Elevii din localităţile cu rată de infectare de peste 6 vor putea susţine, cu prezenţă fizică, simulările examenelor naţionale după încetarea măsurilor de carantinare

Elevii din localităţile cu rată de infectare de peste 6 vor putea susţine, cu prezenţă fizică, simulările examenelor naţionale după încetarea măsurilor de carantinare

Elevii şcolilor din localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 este mai mare de 6 la o mie de locuitori vor putea susţine cu prezenţă fizică simulările examenelor naţionale după încetarea măsurilor de carantinare, dar nu mai târziu de 15 mai.

„Având în vedere recentele evoluţii epidemiologice, pentru a asigura pregătirea nediscriminatorie în vederea susţinerii examenelor naţionale (determinante pentru viitorul tinerilor), Ministerul Educaţiei completează Ordinul 3449/2021 privind organizarea simulării evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului naţional de bacalaureat, în anul şcolar 2020-2021”, a anunţat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

ADVERTISING

În această situaţie, subiectele vor fi elaborate la nivelul inspectoratelor şcolare.

Totodată, unităţile de învăţământ pot decide ca, în zilele în care au loc simulări ale examenelor naţionale, cursurile celorlalte clase să se desfăşoare online.

"De asemenea, pentru asigurarea protecţiei sanitare, unităţile de învăţământ vor putea decide, în funcţie de infrastructură, ca, în zilele în care se organizează simulări ale examenelor naţionale, activitatea celorlalte clase să se desfăşoare online, indiferent de scenariul de organizare şi desfăşurare a cursurilor valabil în zilele respective. Ordinul de Ministru se va publica în cursul zilei de azi în Monitorul Oficial", a adăugat Cîmpeanu.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇