Redactorul-șef al Bild s-a autosuspendat, după ce a fost acuzat că avea aventuri cu stagiare, pe care apoi le concedia

Redactorul-șef al Bild s-a autosuspendat, după ce a fost acuzat că avea aventuri cu stagiare, pe care apoi le concedia

Redactorul-şef al cotidianului german Bild, Julian Reichelt, vizat de o anchetă internă după plângerile depuse de mai multe colege, a cerut să fie temporar suspendat din funcţie, a anunţat sâmbătă grupul Axel Springer, transmite AFP.

„Pentru a permite clarificări şi a nu împovăra redacţia, (Reichelt) a cerut consiliului să fie eliberat temporar din funcţie până când acuzaţiile vor fi clarificate”, a declarat într-un comunicat proprietarul grupului media din care face parte cotidianul german, precizând că cererea i-a fost acceptată.

Julian Reichelt face obiectul mai multor plângeri pentru hărţuire morală şi abuz de autoritate.

Grupul a decis să deschidă o anchetă, condusă de o firmă de avocatură, cu privire la „posibile încălcări ale conformităţii” cu valorile şi regulile ziarului de către redactorul-şef în vârstă de 40 de ani.

Acesta este suspectat, potrivit unei anchete a săptămânalului Der Spiegel, că a promovat stagiare cu care avea aventuri, pe care apoi le îndepărta, sau chiar le concedia. De câteva luni, mai multe angajate au atras atenţia conducerii, care a trenat însă să verifice acuzaţiile la adresa puternicului redactor-şef al tabloidului, potrivit săptămânalului Der Spiegel.

Julian Reichelt „respinge aceste acuzaţii”, a precizat grupul Axel Springer.

„Ancheta este încă în desfăşurare”, a precizat grupul german, care nu doreşte să ofere „pentru moment detalii despre anchetă şi acuzaţii”.

Cu un tiraj de aproximativ două milioane de exemplare, ziarul Bild, creat în 1952, se concentrează pe fapt divers, sport şi ştiri despre celebrităţi fiind cel mai important cotidian din Germania.

Tot sâmbătă, la Berlin a fost anunţată deschiderea unei anchete interne care îl vizează pe Klaus Dörr, directorul artistic al Volksbühne din Berlin, unul dintre principalele teatre din capitala Germaniei.

Ancheta se concentrează pe acuzaţiile de abuz de putere şi comportament inadecvat faţă de femei de la începutul anului.

Într-un comunicat, Senatul (organul executiv care guvernează Berlinul) a asigurat că „vor fi luate în calcul toate posibilităţile legale” dacă aceste acuzaţii se dovedesc a fi adevărate.

ADVERTISING

Citește și subiectele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇