Grecia impune prin ordin medicilor de la privat să trateze la stat cazurile de COVID

Grecia impune prin ordin medicilor de la privat să trateze la stat cazurile de COVID

Autoritățile din Grecia au impus medicilor care activează în sectorul privat să ajute în gestionarea pandemiei la spitalele de stat.

Măsura a fost anunțată luni de ministrul Sănătății Vassilis Kikilias, care a spus că e singurul mod de a face față valului mare de infectări cu care țara se confruntă în ultima perioadă. Momentan e vizat personalul medical din Atena și regiunile învecinate.

Anterior, măsura venise sub formă de solicitare, dar nu au răspuns foarte mulți apelului, așa că a fost nevoie să fie emis un ordin care să reglementeze situația, potrivit Reuters.

ADVERTISING

”Săptămâni la rând Ministerul Sănătății a cerut ajutorul sectorului privat pentru a putea gestiona fluxul de pacienți din spitalele de stat în plin al treilea val al pandemiei. Din nefericire, foarte puțini doctori au venit.

Dată fiind natura urgentă a situației, Ministerul Sănătății impune prin ordin detașarea pentru personalul de medicină generală și pneumologie”, a anunțat Kikilias.

ADVERTISING

Grecia a raportat duminică 1.514 noi cazuri de COVID și 41 de decese. Bilanțul negru total al pandemiei în această țară este de 7.500 de morți.

Citește articolele momentului pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇