Primul mesaj al lui Navalnîi din noul penitenciar în care a fost dus: Este un lagăr de concentrare

Primul mesaj al lui Navalnîi din noul penitenciar în care a fost dus: Este un lagăr de concentrare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a denunţat, luni, că este încarcerat într-un „lagăr de concentrare”, într-un mesaj pe contul său de Instagram.

Astfel, el a făcut public locul său de detenţie, după mai multe zile de incertitudine, relatează AFP.

Aleksei Navalnîi a fost mutat din închisoarea în care se afla. Nici avocații săi nu știu unde a fost dus

"Trebuie să recunosc că sistemul penitenciar rus a reuşit să mă surprindă. Nu am crezut că se poate construi un lagăr de concentrare la 100 km de Moscova" scrie militantul anticorupţie.

El a precizat că se află în colonia penitenciară nr.2 de la periferia oraşului Pokrov, în regiunea Vladimir, unde trebuie să ispăşească doi ani şi jumătate de închisoare.

ADVERTISING

Mesajul său este însoţit de o fotografie mai veche, nedatată, în care apare ras în cap (foto articol).

"Trei lucruri continuă să mă surprindă: cerul înstelat de deasupra noastră, imperativul categoric (o lege care trebuie respectată necondiţionat şi este justificată ca scop în sine) din forul interior al fiecăruia şi senzaţia incredibilă de a-ţi trece mâna peste capul tocmai ras", spune opozantul în vârstă de 44 de ani.

Supravegheat

Navalnîi, care îşi intitulează mesajul Salut tuturor din Sectorul A de control intensificat, spune că tot ceea ce face şi gesturile sale sunt înregistrate de camere de supraveghere: "Toată lumea este supravegheată şi cea mai mică încălcare duce la un raport".

ADVERTISING

De mai multe zile, avocaţii lui Aleksei Navalnîi încercau să afle locul unde a fost dus după transferul de la sfârşitul lunii februarie după condamnarea în apel.

Înconjurată de un gard înalt cu sârmă ghimpată în partea de sus, închisoarea unde se află a fost descrisă ca fiind deosebit de dură de către foşti deţinuţi.

Opozantul Konstantin Kotov, care a stat aici mai bine de un an, a descris un mediu în care deţinuţii nu au practic timp liber şi sunt complet rupţi de exterior.

Otrăvirea și condamnarea lui Navalnîi: UE a impus noi sancțiuni Rusiei, două experte ONU cer anchetă internațională

Arestat în ianuarie la revenirea sa la Moscova din Germania, unde timp de cinci luni a primit îngrijiri după ce fusese otrăvit cu agent neurotoxic Noviciok, pentru care el acuză Kremlinul, Navalnîi este vizat de mai multe proceduri judiciare pe care el le consideră ca având caracter politic.

ADVERTISING

A fost condamnat într-un caz de fraudă datând din 2014, pe care el, organizaţii neguvernamentale şi multe capitale occidentale îl consideră de natură politică.

Navalnîi s-a simţit brusc rău în august în timpul unui turneu electoral în Siberia. În stare de comă a fost transportat de urgenţă în Germania, iar ulterior trei laboratoare europene au stabilit că opozantul rus fusese otrăvit cu agent neurotoxic de tip Noviciok, conceput în epoca sovietică.

Opozantul şi apropiaţii săi acuză de atunci o echipă a serviciilor secrete ruse (FSB) că ar fi la originea acestei otrăviri, la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, ceea ce autorităţile ruse neagă cu vehemenţă, avansând diferite versiuni pentru a explica boala subită a opozantului.

Citește mai multe despre acest caz:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇