Vlad Voiculescu acuză voalat managementul Spitalului Foișor pentru criza creată și explică ce opțiuni au avut pacienții la externare (VIDEO)

Vlad Voiculescu acuză voalat managementul Spitalului Foișor pentru criza creată și explică ce opțiuni au avut pacienții la externare (VIDEO)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a comentat situația de la Spitalul Foișor din Capitală, transformat în spital COVID, unde s-a produs haos la transferarea pacienților în timpul nopții de vineri. Oficialul a explicat că aceștia au avut de ales între a pleca acasă sau a merge cu ambulanța la un alt spital. Totodată, ministrul a acuzat voalat că din cauza „unor interese politice” s-a întârziat cu un an folosirea paturilor de Terapie Intensivă de la Spitalul Foișor pentru bolnavii de COVID-19.

„Spitalul Foișor nu e în administrarea Ministerului Sănătății, ci în subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB – n.red). Ministerul Sănătății nu poate decide peste managerul unui spital aflat în subordinea unei primării. Lucrurile pot fi blocate din interes politic sau din alte interese. Nu vreau să fac procese de conștiință, aș spune doar că este regretabil – de la un punct încolo s-a încercat folosirea capitalului politic”, a susținut Vlad Voiculescu, în cadrul unei declarații de presă, care a avut loc concomitent cu o conferință a premierului Florin Cîțu pe aceeași temă.

ADVERTISING

Ministrul a ținut să precizeze că discuțiile privind transformarea Spitalului Foișor în spital COVID sunt vechi de un an de zile, dar punerea în practică a acestei decizii a fost amânată din cauza managementului.

„Discuţiile despre includerea Spitalului Foişor în circuitul COVID-19 sunt de un an. Ministerul Sănătăţii a dat avizul pentru ca spitalul să devină COVID pentru că de acele locuri depindea şi depinde viaţa unor oameni. S-a întârziat nepermis de mult cu transferul pacienţilor şi acordul managerului, respectiv formalităţile întocmite de conducerea Spitalului şi de ASSMB au venit ultimele şi au venit cu întârziere”, a mai spus ministrul.

ADVERTISING

Pacienții transferați de la Spitalul Foișor și-au putut alege modalitatea de transport. De asemenea, vor fi tratați gratuit la alt spital

Vlad Voiculescu a mai spus că toţi pacienţii externaţi de la Spitalul Foişor au avut de ales între a fi transferaţi la un alt spital sau să plece acasă. De asemenea, au putut alege între a merge cu ambulanța sau să fie preluați de familie.

Totodată, cei care au nevoie pot merge la Spitalul Agripa Ionescu pentru operații sau tratament, fără să dea niciun ban în plus din buzunar.

ADVERTISING

„Mulți dintre ei sunt în legătură cu medicii curenți în continuare, iar Ministerul Sănătății a găsit deja soluții pentru cazurile urgente, operații sau tratament, la Spitalul Agripa Ionescu”, a mai declarat Voiculescu.

Urmărește în întregime declarațiile ministrului în clipul de mai jos:

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, face declarații ÎN DIRECT despre scandalul de la Spitalul Foișor:

Publicată de spotmedia.ro pe Duminică, 11 aprilie 2021

Află mai multe despre criza de la Spitalul Foișor:

Spitalul Foișor din București, evacuat noaptea târziu, pentru a fi transformat în spital Covid

Arafat explică de ce a dat ordinul pentru evacuarea Spitalului Foișor și face filmul zilei (Video)

Primii pacienți bolnavi de Covid au ajuns la Spitalul Foișor

Criza de la Foișor. Fără plan, fără comunicare, fără empatie, fără lebede


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇