Aruncă o privire în jurul tău. În cazul în care nu te afli într-un parc sau o zonă verde, există mari șanse să fii înconjurat în principal de ciment, oțel, aluminiu, sticlă și materiale plastice.
Acestea sunt materialele cu care ne-am construit lumea, dar sunt și unii dintre cei mai mari contribuabili la emisiile de gaze cu efect de seră (GES), și la schimbările climatice.
În 2019, contribuțiile sectorului construcțiilor la emisiile globale de CO2 au fost de 38%, cel mai înalt nivel înregistrat vreodată. Pe măsură ce populația mondială continuă să crească și tot mai mulți oameni aleg să locuiască în zone urbane, și cererea pentru clădiri noi continuă să se mărească. Proiecțiile actuale estimează că în întreaga lume, până în 2060, „echivalentul orașului Paris va fi construit în fiecare săptămână”.
Producția de ciment – numai unul dintre materialele pe care ne bazăm pentru adăpost și transport – este responsabilă pentru 4-8% din emisiile globale de CO2. Pentru a pune acest lucru în perspectivă, doar emisiile provenite din combustibili fosili precum cărbunele, petrolul și gazul sunt surse mai mari de gaze cu efect de seră (GES).
Pe lângă poluare, crearea betonului necesită cantități mari de apă, ridicând probleme majore în special în regiunile cu cantități limitate de apă (water stressed regions) din țările în curs de dezvoltare. În orașe, betonul înrăutățește efectul insulei de căldură, determinând oamenii să utilizeze mai multă energie pentru aerul condiționat. Observăm în acest fel că avem de-a face cu o serie de efecte în lanț ce sunt cauzate direct sau indirect de sectorul de construcții.
Nu putem opri complet folosirea cimentului sau a celorlalte materiale de care avem nevoie pentru construcții. Dar putem, și trebuie, să reducem cantitatea de materii prime pe care o folosim, să îmbunătățim tehnicile de construcție și să reducem emisiile în întregul sector al construcțiilor, dacă dorim să atingem obiectivele climatice de la Paris.
Cum și de ce poluează construcțiile?
Pentru o imagine completă a emisiilor de carbon ale unei clădiri, este util să analizăm întregul proces prin care trece: de la extracția materialului, până la construcție, utilizare și uneori dezmembrare (în reciclare sau deșeuri).
Carbonul emis în diferitele etape ale ciclului de viață poate fi clasificat în două grupe principale:
- Emisiile operaționale, atribuite funcționării zilnice a clădirii, precum încălzirea și răcirea, iluminatul, utilizarea apei.
- Emisiile de carbon încorporat (embodied carbon emissions), care includ toate emisiile legate de construcție (precum aprovizionarea cu materiale, transportul, construirea propriu-zisă), dar și cele rezultate din renovări și demolări.
Deși reducerea emisiilor operaționale a primit multă atenție în spațiul public, despre carbonul încorporat se vorbește mult mai rar. Carbonul încorporat este mai dificil de măsurat și de urmărit decât carbonul operațional – relativ simplu de dedus din facturile de energie. Carbonul încorporat nu poate fi calculat din produsul finit, necesitând autoevaluare și transparență a procesului din partea producătorului.
Cu toate acestea, ponderea carbonului înglobat în ciclul de viață al clădirilor va crește considerabil, potrivit publicației The Embodied Carbon Review 2018. Scăderea ponderii emisiilor operaționale se datorează decarbonizării rețelelor energetice, dar și numărului tot mai mare de clădiri eficiente energetic și clădiri cu consum de energie aproape zero (NZEB).
În schimb, ponderea carbonului încorporat continuă să crească (1) deoarece emisiile din primele și ultimele etape ale ciclului de viață sunt mai dificil de redus și (2) deoarece clădirile includ tot mai multe sisteme care au propriile emisii provenite din producție, instalare și utilizare. Astfel de sisteme includ aparate de încălzire, ventilație, aer condiționat, alarmă de incendiu etc.
Unele dintre acestea ar putea fi utile în reducerea emisiilor operaționale, dar propriile emisii încorporate nu ar trebui omise. Astfel, pentru a maximiza reducerea emisiilor de GES în întreaga industrie a construcțiilor, ar trebui să abordăm direct și problema carbonului încorporat.
Diferite părți ale unei clădiri contribuie la carbonul încorporat într-o varietate de moduri. În plus, circumstanțe diferite (de exemplu, locația, cadrul de reglementare) și anumite alegeri făcute într-un proiect (de exemplu, tipul materialelor) pot duce la profiluri foarte diferite. Un studiu de caz bine documentat, clădirea Leadenhall din Londra, oferă un exemplu al principalelor surse de carbon încorporat și al ponderii acestora în totalul acumulat de clădire.
Astfel, cea mai mare proporție de carbon încorporat este asociată cu materialele. În cadrul materialelor, elementele structurale au cea mai mare pondere (fundații, pereți exteriori). Alte părți ale clădirii, cum ar fi fațadele, finisajele exterioare și interioare, corpurile de iluminat, pereții despărțitori interni și serviciile de construcții, au, de asemenea, un impact considerabil. Acest lucru este parţial din cauza ciclului de viață mai scurt și a renovărilor mai frecvente.
Cu toate acestea, pe lângă emisiile încorporate și cele operaționale, industria mai are o problemă: deșeurile materiale. În Europa, 36% din totalul deșeurilor generate în 2018 au provenit din construcții și demolări, iar 26% din minerit și cariere. Aceste cifre evidențiază nevoia de a trece de la un model liniar de producție și consum, la unul circular, care transformă deșeurile în resurse valoroase.
Ce putem face?
La nivel individual – întrebările pe care ni le putem pune pentru a face o alegere mai bună
Oricine apelează la designeri și∕sau arhitecți, fie că sunt clienți mici sau mari dezvoltatori, poate încuraja contractantul să ia în considerare și să urmărească reducerea carbonului încorporat. În cadrul discuțiilor inițiale, clientul poate solicita estimări, specificații despre materiale, precum și informații despre aprovizionare.
Clientul îi poate recomanda contractantului să colaboreze cu consultanți în managementul emisiilor de carbon, iar clădirea poate fi certificată prin diferite sisteme de evaluare ecologică. Atunci când clientul demonstrează interesul pentru reducerea emisiilor de carbon, contractantului îi este mai ușor să dezvolte soluții în această direcție.
Deși cea mai mare reducere poate fi realizată prin limitarea carbonului încorporat în structură (beton și oțel), de multe ori nu putem influența procesul inițial de construcție. Cu toate acestea, ciclurile de recondiționare (de la câțiva ani până la decenii, în funcție de elementele construcției) creează oportunități bune de reducere a carbonului încorporat. Ca și clienți, putem să reflectăm asupra unor întrebări cheie, iar răspunsurile noastre pot avea un impact asupra carbonului încorporat al unei construcții:
- Am într-adevăr nevoie de această construcție?
- Din ce materiale este făcută?
- Cum este construită?
- De unde vin materialele și unde vor merge la finalul ciclului de viață?
- Voi putea adapta designul mai târziu, în cazul în care nevoile mele se schimbă?
Includerea carbonului încorporat în sfera procesului de proiectare nu are beneficii numai pentru mediu, ci poate însemna și reducerea costurilor.
Acest lucru se datorează utilizării eficiente a materialelor și resurselor, proceselor de construcție și creșterii duratei de viață așteptate. Astfel, reducerile emisiilor pot fi utilizate ca un proxy pentru gestionarea costurilor. De exemplu, un raport al UK Green Building Council subliniază că, în sectorul infrastructurii, urmărirea carbonului încorporat poate duce la economii de 30-50% din costurile de capital.
La nivel de industrie – Inovații în materiale și tehnici
Există multe strategii la nivel de industrie pentru a reduce carbonul încorporat în clădiri. Institutul American al Arhitecților a emis recomandări pentru a reduce emisiile în procesul de proiectare și construcție.
Acestea includ reutilizarea clădirilor în loc de construirea unora noi, limitarea materialelor cu emisii mari de carbon, reutilizarea materialelor și utilizarea materialelor reciclate. Economii considerabile se pot face și prin mărirea eficienței structurale și limitarea deșeurilor.
O idee ceva mai puțin convențională este utilizarea mai puținor finisaje (precum în imaginea de mai jos). Aceast tip de design neterminat (unfinished design) include elemente precum tavane nefinisate, pereți cu cărămidă vizibilă (ca parte din structură, și nu cărămidă decorativă) sau pardoseli din beton lustruit. Acestea pot fi o strategie de proiectare adecvată, reducând, de asemenea, emisiile și costurile în timpul renovărilor viitoare.
La nivelul statelor europene
Timpul pentru a atinge obiectivele Acordului de la Paris se scurge rapid, încurajând idei și inițiative de reducere a emisiilor de carbon în sectorul construcțiilor.
Până de curând, reglementările s-au concentrat în principal pe performanța energetică (de exemplu, Directiva UE privind Performanța Energetică a Clădirilor – EPBD), lăsând reducerea carbonului încorporat mecanismelor voluntare (de exemplu, sistemele de rating ecologic – LEED, BREEAM, Green Start; calculul european de evaluare a ciclului de viață standardizat etc.).
EPBD a fost schimbată, iar următoarele modificări afectează acum toate țările UE:
- toate clădirile publice noi trebuie să fie clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero (NZEB) începând cu 31 decembrie 2018;
- toate clădirile noi trebuie să fie NZEB începând cu 31 decembrie 2020.
Deoarece directiva europeană nu reglementează în mod explicit emisiile încorporate, unele țări au luat măsuri directe pentru a le limita. The Architects! Climate Action Network (ACAN) a evidențiat câteva exemple pozitive:
- Olanda și Finlanda cer efectuarea unei evaluări complete a ciclului de viață a carbonului înainte de a elibera autorizații de construcție. Finlanda a setat limite privind emisiile de carbon încorporate, acestea fiind revizuite și mărite progresiv în următorii ani.
- Franța impune evaluarea și raportarea emisiilor de carbon încorporate pentru toate clădirile noi din țară, recompensând utilizarea lemnului și a materialelor ecologice.
Articol preluat de pe Infoclima.ro
Articolul este scris de:
Dr. Lorena Axinte - Lorena deține un doctorat în Planificare Urbană și Regională, obținut în urma cercetării realizate la Institutul de Cercetare pentru Locuri Sustenabile, Universitatea din Cardiff, UK. Proiectul ei analizează politicile și procesele care pot duce la practici de dezvoltare regională regenerativă, precum și moduri de includere a tinerilor în deciziile care le vor afecta viitorul. Lorena a lucrat, de asemenea, ca și cercetător Marie Curie în SUSPLACE ITN, și a beneficiat de un Master Erasmus Mundus in Studii Urbane.
Si Bálint Halász - Bálint Halász este arhitect. A câștigat experiență lucrând în Ungaria, China și Marea Britanie, în toate etapele de proiectare, de la studii de fezabilitate până la construcții. Pe lângă specializarea în arhitectură, Bálint a absolvit un Master Erasmus Mundus în Studii Urbane.