Cât vor ajunge să fie verile, în emisfera nordică, până în 2100

Cât vor ajunge să fie verile, în emisfera nordică, până în 2100
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fără niște măsuri ferme la care să se raporteze toate țările lumii, verile vor ajunge să dureze aproape șase luni până în 2100 în emisfera nordică, arată un nou studiu.

Efectele se vor resimți la toate nivelurile, atât asupra agriculturii, cât și sănătății umane și mediului.

În anii 1950, în emisfera nordică, cele patru anotimpuri au ajuns într-un model previzibil și destul de uniform. Schimbările climatice determină, însă, în prezent, modificări dramatice ce țin de lungimea anotimpurilor și mutarea momentului de debut al anotimpurilor, schimbări care ar putea deveni extreme în viitor, după cum arată SchiTechDaily.

ADVERTISING

„Verile devin din ce în ce mai lungi și mai calde, în timp ce iernile sunt mai scurte și mai calde din cauza încălzirii globale”, a afirmat Yuping Guan, expert în oceanografie fizică, la un laborator din cadrul Institutului de Oceanologie al Mării Chinei de Sud, Academia de Științe din China, și autorul principal al noului studiu.

Guan a condus o echipă care a investigat schimbările în ciclul sezonier. „Deseori, am citit unele rapoarte meteo nefavorabile, de exemplu, primăvara falsă sau zăpada din mai și altele asemenea”, a mai spus Guan.

ADVERTISING

În aproape 60 de ani, perioada de vară a crescut constant

Cercetătorii au folosit datele istorice zilnice despre climă din 1952 și până în 2011 pentru a măsura schimbările în ceea ce privește lungimea și debutul celor patru anotimpuri în emisfera nordică.

Ei au definit începutul verii ca apariția temperaturilor cu 25% mai mari într-o perioadă de timp, iar începutul iernii cu temperaturi mai reci cu 25%. Ulterior, echipa a folosit modele de schimbări climatice stabilite pentru a prezice modul în care se vor schimba anotimpurile în viitor.

ADVERTISING

Noul studiu a constatat că, în medie, vara a crescut de la 78 la 95 de zile între 1952 și 2011, în timp ce iarna a scăzut de la 76 la 73 de zile. Totodată, primăvara și toamna s-au micșorat de la 124 la 115 zile și, respectiv, de la 87 la 82 de zile.

În consecință, primăvara și vara au început mai devreme, în timp ce toamna și iarna au început mai târziu. Regiunea mediteraneană și Platoul Tibetan au cunoscut cele mai mari schimbări ale ciclurilor sezoniere.

Citește și 2020, unul dintre cei mai călduroși ani înregistrați vreodată

Dacă aceste tendințe continuă fără niciun efort de atenuare a schimbărilor climatice, cercetătorii prezic că, până în 2100, iarna va dura mai puțin de două luni, iar anotimpurile de tranziție, primăvara și toamna, se vor micșora și mai mult.

Urmările vor fi de tot felul și deja se întâmplă. Păsările își schimbă tiparele de migrație, iar plantele răsar și înfloresc în alte momente decât până acum. Aceste schimbări pot crea neconcordanțe între animale și sursele lor de hrană.

În plus, această schimbare a anotimpurilor poate avea ca rezultat evenimente meteorologice mai severe, printre care și incendiile. Cât despre efectele asupra agriculturii, acestea vor fi extrem de dificil de gestionat, se arată într-un raport publicat de jurnalul Geophysical Research Letters.

Vezi și ”Caniculă severă” în Australia. La Sydney a fost cea mai caldă noapte - 30°C, iar în alte zone s-a trecut de 45 de grade ziua


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇