Grecia începe de astăzi vaccinarea pentru întreaga populaţie de peste 30 ani

Grecia începe de astăzi vaccinarea pentru întreaga populaţie de peste 30 ani

De sâmbătă, toți grecii de peste 30 de ani se pot vaccina antiCovid, alături de categoriile vulnerabile, lucrătorii din sănătate şi profesori.

Până la sfârşitul lunii iunie autoritățile speră să fie vaccinaţi toţi cetăţenii care îşi doresc acest lucru, relatează EFE.

Astfel, sâmbătă dimineaţă, în Sâmbăta Mare a Sfintelor Paşti ortodoxe, au început programările pentru ultimul grup de vârstă rămas după 30 de ani, persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 şi 49 de ani, care vor avea acces la toate vaccinurile aflate în prezent pe piaţă: Pfizer, AstraZeneca, Moderna şi Janssen (Johnson&Johnson). Acesta din urma va începe să fie administrat în următoarele săptămâni.

ADVERTISING

Autorităţile sanitare au deschis joi platforma de înregistrare pentru vaccinarea anti-COVID-19 persoanelor cu vârsta între 40 şi 44 de ani, după ce luni a fost deschisă pentru categoria de vârstă de între 30 şi 39 de ani. Aceste două mari grupe de vârste vor fi vaccinate exclusiv cu serul de la AstraZeneca.

Potrivit ministrului Sănătăţii, Vassilis Kikilias, populaţia mai tânără priveşte cu mult interes vaccinul de la AstraZeneca, având în vedere că la începutul săptămânii au fost realizate 106.652 de programări şi au fost administrate peste 9.000 de vaccinuri.

ADVERTISING

Grecia şi-a propus să vaccineze cu cel puţin o doză întreaga populaţie de peste 30 ani până la sfârşitul lunii mai, care coincide cu deschiderea sezonului turistic în speranţa relansării activităţii economice.

În general, campania de vaccinare avansează în ritm accelerat, iar în ultimele zile au fost administrate în medie 60.000 de doze pe zi, cu 10.000 mai multe decât în săptămânile anterioare, a precizat ministrul.

Începând din 5 mai, după Sărbătorile de Paşti ortodoxe, se aşteaptă să se ajungă la 100.000 de vaccinuri pe zi, din momentul în care vor deveni operaţionale toate cele 1.500 de centre de vaccinare prevăzute.

ADVERTISING

În total, peste 2 milioane de persoane au primit prima doză în Grecia, adică 19,6% din populaţie, iar 8,5% au primit ambele doze.

Deşi în ultimele luni al treilea val al pandemiei a lovit cu putere ţara, iar aprilie a fost a doua lună cu cele mai multe decese de Covid de la declanşarea pandemiei, Grecia a început să relaxez treptat restricţiile, cu deschiderea teraselor de săptămâna viitoare, iar de la jumătatea lunii mai cu deschiderea oficială a sezonului turistic.

De la începerea pandemiei, Grecia, cu o populaţie de 11 milioane de locuitori, a înregistrat 345.033 de infectări şi 10.381 de decese.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇