Slovacia suspendă vaccinările cu prima doză de AstraZeneca și investighează un deces provocat de tromboză

Slovacia suspendă vaccinările cu prima doză de AstraZeneca și investighează un deces provocat de tromboză
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Slovacia a suspendat vaccinările cu prima doză de AstraZeneca, după ce a anunţat că investighează cazul unei persoane decedate în urma unui cheag de sânge format după ce i-a fost administrat vaccinul.

”Numai persoanele aflate în aşteptarea celei de-a doua doze din acest vaccin sunt în prezent vaccinate cu AstraZeneca. Folosirea vaccinului acestei societăţi pentru primele doze a fost suspendată”, a anunţat Ministerul Sănătăţii slovac, relatează AFP şi Reuters.

Agenţia de reglementare sanitară slovacă a declarat săptămâna trecută că decesul unei femei în vârstă de 47 de ani este probabil să fie legat de vaccin, din cauza unei condiţii medicale preexistente.

ADVERTISING

Mai multe alte state din UE au limitat vaccinările cu AstraZeneca după ce a fost stabilită o legătură între acest vaccin şi formarea de tromboze, cazuri foarte rare, dar uneori mortale.

Danemarca a renunţat complet la acest vaccin, în timp ce experţii britanici au recomandat ca persoanelor cu vârste sub 40 de ani să li se administreze un vaccin alternativ.

Germania, care luase decizia să administreze serul AstraZeneca numai la persoanele cu vârste de peste 60 de ani, a anunţat săptămâna trecută că acest vaccin va redeveni disponibil pentru toate persoanele adulte supuse în prealabil unui consult medical.

ADVERTISING

Mai multe state braziliene, printre care Sao Paulo şi Rio de Janeiro, au anunţat marţi că au suspendat administrarea vaccinului AstraZeneca în cazul femeilor însărcinate.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇