ia viața.
Nu trebuie să mai acceptăm sub nicio formă închiderea în primul rând a școlilor
“Vorbeam cu sora mea, care este urgentist de copii la Paris și ea mi-a spus că atâtea tentative de suicid la adolescenți câte a văzut în 2021, ea nu a văzut în 25 de ani de meserie.
Se întâmplă la nivel global și, în afară de excesul de tehnologie și ecrane, pentru că știm că asta contribuie major și știm din societățile asiatice, unde adolescenții japonezi au rata cea mai mare de suicid din lume.
/…/ Cert e că la noi la urgențe, în fiecare zi, dar absolut în fiecare zi avem copii care vin cu patologie care mimează accidente vasculare sau dureri coronariene sau patologii ale bunicilor cu care stau și ei sunt o oglindă fidelă a suferinței și a angoasei noastre, a adulților.
Personal, ca medic de copii, cred că ei au nevoie de o școală deschisă, cu toate precauțiile de rigoare. Nu trebuie să mai acceptăm sub nicio formă închiderea în primul rând a școlilor”, spune medicul Mihai Craiu.
“Colegii de la neuropsihiatrie infantilă au raportat cazuri constant prezente de tentative de suicid. A fost un număr crescut de prezentări în serviciile de urgență în ultimele două luni ale unor cazuri cu tentative de suicid, intoxicații voluntare le numim noi, în stop suicidal sau parasuicidal.
Destul de frecvente sunt la fetițele adolescente, am în fiecare săptămână minimum cinci, șase cazuri care trebuie și internate, ceea ce arată că un echilibru fragil în perioada pandemică a lăsat urme”, a explicat, la dezbaterea Salvați Copiii, Mihai Gafencu, medic primar pediatru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu” Timișoara.
Semnal de alarmă pentru părinți: frazele care ne fac să cerem ajutor specializat pentru copii
Psihologul Mihaela Dinu identifică o serie de afirmaţii care “ascund” ideaţie suicidară/ lipsa de speranţă, care trebuie să îi pună pe părinți în alertă și să-i facă să ceară ajutor specializat.
- Aş vrea să adorm şi să nu mă mai trezesc.
- Îmi doresc să nu mă fi născut/ Mai bine nu mă năşteam.
- Îmi vine să mă ascund într-o gaură de unde să nu mai ies niciodată.
Care sunt semnele anxietății la adolescenți? Diferă ele față de cele în cazul copiilor de vârstă mai mică?
Anxietatea este o emoţie negativă care implică sentimente de nervozitate, teamă, frică sau îngrijorare. De obicei, copiii se simt anxioşi atunci când cred că ceva rău sau neplăcut urmează să se întâmple.
Uneori, toți ne confruntăm cu anxietatea, unele persoane încep să se simtă anxioase sau îngrijorate într-o măsură atât de mare, încât acest lucru le produce un adevărat disconfort şi începe să le perturbe viaţa și activitățile cotidiene.
Anxietatea la copii şi adolescenţi poate fi descrisă ca un răspuns extrem la o situaţie sau eveniment pe care o percepe ca ameninţătoare şi este disproporţionat în raport cu pericolul real. Răspunsul anxios include gânduri de pericol iminent, excitaţie crescută cum ar fi creşterea frecvenţei cardiace şi respiraţie rapidă şi, adesea, evitarea situaţiilor sau a evenimentelor care provoacă disconfort.
Copilul sau adolescentul care suferă de anxietate ajunge să resimtă distres semnificativ şi perturbare a activităţilor sale cotidiene la şcoală, acasă sau în relaţia cu prietenii.
Este important ca părinții să interpreteze comportamentul copilului în funcţie de nivelul său de dezvoltare și, în cazul copiilor mai mici, să deosebească simptomele de anxietate de fricile specifice vârstei sau de fobii.
De asemenea, părinții trebuie să fie atenți ca manifestările anxioase să nu se transforme în tulburări de anxietate.
O tulburare anxioasă netratată crește riscul în viitor pentru diferite probleme de sănătate mintală. De aceea, dacă problema de anxietate interferează cu starea de bine generală sau cu abilitățile parentale, este bine ca aceasta să fie discutată cu un specialist.
Ce faci, ca părinte, dacă observi semne ale depresiei la copilul tău? Cum vorbești cu el, cum îl abordezi, ce nu faci? Și când ceri ajutor specializat?
Dacă te gandești că ar putea avea depresie, primul lucru pe care ar trebui să îl faci este stabilirea unui întalniri cu un profesionist în sănătate mintală - psiholog, psihiatru- , pentru evaluare și îndrumare de specialitate.
O observație simpla, în orice formă de depresie ar fi aceea că adolescentul „nu mai face exact lucrurile de care avea chef”, nu mai este activ, preferă activitățile solitare, evită să-ți petreacă timpul cu prietenii, evită discuțiile cu oamenii.
Folosim deseori, în limbajul comun, cuvântul depresie. Ce este depresia și ce este ea în cazul adolescenților?
Orice persoană poate experimenta stări de tristețe din când în când, însă acestea sunt de obicei trecătoare, durând un timp destul de scurt.
Depresia clinică, numită și tulburare depresivă, reprezintă o tulburare a dispoziției care determină un distres evident cu impact pe funcționarea zilnică, minim două săptamâni, aproape zilnic și în cea mai mare parte a zilei; exprimat prin felul în care se simte, gândește, funcționează în activitățile și rutinele zilnice (școală, somn, apetit alimentar etc.).
Unele studii arată că depresia este diferit resimțită în funcție de vârstă.
Depresia la copii și adolescenți se manifestă puțin diferit față de adulți, de aceea, uneori este trecută cu vederea, din păcate.
Un copil cu depresie de cele mai multe ori va fi agitat, dar în acelasi timp va arăta obosit sau fără chef, ușor iritabil, nemulțumit mai mereu, deseori va plânge facil și va avea stări schimbătoare, tulburări de somn, apetit, putând apărea și la copii gândurile de moarte.
Simptomatologie la adolescenți: certăreţ, agresiv, hipersensibil emoțional, izolat, renunţă la activităţi, nu manifestă iniţiative, plicitisit, scăderea performanţelor şcolare, modificarea neintenţionată în greutate, dificultăţi de adormire sau în a rămâne treaz, somn neodihnitor, stă treaz toată noaptea, dificultăţi de concentrare, în a sta liniştit, impulsiv, sau mai puţin activ, relaţionează mai puţin cu ceilalţi, dezorganizat, refuză să participe la activităţi, petrece mult timp în pat, doarme ziua, se simte mereu bolnav.
Face comentarii negative despre el / ea: „Sunt urâtă”, „Sunt grasă”, „Sunt prost”, „Nimănui nu-i place de mine”, capacitate scăzută de concentrare, uşor de distras, dezorganizat, este obsedat de teme morbide, afirmă că ar vrea să moară, spune că se gândeşte cum să se sinucidă, încearcă să se sinucidă. Suspicios, vede imagini înfricoşătoare, îşi aude numele strigat.
Indiferent că este vorba de un copil, un adolescent sau un adult, reținem că avem nevoie de ajutor de specialitate - psihiatru, psiholog.
Dincolo de strategiile privind stilul de viață, un specialist poate evalua cu exactitate simptomatologia, poate stabili dacă este un episod depresiv și cărei clase aparține, precum și care sunt recomandările de primă intenție: psihoterapia sau terapia medicamentoasă.
Poate cel mai important lucru despre depresie ar fi: depresia este o boală frecvent întalnită, are factori declanșatori și factori favorizanți, are tratamente specifice medicamentoase și programe specifice psihoterapeutice, iar o persoana cu depresie își poate recăpăta echilibrul și starea de bine!
Este adolescența o etapă vulnerabilă, din punct de vedere psihologic?
Perioada adolescenței poate fi privită ca una vulnerabilă prin prisma multitudinilor de schimbări atitudinale, comportamentale, relaționale, hormonale.
Pe măsură ce copiii cresc și se apropie de vârsta adolescenței devine din ce în ce mai dificil pentru părinți să păstreze o bună relație cu aceștia.
Și chiar dacă activitățile de la școală, noile interese și viața socială în creștere devin mai importante pentru copil, odată cu înaintarea în vârstă, părinții sunt încă un punct de sprijin în viața lor, oferindu-le dragoste, susținere și îndrumare.
Iar această relație le oferă copiilor un sentiment de siguranță și îi ajută să-și dezvolte reziliența care le este atât de necesară pentru a traversa perioadele dificile din viață.
Părintele se poate simți adesea respins de către adolescent, trebuie însă să înțeleagă că asta face parte din nevoie lui de dezvoltarea a independenței, nu este nimic personal.
Este nevoie ca părintele să rămână disponibil emoțional și acest sentiment îi dă siguranță și confort adolescentului și în același timp îl ajută să se dezvolte într-un mod echilibrat.
Citeşte şi:
