Începând de săptămâna următoare, serul Johnson & Johnson va ajunge în centrele din țară, a anunțat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.
Asta după ce Agenția Europeană a Medicamentului a stabilit că beneficiile imunizării cu acest ser depășesc riscurile.
”Așteptăm un comunicat de la compania Johnson&Johnson în ceea ce privește livrările următoare de doze, tocmai pentru a avea o predictibilitate și a decide în ce formă vom folosi vaccinul.
Dar, categoric, de săptămâna următoare vor fi puse în centre, foarte probabil că vor fi folosite în centre precum drive-thru, în centre mobile și pot fi alocate și către medicii de familie.
Cu siguranță va fi mult ușurat procesul de vaccinare, ținând cont că va fi vorba de o singură doză”, a declarat, miercuri, Valeriu Gheorghiță, citat de Antena3.
România a primit deja primele doze cu acest ser, dar s-a sistat distribuirea lor în centre după de Johnson & Johnson a anunțat că sistează livrările în UE.
Decizia a fost luată după ce, săptămâna trecută, Statele Unite au suspendat inocularea cu acest ser în urma apariției unor cazuri de cheaguri de sânge.
Reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea antiCovid recomandă contactarea de urgență a medicului dacă sunt constatate următoarele simptome în primele 3 săptămâni de la vaccinarea cu serul Johnson & Johnson:
- dificultăți de respirație;
- durere în piept;
- umflarea picioarelor;
- durere abdominală puternică și persistentă;
- dureri de cap persistente;
- vedere încețoșată;
- pete mici de sânge sub piele la distanță de locul administrării vaccinului.