În stradă au fost acuzate excesul de autoritate, dictatura medicală. În țara unde au fost impuse printre cele mai blânde restrângeri din UE.
Nota de plată – protestele de pandemie
La fel de paradoxală este însăși existența protestelor în această „dictatură” care, dacă ar fi autentică, ar reprima orice nesupunere, mai ales când ea încalcă legea.
De fapt, e fix pe dos. Ceea ce provoacă nemulțumire, degrigolada, acele proteste care nu sunt propagandă pură, este tocmai lipsa de autoritate a statului și lipsa unei autorități centrale recunoscute ca atare și credibilă.
În Franța, restricțiile au fost anunțate de președintele Macron. În Italia, de premierul Draghi. Peste tot liderul este cel care prezintă și explică necesitatea și perspectiva, logica fiecărei decizii în parte, fundamentarea ei.
Așa cum făcea și președintele Iohannis în starea de urgență în anul electoral 2020.
La noi, restricțiile sunt anunțate în cel mai bun caz de Raed Arafat, pe care oamenii au ajuns să-l asimilieze noțiunii de dezastru, dacă nu de un ministru pe care îl bufnește râsul, nu contează din ce motive, în timp ce începe să vorbească despre ele.
Premierul Cîțu se laudă cu faptul că avem cele mai puțin drastice restricții din Europa. Ar fi un motiv de laudă dacă ar fi datorită situației epidemiologice foarte bune.
Dar când noi nici măcar nu știm situația epidemiologică reală, când învârtim modul de calcul și corelarea între cifre și măsuri de la o zi la alta, faptul că restricțiile sunt mici nu e decât o măsură a neputinței de a impune altele mai severe de către stat.
Același stat care nu a fost în stare să ia de pe șinele de metrou o mână de sindicaliști care au buleversat o Capitală. Un stat care nu a fost în stare să oprească un pensionar cu un cuțit care 6 ore a tot amenințat că omoară doi oameni.
Problema României nu este excesul de autoritate, ci dispariția ei.
Președintele Iohannis a dispărut din peisaj, după ce a girat un guvern cu dificultați imense de armonizare și un premier al cărui atu era tocmai autoritatea prezidențială.
Tocmai când era mai mare nevoie de o voce cu autoritate centrală puternică, de un lider autentic, președintele s-a retras.
Mai apare să planteze un pomișor sau ca să dezvelească o plăcuță, se mai gâdilă în soare de onorul gărzii, și îndeamnă la o vaccinare cu zeci de centre care nu au niciun vaccin și cu misterioase liste de așteptare.
Cât de mare este nevoia de lider o arată nivelul de simpatie spontană acumulată de ministrul Drulă, singurul din acest Guvern cu mesaj ferm, articulat și până acum consecvent în acțiune.
Și atunci când autoritatea și reperul lipsesc, fiecare se manifestă cum și cât îl duce capul, cum și cât îl țin emoțiile, fiecare se simte îndreptățit, chiar obligat să aibă propriul set de măsuri preventive, cu efecte dintre cele mai rele.
Nu, nu libertatea ne lipsește, ci autoritatea.